Dumnezeul Care cheamă și Christosul care acceptă păcătoșii

Subiect: Voia lui Dumnezeu față de păcătoși.

‌

‌

Introducere:

‌

Credința noastră bazată pe Biblie este că noi trăim într-o lume care este căzută în păcat și în această lume ne este greu să ne găsim locul, să găsim o identitate, un loc în care să aparținem, acceptarea din partea familiei sau comunității sau acceptarea din partea unei Ființe Supreme, sau cum Îl cunoaștem noi, sub titlul de Dumnezeu, dar Biblia nu ne lasă fără speranță, pentru că vedem că Dumnezeu nu doar că ne acceptă, dar El este Cel Care ne cheamă la El în primul rând, mai întâi prin revelație, fără de care noi nici nu am putea ști dacă există Dumnezeu, apoi prin invitația de a veni la El ca să avem iertare de păcate, viață veșnică și o relație vie cu El. Așadar în momentele următoare, haideți să vedem ce face Dumnezeu ca să Se apropie de noi și care ar trebui să fie răspunsul și atitudinea noastră.

‌

1. Chemarea păcătoșilor de Dumnezeu.

‌

În acest pasaj, vedem o dinamică foarte interesantă. Biblia ne spune că Dumnezeu este Cel Care îi cheamă pe păcătoși la El, ceea ce știm și din alte pasaje, cum ar fi Ioan 16:9 care vorbește despre lucrarea Duhului Sfânt de a convinge lumea de păcat, scopul fiind ca ei să se pocăiască. Și de fapt aceasta este povestea Bibliei, Dumnezeu a venit la noi, S-a întrupat, a trăit viața pe care noi nu puteam să o trăim, a murit moartea pe care noi meritam să o murim ca să ne de-a viața veșnică. În toate celelalte religii, omul este cel care trebuie să găsească o cale ca să se apropie de Dumnezeu, dar în creștinism Dumnezeu Se apropie de om, iar asta este ceea ce vedem în toată Scriptura, dorința lui Dumnezeu de a salva păcătoșii, dar și nevoia ca ei să vină la Dumnezeu, Care îi atrage, vedem așadar suveranitatea lui Dumnezeu și voința liberă a omului, care nu se anulează una pe cealaltă, ci lucrează împreună ca să aducă la împlinire planul lui Dumnezeu.

‌

Noi știm că Dumnezeu lucrează diferit în viața fiecărui om, pentru că unii se pocăiesc mai devreme, prin adolescență de exemplu, pe când alții se pocăiesc pe la bătrânețe sau chiar pe patul de moarte și asta nu e din cauză că Dumnezeu nu i-a atras spre El, prin Duhul Sfânt care face convingerea, ci pur și simplu prin faptul că au tot amânat, nu au vrut să vină mai devreme. Fie din frica de respingere, fie din dragostea pentru păcat, frica de ce vor spune cei din familie, vecinii și toți ceilalți oameni care îi cunosc.

‌

Sau poate s-au gândit că ei nu pot să își țină sau să își ducă credința, pentru că au crezut că ține doar de ei și că nu vor fi în stare. Sunt prea multe reguli, restricții și lucruri de făcut, e prea greu să citești Biblia și să te rogi în fiecare zi, sau să mergi la Biserică în fiecare duminică, e prea mult de făcut. Alții poate au auzit că trebuie să se întoarcă de la păcat ca să fie salvați, iar știind că nu pot face asta, nici nu au mai vrut să încerce.

‌

E de înțeles de ce acești oameni nu vor să intre la jugul acestui creștinism, e prea mult de purtat, dar acesta nu este felul de viață la care îi atrage Tată, pentru că în acest pasaj ni se vorbește despre voia lui Dumnezeu, care este ca oamenii să creadă în Fiul, iar așa cum s-a întâmplat probabil și la noi, Dumnezeu o să clarifice aceste păreri greșite și va face să fie clar că noi nu facem, sau nu ar trebui să facem lucrurile sfinte din obligație, ci din dragoste pentru Dumnezeu și pentru relația noastră cu El, că noi nu putem face nimic ca să ne îmbunătățim singuri și că ne întoarcem de la păcat, nu ca să fim mântuiți, ci pentru că am fost, apoi toate regulile pe care le urmăm știm că sunt pentru binele nostru, așa cum un părinte îi pune bariere copilului, nu pentru că nu-l iubește, ci din contră, iar credința nu ne-o purtăm singuri, ci Îl avem pe Cel ce a început-o și care o va termina, ca să ne-o poarte.

‌

În mod asemănător unei invitații primite de la un gazdă generoasă, credința în Dumnezeu și în Isus Christos poate fi conceptualizată ca o invitație divină adresată tuturor oamenilor. Această invitație vine de la Singurul Dumnezeu Adevărat, iar Intermediarul acestei comunicări este Isus Hristos, așa cum El Însuși a afirmat în rugăciunea de Mare Preot.

‌

Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, continuă să transmită această invitație inestimabilă fiecărui individ. Acest act divin de chemare este repetat adesea în viețile noastre, căci El își dorește ca fiecare să aibă oportunitatea de a răspunde. Însă ceea ce contează cu adevărat este modul în care oamenii reacționează la această invitație divină.

‌

Invitația lui Dumnezeu este una deschisă, cu o dorință arzătoare de a ne primi în prezența Sa și în comuniunea cu El. Cu toate acestea, alegerea de a accepta sau de a refuza această invitație stă în mâinile fiecărui individ. Unii oameni pot decide să meargă la Dumnezeu cu inima deschisă și să-L primească în viața lor, experimentând astfel bucuria unei relații spirituale profunde.

‌

Cu toate acestea, există și cei care refuză sau ignoră această invitație, iar tragedia este că această invitație poate fi refuzată sau neglijată până acea persoană pășește în veșnicie, fără Christos, fără Dumnezeu, fără speranță, pierdut(ă) în Iad pentru totdeauna.

‌

Așadar am văzut că Dumnezeu este Cel care peria inițiativa în a ne atrage către El, iar aici este adevărat faptul că El Și-a făcut și Își face partea, dar El așteaptă și răspunsul nostru, pentru că nu ne va obliga să trăim într-o relație cu El dacă noi nu vrem. Mântuirea e personală, nu poate tata sau mama, soțul sau soția să fie mântuit(ă) pentru noi, sau în locul nostru, timpul nu ne este garantat, nouă ni se pare că îl avem, dar moartea poate apărea în orice clipă, decizia trebuie să fie luată cât încă este posibil. Cum? Prin a te încrede în Domnul Isus Christos ca Salvator (Faptele Apostolilor 16:31), crezând că El a murit pentru păcatele tale, a fost îngropat și a înviat a 3-a zi (1 Corinteni 15:1-4), având credința că ceea ce a făcut El este suficient ca să te salveze și te va salva (Ioan 3:16, Efeseni 1:13).

‌

Apoi noi cei care suntem în Christos trebuie să fim con-lucrători cu Dumnezeu, dând Evanghelia celor care au nevoie de ea, fie din casele noastre, fie din școală, facultate sau locul de muncă, nu ca să îi convertim, dar ca să le amintim mereu și mereu de acea invitație a lui Dumnezeu, să nu o lăsăm ca să se depună praful pe ea și ea să fie uitată, ca nu cumva să ne trezim că persoanele respective pleacă în veșnicie fără Christos, sau dacă asta se întâmplă, să avem conștiința împăcată că am făcut tot ceea ce ține de noi ca să nu fie cazul acesta.

‌

Dar mulți oameni se tem că nu vor fi acceptați de Domnul Isus, pentru că au păcate prea multe și/sau prea mari, așadar în următorul punct haideți să vedem ce spune Domnul Isus în privința aceasta.

‌

‌

2. Acceptarea păcătoșilor de Christos.

‌

Domnul Isus Christos este clar și categoric atunci când spune că El nu va respinge pe nimeni care va veni la El, pentru că asta e misiunea Lui, Luca 19:10, cf. 1 Timotei 1:15. El a venit ca noi, cei răi și păcătoși, să avem viața veșnică și o relație cu Dumnezeu. Biblia ne spune că El ne acceptă așa cum suntem. C.H. Spurgeon, într-una din cărțile sale, "Totul prin har", spunea că noi nu trebuie să ne îmbunătățim singuri imaginea și dădea ilustrația unui cerșetor murdar care a fost chemat pentru a fi pus într-o pictură, dar pentru că s-a aranjat, el nu a mai fost primit, pentru că pictorul avea nevoie de el așa cum era în fiecare zi.

‌

Noi nu Îl putem păcăli pe Dumnezeu, El ne cunoaște toată viața, tot ce am făcut și nu trebuia să facem, tot ce nu am făcut și trebuia să facem, și El ne spune că ne primește. Nu doar că ne primește, dar prin Jertfa Domnului Isus, ne socotește drepți, Se uită la noi ca și când nu am fi păcătuit niciodată. Ce dar să poți fi acceptat de Cel Care este Alfa și Omega, de Cel Atotputernic, de Cel Preaînalt, în ciuda trecutului tău, plin de păcat și de mizerie.

‌

Totuși, când aud asta, mulți se gândesc că e imposibil, că nu poți doar așa să fii primit de Dumnezeu, că trebuie să faci ceva, dar dacă trebuia, sau puteam noi să facem ceva, Christos nu mai venea să moară (Galateni 2:21). Tu cum stai, Îl cunoști pe Cel Atotputernic, sau încă te întrebi dacă te va accepta? Efeseni 1:6, în traducerea fidelă spune că noi am fost acceptați în Preaiubitul Lui. Această acceptare este continuarea celei despre care am vorbit la primul punct. Atunci am fost acceptați de Christos, acum suntem acceptați în Christos, adică atunci am fost acceptați pentru viața veșnică, iar acum continuăm să fim acceptați având viața veșnică.

‌

Totuși, tentația mare pentru fiecare om este să lupte să fie acceptat de oameni, fie de un profesor sau de colegii de la școală, sau la facultate, fie de un șef sau de colegii de la lucru, fie de alți oameni la care ne uităm de jos în sus și vrem aprobarea și respectul lor, uitând că, așa cum am văzut la primul punct, Dumnezeul Universului ne acceptă așa cum suntem atunci când venim la El. Mai mult, El continuă să ne accepte atunci când păcătuim (Romani 5:20, 1 Ioan 1:8-9). Bineînțeles că asta nu însemnă că El aprobă greșelile noastre sau să continuăm să trăim în acele greșeli (Romani 6:1), dar pe noi ne acceptă, pentru că suntem copiii Lui (Ioan 1:12, 1 Ioan 4:1), născuți din nou (Ioan 3:5) și adoptați în familia lui Dumnezeu (Romani 8:15), iubiți necondiționat, cu păcatele iertate (Efeseni 1:7).

‌

Una dintre cele mai emoționante și profunde ilustrații ale conceptului de acceptare necondiționată se regăsește în pilda Fiului Risipitor din Biblie. În această poveste, fiul cel mai tânăr al unui tată bogat decide să-și ia moștenirea și să plece în lume pentru a duce o viață degenerată. A cheltuit întreaga sa avere în mod iresponsabil, a trăit în sărăcie și disperare, iar în cele din urmă, a ajuns să mănânce hrana porcilor. În mijlocul acestei adânci decăderi, el își dă seama de greșelile sale și de nevoia sa de a se întoarce acasă.

‌

Fiul Risipitor știa că risca să nu mai fie acceptat de tatăl său. Însă, cu inima grea și plină de frică, a decis să-și înfrunte trecutul și să se întoarcă la casa tatălui său. Pe parcursul lungii și obositoarei sale călătorii către casă, trebuie să fi simțit o amestecare de emoții. Se gândea, probabil, la toate greșelile sale și la rușinea pe care o adusese familiei. Se întreba dacă tatăl său îl va primi înapoi sau îl va respinge pentru tot ceea ce făcuse.

‌

Cu toate acestea, când fiul Risipitor a ajuns în sfârșit acasă, el a fost întâmpinat cu cea mai uimitoare imagine posibilă. Tatăl său nu doar că l-a văzut de departe și a alergat să-l întâmpine, dar l-a îmbrățișat cu brațele deschise și a poruncit să fie pregătită o petrecere pentru întoarcerea fiului său pierdut. Acest moment incredibil de generos și iubitor arată puterea nemărginită a iertării și a acceptării necondiționate.

‌

Gândiți-vă la ceea ce a simțit fiul Risipitor în acel moment. După toate greșelile sale, după cheltuirea întregii averi, după anii de trăit în păcat și sărăcie, el nu doar că a fost iertat, dar a fost restabilit în poziția lui de fiu iubit. Cu siguranță, a simțit o bucurie profundă, o recunoștință copleșitoare și o transformare interioară a sufletului său.

‌

Acum, să aplicăm pentru noi înșine ceea ce am discutat, să analizăm cum reacționăm la această acceptare oferită de Dumnezeu. Ne întrebăm: o neglijăm și continuăm să căutăm aprobarea oamenilor sau profităm de această acceptare și o folosim în beneficiul tendințelor noastre păcătoase? Este important să conștientizăm că avem toate motivele să fim bucuroși și recunoscători pentru că Dumnezeul Universului ne acceptă, chiar și cu toate problemele și slăbiciunile noastre. Cu toate acestea, nu ar trebui să abuzăm de această acceptare și să ne complăcem în păcat. De asemenea, nu ar trebui să căutăm neîncetat aprobarea oamenilor care nu au făcut nimic pentru a câștiga acceptarea noastră, pentru că, fără excepție, vom fi dezamăgiți.

‌

Cu asta nu vreau să spun că trebuie să fim respingători sau răi cu cei din jurul nostru fără motiv. Aceasta este cealaltă extremă a problemei. Noi trebuie să ne iubim unii pe alții și această iubire implică și o formă de acceptare. Cu toate acestea, nevoia noastră de a fi acceptați nu ar trebui să se rezume la așteptările față de oameni, ci ar trebui să ne amintim că, în primul rând, Dumnezeu este Cel care ne acceptă.

‌

Nu avem de demonstrat nimic nimănui. Indiferent dacă oamenii ne acceptă sau nu, ar trebui să fie irelevant pentru noi, pentru că ne-a acceptat Dumnezeu. Trebuie să fim atenți, însă, să nu transformăm această acceptare într-un motiv de mândrie. Dumnezeu ne-a acceptat nu datorită propriilor noastre merite, ci datorită meritelor lui Isus Christos, care a fost necesar pentru că, în sine, nu aveam niciun fel de merite. Prin urmare, această acceptare ar trebui să ne umple de smerenie și recunoștință față de harul lui Dumnezeu.

‌

‌

Încheiere: Așadar am văzut în acest mesaj cum Dumnezeu ne cheamă la El, dar așteaptă răspunsul nostru și am văzut cum noi nu trebuie să ne punem speranța și valoarea noastră în acceptarea oamenilor, ci în cea a lui Dumnezeu, fără însă să încercăm să profităm de ea, ci să încercăm să trăim într-un fel care Îi este plăcut lui Dumnezeu, pentru că așa cum am văzut, acceptarea noastră de către Dumnezeu nu însemnă și acceptarea acțiunilor noastre. Speranța mea este ca acest mesaj să fie o motivare pentru toți cei nemântuiți să vină la Christos și pentru cei mântuiți să își cunoască identitatea în Christos și să nu o mai caute în altă parte.

‌

‌