Relația lui Dumnezeu cu Isus vs relația Lui cu îngerii.

Introducere:

După ce am văzut Cine este Persoana și care sunt lucrările lui Isus în mesajul anterior, acum ne vom uita la ceea ce spune autorul, despre cum El e mai mare decât îngerii. Vom vedea care sunt și cum folosește El pasajele din Vechiul Testament ca să îi demonstreze audienței acest lucru. Deoarece evreii în general respingeau autoritatea apostolică, cea mai bună direcție în care putea el merge, este să își susțină argumentul cu Vechiul Testament și asta și face. Există un scop pentru care face asta, ca să demonstreze că a crede în Isus, este superior Legii dată, chiar dacă aceasta a fost dată prin îngeri. Așa că fără alte prezentăr, haideț să vedem cum folosește el Vechiul Testament ca să își susțină cazul.

Christos în contrast cu îngerii:

Am văzut în mesajul anterior că autorul, după ce a prezentat Cine este Isus, a început să spună că El este superior îngeriolor. Acum el își începe argumentul și folosește câteva citate bine alese din Vechiul Testament, care vin sub forma unor întrebări retorice. În primul rând folosește Psalm 2:7 și 2 Samuel 7:14. Odată cu primul citat vedem și despre ce Nume e vorba în v.4, anume Cel de Fiu. Argumentul autorului este că nicăieri în Scriptura Vechiului Testament nu Îl vedem pe Dumnezeu adresându-se vreunui înger în mod personal ca fiu, da ei sunt numiți fii ai lui Dumnezeu (Job 1:6), dar asta e doar un nume care denotă calitatea lor de ființe create de Dumnezeu, așa cum în Luke 3:38 Adam este numit fiu al lui Dumnezeu. În plus niciunuia nu îi spune că l-a născut, iar acest „născut” nu se referă la creat, ci la a veni direct din Dumnezeu, din Ființa Lui, în acest fel e născut acest Fiu al Lui, dar încă un lucru special e că această procedere a Fiului din Tatăl este una eternă, ca Dumnezeu Însuuși, adică fără început. Dacă așa stau lucrurile, atunci cum de spune textul „astăzi”? Dacă ne uităm în contextul Psalmului 2, vedem că acesta vorbește de încarnarea Fiului, Psalm 2:6 vorbește de Dumnezeu Care Îl unge pe Fiul, fapt care poate avea împlinire dublă, odată prin ungerea Lui după înălțare prin victoria pe care a avut-o la înviere, dar și pe cea pe care o va primi când Își va instaura împărăția.Așadar acest „astăzi” arată momentul când Dumnezeu Îl „naște” pe Fiul prin întrupare și apoi prin a doua venire. Apoi dacă ne uităm la 2 Samuel, vedem că în context Dumnezeu vorbește cu David prin Natan, când David voia să îi facă Domnului o Casă, dar El îi promite că îi va ridica El o casă, adică o linie de urmași și îi mai promite că îi va ridica un urmaș care să stea pe tron după el și care va avea o relație Tată-fiu cu Dumnezeu. Bineînțeles că această profeție are sens dublu, pentru că dacă ar fi vorba doar de Solomon sau de urmașii lui David, tronul lui a dispărut când Iuda a mers în exil în 586 î.Chr, așadar Dumnezeu Și-ar încălca promisiunea, dar dacă e vorba de un Urmaș care să fie Fiul lui Dumnezeu, atunci această promisiune ar fi împlinită. Apoi versetul 6 spune că atunci când Dumnezeu Îl va aduce pe Mesia din nou în lume, toți îngerii trebuie să I Se închine, citat cel mai probabil din Ps 97:7, iar dacă ne uităm doar la limbajul versetului, vedem că este vorba de a doua Venire, pentru că a-L aduce „din nou” implică că El a mai fost odatpă în lume. Sigur îngerii s-au închinat și la prima Lui venire (Luke 2:14), dar aici la a doua venire se vor închina din nou, împreună cu toate celelalte ființe vii (Phil 2:10-11), pentru că li s-a pornucit și pentru că El este Dumneezeu și că va fi avut marea Sa victorie asupra forțelor răului (Rev 19:11-21). După aceea ni se spune ce sunt îngerii, ei sunt „vânturi” și „o flacără de foc”, ceea ce provine probabil din concepția rabinică care spunea că îngerii sunt aduși în existență doar pentru un lucru și după ce termină dipar în foc. Următorul citat este din Psalm 45:6-7 și e unul foarte frumos, e un limbaj foarte interesant, care la o primă citire se poate înțelege în mod greșit că e vorba de 2 Dumnezei, pentru că se spune: „Dumnezeul tău, Dumnezeule”, dar de fapt se vorbește despre Dumnezeu în contextul Trinității, așadar e același Dumnezeu, dar se au în vedere Persoana Tatălui și al Fiului, nu ar fi greșit dacă am reda partea asta din verset astfel: „Dumnezeu Tatăl, Care este Dumnezeul Tău Dumnezeule, Fiul”, să nu uităm că și Domnul Isus spune că merge la „Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (John 20:17), așadar vedem că Domnul Isus, plus autorul inspirat al Psalmilor și cel al Epistolei către Evrei, să nu mai spun de Tatăl, într-un pasaj la care ne vom uita imediat, Se referă la relația dintre Dumnezeu Tatăl și Fiul. Apoi se spune despre Fiul că tronul lui este veșnic și toiagul Lui este unul al dreptății, tronul veșnic se referă la domnia lui Isus este una care nu se va termina, pentru că El nu mai moare și va fi mereu pe tron, chiar dacă aici pe Pământ va domni doar 1000 de ani, aceasta va fi continuată în veșnicie (Rev 22:3), cât despre toiagul dreptății, asta este o metaforă care se referă atât la conducerea lui Christos ca fiind una dreaptă, cât și la caracterul Său, care este unul corect. De fapt următorul verset din Psalm, respectiv din pasajul nostru continuă această idee, spunând că El a iubit sfințenia și a urât păcatul de aceea Dumnezeu la uns peste tovarășii Lui de lucru, în context acești tovarăși sunt îngerii. Aici se subliniază clar caracterul Domnului Isus, care la fel ca cel al Tatălui și implicit al Duhului Sfânt, este sfânt, vedeți noi ne gândim la Tatăl sau la Dumnezeu în general că este sfânt, că iubește sfințenia și urăște păcatul, ceea ce nu este greșit, dar nu trebuie să uităm că Dumnezeu este Triunic: Sfânt, Sfânt, Sfânt (Isaiah 6:3), așadar acest atribut, ca fiecare alt atribut al dumnezeirii, este împărtășit de fiecare Persoană a dumnezeirii și de fapt este singurul care se repetă de trei ori, Biblia nu spune că Dumnezeu e: dragoste, dragoste, dragoste, sau dreptate, dreptate, dreptate, dar spune că e de trei ori sfânt. Ni se spune că drept răsplată pentru caracterul Său, Domnul Isus a fost uns cu uleiul bucuriei și pus peste frații Săi, ceea ce probabil s-a întâmplat după înălțarea la Cer a Domnului Isus, atunci când „S-a așezat la dreapta Măririi”, v.3. Următorul și penultimul citat este din Psalm 102: 25-27, în contextul căruia Dumnezeu Tatăl, vorbește cu Fiul, într-un timp de nevoie al Fiului, timp care înseamnă ceva ca Ghețimani, și îi reamintește că El este Creatorul Universului și că El va supraviețuii creației Sale, când Fiul îi spune în cuvintele Psalmistului să nu Îi i-a viața la jumătatea zilelor Sale, acesta este o metodă folosită de psalmiști destul de des când psalmiștii brusc și fără avertisment ajung să vorbească cuvintele altcuiva, chiar pe cele ale lui Dumnezeu de multe ori. Ultimul citat este din Psalm 110:1, în al cărui context David vorbește despre Domnul și Domnul lui și care este comentat de Domnul Isus în Luke 20:41-44 când le explică evreilor că Mesia este cu mult mai mult decât doar un fiu sau chiar decât Fiul lui David, ci este Domnul lui. Această întronare a avut loc după înălțarea Domnului Isus, atunci când Domnul Isus „a stat la dreapta măririi”, aceasta este invitația Tatălui ca El să Își i-a locul pe care l-a câștigat lângă El, pe care o vedem aplicată în tot Noul Testament. Felul în care e formulată această invitație arată clar că dușmanii Domnului Isus încă nu au fost supuși, când spune „scăunaș”, textul se referă la contextul istoric antic când un rege care stătea pe tron avea un scăunaș pe care își ofihnea picioarele. Dușamnii sunt Satan, păcatul și moartea, dintre care ni se spune că ultimul care va fi supus va fi moartea. Aici în context se aduce soluția la problema răului, vedeți de cele mai multe ori când se întâmplă ceva rău, oamenii se întreabă de ce Dumnezeu nu intervine, dar aici avem promisiunea că la a doua Venire a Domnului Isus, El va interveni și va opri activitatea flagrantă a răului. După toate aceste citate, pasajul se încheie cu întrebarea retorică care arată că îngerii sunt doar duhuri slujitoare, pe care Dumnezeu îi pune în slujba noastră, celor ce vom moșteni mântuirea, această mântuire despre care vorbește textul este cea finală, când vom primi trupul de slavă și vom fi în Cer cu Christos.

Într-o adunare solemnă, două echipe de lideri sunt pe cale să-și prezinte viziunile și să-și argumenteze abilitățile în fața unei audiențe atente. Pe de o parte, există o echipă de lideri respectați și experimentați, fiecare cu expertiza și contribuția lor în domeniul lor specific. Pe de altă parte, se află echipa condusă de un lider carismatic și înțelept, care își impresionează audiența cu claritatea viziunii sale și cu puterea sa de convingere.

Echipa cu liderul superstar este pe deplin pregătită să câștige susținerea publicului și să obțină recunoașterea pentru viziunea și abilitățile sale extraordinare. Deși membrii echipei adverse sunt capabili și respectați în domeniile lor, nimeni nu se poate compara cu carisma și autoritatea liderului lor, care inspiră și motivează întreaga adunare.

Similar, în argumentul prezentat, Isus Christos este descris ca superstarul spiritual, un lider suprem care depășește orice altă ființă în autoritate și putere. El este cel care aduce nu doar mântuire și speranță, ci și o domnie veșnică și o autoritate divină absolută. Astfel, așa cum liderul superstar conduce echipa sa către susținerea publicului și recunoașterea pentru viziunea sa, Isus Hristos conduce poporul său către mântuire și către glorie în eternitate.

Totuși întrebarea se poate pune: Aceste lucruri sunt adevărate, dar cu ce mă ajută ele pe mine, în viața de credință? Răspunsul este foarte simplu, dacă Isus Christos este mai mare decât îngerii, așa cum am văzut, dacă El este Dumnezeu, așa cum am văzut, iar dacă toți îngerii I se închină, așa cum am văzut, ce scuză avem noi ca să nu ascultăm de El, să nu I ne închinăm și să nu mergem la El ca să fim salvați. Vom vedea în următoarele mesaje că se pune întrebarea: „Cum vom scăpa dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare?”, aceasta poate fi reformulată și: „Cum vom scăpa dacă stăm nepăsători față de Fiul lui Dumnezeu?”. Această ascultare este cerută și de la necredincioși, când li se spune să asculte de sau să creadă Evanghelia, dar și de la noi. Vedeți, când noi ne îndepărtăm de Dumnezeu, când nu citim din Biblie, nu ne rugăm, trăim în păcat deliberat, atunci facem aceste lucruri fără să ne pese de Fiul lui Dumnezeu Care a murit pentru noi. De aceea haideți să ne pocăim, să avem o relație zilnică cu El prin citirea și meditarea la Cuvânt, prin rugăciune, prin a ne închina Lui în fiecare zi prin trăirea unei vieți sfinte. Psalm 2:12 ne îndemană să dăm cinste Fiului, ca să nu Se mânie și să nu ne piardă, pe noi care suntem ai Lui nu ne va pierde, pentru că sfârșitul versetului ne asigură că suntem binecuvântați că ne-am încrezut în El, dar dacă ești aici și încă nu te-ai împăcat cu Dumnezeu, dacă alegi să te încrezi în Domnul Isus ca Salvator (Acts 16:31) și să crezi că El a murit pentru păcatele tale, a fost îngropat și a înviat a 3-a zi (1 Cor 15:3-4) și că ceea ce a făcut El te va salva și de fapt te-a salvat, pentru că El a salvat pe toată lumea când a murit, dar nu toată lumea e salvată, dacă accepți că lucrarea Lui a fost pentru tine vei fi salvat/ă.

Încheiere:

Așadar, am văzut că Domnul Isus e superior îngerilor, El este Dumnezeu, care este sfânt, merită închinarea și ascultarea noastră. Domnul să ne ierte pentru toate momentele când nu I-am dat slavă și nu ne-am închinat și să I ne închinăm mereu înaintea Lui, cu viețile noastre, pentru că El merită, pentru Cine este și ceea ce face și pentru că îngerii care sunt mai mari ca noi în existență I Se închină pentru că El este Superior lor și cu cât mai mult nouă. Domnul să ne dea dorința de închinare tuturor.