Bogatul și Lazăr.

Introducere:

‌

Iată că a mai trecut un an din viața noastră. A trecut așa de rapid și așa trec toți. Mă întreb oare ce am lăsat în urmă și ce rezervă viitorul? Pregătind aceste mesaje, voiam să fac unul pentru trecut și unul pentru viitor, dar mi-am dat seama că nu poți, fiecare an include ambele timpuri. Avem un trecut pe care nu îl putem schimba, dar din care putem învăța și un viitor care așteaptă să fie scris. Vreau să ne uităm la doi oameni, care au avut ambii un trecut și la fel ca noi, nu știau ce le rezervă viitorul, hai să vedem ce ne pot învăța ei.

‌Pe pământ:

‌

Doi oameni. Unul într-o poziție socială foarte respectată și respectabilă, care trăia în lux și mânca doar delicatese, celălalt care stătea la poarta lui sperând să îi fie aruncat ceva de mâncare, companie îi erau doar câinii. Lazăr, numele grec al lui „Eleazar”, avea singura companie câinii, care îl lingeau, ceea ce pentru el fiind evreu și câinii fiind ceva necurat, era foarte neplăcut. Așa se întâmpla: zi de zi, lună de lună, an de an. Bogatul nu se gândea că a mai trecut un an în care s-a umplut de păcate pentru că nu a făcut binele pe care știa că trebuie să îl facă, avea de unde da, știa că Lazăr era acolo și că murea de foame și de boală, dar nu i-a păsat. El se îmbrăca în pofiră și in subțire, materiale foarte scumpe venite din Egipt probabil, avea o poartă la casă, un foarte impunătoare probabil și nici nu ne putem imagina ce delicatese mânca, probabil și acei câini de la poartă era mai hrăniți ca Lazăr. Am zis că bogatul păcătuia pentru că îl ignora, vedeți Biblia e clară că atunci când știm și putem să facem bine, dar alegem să nu facem, păcătuim, se numește păcat prin omitere. Nu ni se spune de ce a murit Lazăr, fie din cauza bubelor, fie de foame, fie din cauza anilor, Bogatul nu l-ar fi putut salva de la moarte, dar i-ar fi putut face zilele mult mai bune, dacă ar fi avut un pat unde să doarmă, mâncarea de care se bucura bogatul, sau un loc de trăit unde câinii să nu ajungă la el. Nu, Bogatul nu ar fi fost mântuit dacă ar fi fost bun cu el, ci doar prin credință, dar nepăsându-i ne arată că el nu a crezut cu adevărat în Dumnezeu, nu a urmat Legea care îi spunea să aibă grijă de cel sărac, de orfan și văduvă, el avea grijă doar de persoana lui. Lui nu îi păsa că anii tac și trec, se bucura doar de moment și nu se gândea că va muri. Moartea nu exista pentru el, era ceva de neconceput, să nu mai aibă parte de tot ce îi putea oferii lumea, bogățiile păreau imune la trecerea timpului. Așa facem și noi cu Dumnezeu, nu că El ar fi sărac și/sau ar avea nevoie de noi, dar El a devenit sărac și a venit în lumea noastră în persoana Celui Care spune această pildă. El nu are nevoie de noi, ci noi de El, dar noi suntem prea ocupați cu treburile noastre: să avem haine și mâncare, să avem ultimele updaturi la social media, casa sau mașina mai bună ca ale vecinului, să avem bani, reputație, să fim băgați în seamă de oamenii pe care noi îi considerăm importanți. Și pentru noi anii tac și trec și nici nu ne dăm seama. Dacă stau și trag linie la lucrurile importante: De câte ori am citit anul ăsta din Biblie, de câte ori m-am rugat, am ajutat pe cineva în nevoie, am evanghelizat? Cei care sunteți aici și nu Îl cunoașteți pe Domnul Isus, a mai trecut un an de har, faptul că nu ați murit, arată bunătatea lui Dumnezeu față de voi și noi toți. Vedeți, noi ne mințim spunând că nu suntem așa de răi ca bogatul, că dacă ar fi la ușa noastră cineva, sigur l-am ajuta, dar Acel Cineva vine zi de zi, fie să ne ofere mântuire, fie să aibă o relație cu noi, iar noi de când ne trezim, până adormim, ne vedem de viață.

‌

Ca să ilustrez, vreau să pun în anti-teză pilda aceasta, cu cea a samariteanului milostiv. Circumstanțele sunt oarecum similare, un om care are nevoie de ajutor și este ignorat de primii doi, apoi vine al treilea, un rival al evreilor, dar care îl ajută și îl duce în siguranță. Așa a făcut Domnul Isus, chiar dacă eram rivali cu Dumnezeu, El a venit ca să ne împace. Eram căzuți între Satan, Moarte și propriile păcate și El a venit să ne i-a de acolo și să ne ducă la Tatăl. Pe de altă parte noi ajungem ca bogatul, să-L ignorăm pe Dumnezeu și să ne vedem de treaba noastră ca și cum El nici nu ar exista. Ne-a fost bine când ne lega El rănile, dar când noi păcătuim și Îi facem răni, peste asta trecem foarte ușor și lejer. Sau poate că la fel ca Bogatul, nici nu I-am deschis vreodată ușa și de ce am face-o, nu e ca și cum ne poate oferi ceva mai bun decât are lumea asta, nu? Bogatul a avut ani de zile, probabil, să se ocupe măcar o dată de Lazăr și nu a făcut-o, samariteanul a avut o singură ocazie și a profitat de ea.

‌‌

Întrebarea e ce am făcut noi anul ăsta cu Domnul Isus, I-am deschis ușa doar la nevoie sau când am avut chef, sau am avut părtășie reală și consistentă cu El? Sau suntem din aceia care nu I-au deschis ușa niciodată? Dacă vezi că a trecut și anul acesta și nu ai făcut-o, nu dispera, ești aici, ești viu așa că încă mai ai ocazia. Dacă te încrezi în Domnul Isus Christos ca Salvator, crezând că El a murit pentru păcatele tale, a fost îngropat și a înviat a treia zi și că ce a făcut El pentru tine te va salva, atunci vei fi salvat și nu va mai trebui să te temi de ce poate să aducă noul an. Dacă ești deja salvat, dar nu ai fost consecvent cu Domnul pe parcursul anului, mai ai har, ești aici, ești viu așa că poți să începi să te apropii de Dumnezeu, El te va primii ca tatăl din povestea cu fiul risipitor, cu un capitol înainte de acest pasaj. Anul acesta e un nou început în care putem să ne rededicăm lui Dumnezeu, să citim zilnic din Biblie, să ne rugăm zilnic, să stăm în părtăși și să facem bine oricând, oricum și oricui putem.

‌

În veșnicie:

‌

Textul apoi ne spune că pe rând, cei doi mor. Mai întâi moare Lazăr, textul nu ne spune care a fost reacția bogatului, probabil fie nu i-a păsat, fie s-a bucurat că a scăpat de o povară, fie puțin din amândouă. Apoi după alt câtva timp moare și bogatul și textul ne spune că e îngropat. Nu știm ce funeralii a primit Lazăr, probabil câinii au avut grijă de rămășițele lui, pe când Bogatul a primit probabil o înmormântare pe cinste, cortegiu, fanfară, mormânt mare și nou, trupul îmbălsămat cu toate parfumurile și mirodeniile disponibile, tot ce era mai bun. Doar că povestea lor nu se termină la mormânt, bogatul se trezește în chinuri, textul se referă la Locuința Morților, ebraică: „Șeol”, greacă: „Hades”, care avea două compartimente: Iadul și „sânul lui Avraam”, locul unde sfinții din Vechiul Testament Îl așteptau pe Christos ca să-i ducă la Dumnezeu. Întru-cât Christos nu murise încă, iar un Dumnezeu Sfânt nu dorea sub nici o formă păcatul în prezența Sa, oamenii lui Dumnezeu care murea mergeau în acel loc, ei erau în siguranță, cu privire la judecată, dar nu erau cu Dumnezeu. Apoi bogatul văzându-i pe Avraam și Lazăr, începe dialogul. El i se adresează cu: „Părinte”, pentru că era evreu și Avraam era tatăl evreilor, dovadă că nu faptul că evreii se trag din Avraam aduce salvarea. Prima dată cere milă, ceea ce el nu a fost dornic să dea în timpul vieții, o cum s-au întors mesele, ceea ce îi spune și Avraam. Apoi, Avraam îi descrie lui și prin extensie nouă cum funcționează Sheolul și că fiecare are locul lui, dar nu se poate trece dintru-unul în altul din cauza abisului. Acum, după ce înțelege că pentru el nu se mai poate face nimic, devine altruist, pocăință care are loc prea târziu. El vrea ca Lazăr să meargă să le spună fraților săi despre Iad, e ironic că lui nu i-a păsat nicioadată de Lazăr în timpul vieții, dar acum se așteaptă ca lui Lazăr să îi pese de frații lui și nu spun că nu i-ar fi păsat, dar indiferent era prea târziu. Avraam spune că îl au pe Moise și pe Profeți, adică Vechiul Testament, Scriptura și că le este destul ca să poată să aleagă să creadă sau nu. Bogatul neagă și crede că dacă cineva va învia din morți va fi o dovadă absolut imposibil de negat, cam ca unii atei care spun că dacă Dumnezeu o să li se arate, o să creadă, dar ignoră faptul că și dacă asta s-ar întâmpla, ar putea să găsească scuze, la fel ar putea și frații lui. Unii oameni fac corelarea cu Lazăr din Betania, fratele Mariei și al Martei, dar dacă ar fi vorba despre el, atunci Avraam s-ar contrazice singur, pentru că după ce îi spune de două ori că nu o să creadă aceștia nici dacă învie, el oricum învie. Mai degrabă e vorba de Povestitor, Cel Care e în măsură să spună ce e dincolo pentru că e Dumnezeu și pentru că a fost acolo după moarte și S-a întors ca să ne spună ce și cum. Așa cum spuneam, Avraam repetă faptul că dacă Scriptura nu e crezută, nici chiar dacă cineva revine din morți, ei nu vor crede, întărind mărturia ei și cu asta pilda se încheie abrupt aproape.

‌

Citind din cartea unei femei care se presupune că a fost cu „Isus” 40 de nopți în Iad în 1976, carte care se vrea a fi revelație la nivel cu Scriptura, dacă nu chiar să îi i-a locul, mi-a sărit ceva interesant în ochi. Vedeți cartea folosește pasajele care par să arate că mântuirea se poate pierde și alte pasaje despre Iad din Biblie, ca să pară autentică și la pagina 10 folosește chiar pilda cu bogatul și Lazăr, puțin adaptată: „Omul a continuat: „Doamne unii din poporul meu vin aici pentru că ei nu se pocăiesc. Te rog Doamne lasă-mă să merg și să le spun că ei trebuie să se pocăiască cât timp sunt încă pe Pământ. Nu vreau ca ei să vină aici!”, „Isus” a zis: „Ei au predicatori, învățători, diaconi - toți slujesc Evanghelia, ei le vor spune. De asemenea ei au avantajele sistemelor moderne de comunicație și multe alte căi ca să afle despre Mine. Am trimis la ei lucrători ca să poată crede și să fie mântuiți. Dacă ei nu vor crede când vor auzi Evanghelia, nu vor fi impresionați nici dacă unul se scoală din morți.”, nu mi-a scăpat ironia pentru că autoarea avea să se „scoale” din morți ca să vestească Evanghelia, adică asta e toată premisa cărții. Unii oameni citesc genul ăsta de cărți și cred orb în ele, așa că nici nu ar fi nevoie de învierea cuiva, alții nu cred nici Scriptura, așa că nu ar crede dacă cineva chiar ar învia din morți. Ideea e că noi avem dovezi bune, revelație autentică și pe Cineva Care chiar a înviat din morții și pe care oamenii nu-L cred.

‌‌

Întrebarea mea pentru tine dragul meu ascultător este, dacă ești aici și încă nu crezi, ce te-ar convinge să crezi? Ce dovezi aștepți? În 2024 Scriptura e la fel de puternică și valabilă ca și atunci când a fost scrisă. Poate spui că ai căutat dovezi, dar nu te-au satisfăcut, argumente pe care le-ai auzit dar nu le crezi sau nu le înțelegi. Dacă ăsta e cazul, de ce nu mergi la Dumnezeu cu ele? Sigur că El poate să te lămurească. Poate nu ai sau nu ai avut niciodată argumente bune, păi în ziua de azi există mult material care să te ajute. Pot recomanda o carte bună: „Pledoarie pentru Christos!” de Lee Strobel, am citit-o și se ocupă cu argumentele și obiecțiile pentru Persoana și Lucrarea Lui, tot de la el mai sunt alte cărți pe teme creștine și mai am și alți autori, pentru cine are nevoie pot să dau o listă la final. Dar, argumentele nu duc mereu la mântuire, dar Dumnezeu le folosește, dacă ele nu te conving totuși, gândește-te ce ar face-o. Dacă ai și tu un standard imposibil ca învierea cuiva, sau Dumnezeu să ți Se arate, vezi dacă nu cumva aștepți prea mult. Dumnezeu oricum lucrează și face mereu mai mult decât cerem sau gândim, dacă Îl cauți, o să Îl găsești.

‌

Încheiere:

‌

Am văzut viața și veșnicia bogatului și a lui Lazăr. Bogatul a trăit bine, dar a ajuns în Iad. Lazăr a trăit groaznic, dar a ajuns în paradis, apoi după moartea și învierea Domnului, în Rai. Și noi vom muri, poate că nici nu mai apucăm noul an, dar toți apucăm o veșnicie, cu sau fără Dumnezeu, în bucurie sau chinuri. Iar, dacă trăim, avem o foaie albă, un an pe care putem să îl petrecem fie bine, fie rău. Dumnezeu să ne ajute să petrecem atât noul an, cât și veșnicia cu El.