Christos Jertfa Salvatoare și Marele nostru Preot

Introducere

În pragul acestor alegeri stăm și ne întrebăm cu cine să votăm, pe lângă vine Crăciunul, așadar ne amintim de Cel Care este Liderul Suprem, Cel Care merită vostru în fiecare zi, pentru lucrările așa mărețe pe care le-a făcut și le face pentru noi, pe unele din aceste lucrări le vom discuta în acest mesaj, mai ales de lucrarea de Ispășire și pe cea de Mare Preot, care sunt discutate pe tot parcursul epistolei, dar aici sunt în faza de introducere, așadar haideți să intrăm în text și să vedem ce vrea Domnul să ne spună.

Christos ca Jertfă Salvatoare

Textul continuă de la versetul 13 care cita Vechiul Testament, cu referire la copii ca la ucenici și prin extensie rasa umană, ca să arate că acum, Domnul Isus Christos a devenit ca noi, acei copii pe care I-a dat Dumnezeu, cf. Jn 6:39, care spune la fel că cei salvați I-au fost dați Domnului Isus și El nu îi va pierde. Argumentul autorului este că așa cum acești copii sunt făcuți din carne și sânge, tot așa și Dumnezeu a trebuit să devină carne și sânge, Dumnezeu prin esența Lui nu moare, e impobil ca El să moară sau să fie omorât, dar dacă El ia trup uman, atunci acel trup poate fi ucis, asta a și făcut Dumnezeu, atunci când a venit în lumea noastră Dumnezeu Fiul, Care S-a dezbrăcat de slava și conducerea Cerului, a renunțat la prerogativele Sale de Conducător al Universului și I-a lăsat pe Tatăl și pe Duhul Sfânt să conducă, S-a dus până acolo că a devenit un bebeluș neajutorat, Care nu S-a născut la palat, nici în lux, ci în familia unor țărani evrei din Iudeea, un tâmplar obscur și o fecioară tânără, a căror singură calificare e că erau parte din Casa lui David, descendența lui, dar pe când Domnul Isus S-a născut, Israelul era sub Irod, (de fapt se numea Iudeea nu Israel, de la Iudei, care își trăgeau numele din Regatul Iuda), care l-a rândul lui era sub domnia romană, de fapt după Iord cel Mare (37 î.Chr-4 d.Chr) această provincie și-a pierdut treptat inependența și autonomia, până în 70 când Templul avea să fie distrus și evreii expulzați.

Am intrat puțin în istorie ca să vedem de unde a plecat și unde a ajuns Domnul nostru, de la Regele Cerului, la un Servitor, așa cum spune Pavel în Phil 2:4-8, care a ajuns să spele picioarele creaturilor Sale, dacă ne amintim de ce spunea Heb 1:1-3, dar nu doar atât, ci textul continuă, arătând că pentru că a ajuns ca noi, Domnul Isus a putut să moară pentru noi și ce moarte a suferit, să fie atârnat pe lemn, conform Legii mozaice blestemat Deut 21:23, biciuit până I se vedeau oasele, fără haine, prins în 3 piroane de acea cruce și ce e mai rău urma să vină, a luat păcatele noastre asupra Lui (2 Cor 5:21), a luat toată mânia sfântă a lui Dumnezeu pentru ele (Is 53:4-6, Rom 1:18-23), apoi a făcut ispășire cu sângele Lui (Rom 3:25), murind ca să ne șteargă păcatele și să ne aducă iertare (Heb 2:9), moartea lui Christos a rezolvat probelma păcatului, luând pedeapsa noastră asupra Lui și rezolvând-o odată pentru totdeauna (Heb 10:10).

Dar autorul nu se oprește aici, pentru că nici povestea nu se oprește aici, vedeți Biblia nu ne explică ce legătură exactă are Diavolul cu Moartea, știm din Gen 3 că el a avut un rol cheie ca să aducă moartea în lume, iar mai vedem că moartea e domeniul lui pentru că e ucigaș (Jn 8:44) și că domeniul vieții e al lui Dumnezeu; de asemenea Iadul, moartea eternă, a fost pregătit pentru el (Matt 25:41), el nu conduce Iadul așa cum vrea să ne facă să credem cultura, ci el își așteaptă sentința, dar el ar fi foarte fericit ca să ne veda pe toți cu el în Iad (Rev 20:10), prin moartea Sa, Domnul Isus, făcând ispășire pentru noi și rezolvând problema păcatului, a distrus boldul morții (1 Cor 15:56), a distrus puterea ei, apoi a mers în Iad, nu ca să mai sufere (Jn 19:30), ci ca să i-a captivitatea captivă (Eph 4:8), adică i-a scos pe sfinții din Vechiul Testament din sânul lui Avraam, ca să îi ducă în Rai, apoi ca să predice spiritelor încuiate victoria Lui (1 Pet 3:18-19) și suspectez eu, atunci a luat cheile morții și ale locuinței morților de la Satan (Rev 1:18), nu ni se spune cum de a avut Diavolul aceste chei, dar știm că Diavolul folosea moartea ca să îi sperie pe oameni și să îi țină robi, oare doar din mândrie își făceau Egiptenii piramide și mumificau morții, oare nu și pentru că le era frică de moarte și voiau să aibă controlul vieții de apoi? Nu-i așa, moartea ne sperie pentru că nu știm ce se întâmplă după, dar Domnul Isus ne-a arătat Calea ca să ajungem cu și la Dumnezeu (Jn 14:6), prin credința în Domnul Isus Christos ca Salvator (Acts 16:31), crezând că El a murit pentru păcatele tale, a fost îngropat și a înviat a 3-a zi și că ceea ce a făcut te va salva (1 Cor 15:1-4), de fapt te-a salvat, El a salvat pe toată lumea, dar nu toată lumea e salvată pentru că trebuie fiecare să accepte în mod personal.

Să considerăm o celulă de închisoare care îl ține captiv pe un criminal condamnat. Această celulă, cu ușile ei masive și aparent de nepenetrat, simbolizează puterea morții care ține omenirea în robie. Suntem prizonieri fără scăpare, iar greutatea condamnării apasă asupra noastră. Totuși, totul se schimbă atunci când cheia mântuirii este dezvăluită prin sacrificiul lui Isus pe cruce. Prin moartea și învierea Sa, Christos a deschis larg ușile acestei închisori spirituale, eliberându-ne din lanțurile păcatului și ale morții.

Evrei 2:14-16 ne arată cum Christos a luat asupra Sa natura noastră omenească, a învins moartea și l-a biruit pe cel care avea puterea asupra ei, diavolul. Prin aceasta, El ne-a eliberat pe noi, cei care eram ținuți în robie de frica morții. Acum, trăim în lumina libertății și a speranței, eliberați de povara condamnării și de frica unui sfârșit inevitabil. Suntem chemați să ne bucurăm de această viață nouă, liberă, pe care Christos a câștigat-o pentru noi.

Acum, ne-am putea întreba cu ce ne ajută pe noi acest lucru? Păi simplu, toți murim, fiecare dintre noi va trece prin moarte, poate nu azi, poate nu mâine, dar într-o zi vei pleca din lumea asta și atunci nu va mai conta cine ai fost, ce lucruri mărețe ai făcut, ce realizări ai, ce casă ai, mașină etc, tot ce contează în momentul morții e ce ai făcut cu oferta Domnului Isus Christos, L-ai acceptat, sau respins? Lk 16, mai specific pilda bogatului și a lui Lazăr, ne arată că nu există șansă după moarte, nu te juca cu Dumnezeu, cu oferta Lui, nu aștepta până e prea târziu, ci împacă-te cu Dumnezeu (2 Cor 5:20).

După ce devii copil al lui Dumnezeu, inevitabil vei greși (1 Jn 1:8), de aceea avem nevoie și avem un Mare Preot și despre această lucrare vom discuta în următorul punct.

Christos ca Mare Preot

După ce se ocupă cu partea Evanghelică, ca să spun așa, autorul continuă și face o tranziție așa subtilă în argumentul lui că poți să o ratezi dacă nu citești atent textul, spunând că Domnul Isus nu vine în ajutorul îngerilor, ci al seminței lui Avraam, având în vedere că el le scrie evreilor, acesta are Israelul în vedere, dar nu ne uită pe noi, pentru că noi suntem sămânța lui Avraam în Christos (Gal 3:7, 29; Rom 4:16), argumentul autorului este că Domnul Isus este Mare Preot, nu pentru îngeri, ci pentru noi, pentru copiii Lui, nici măcar pentru cei pierduți, pentru ei e Jertfă, pentru noi cei salvați, e Mare Preot.

El contiună să arate că Domnul Isus a devenit ca noi, dacă la primul punct am spus că El a devenit Jertfă ca să moară pentru noi, acum El a devenit Mare Preot ca noi ca să ne înțeleagă, mai ales slăbiciunile pentru că pentru ele mijlocește El, vedeți în Vechiul Testament Aaron era Mare Preot și Dumnezeu locuia în mijlocul poporului în Cortul Întâlnirii și doar el și fiii lui după el, puteau intra în prezența lui Dumnezeu, o dată pe an de ziua ispășirii (Lev 16), fiind absolut curați, era așadar o prăpastie între Dumnezeu și om, nu exista o cale ca acesta să ajungă direct și Evrei vorbește pe larg, mai ales în capitolul 7 despre Domnul Isus ca Mare Preot după ordinul lui Melhisedec, dar mai important, fiind Dumnezeu și Om, El e Singurul Care poate să facă o legătură între Dumnezeu și Om și să repare spărtura cauzată de păcat.

El a fost ca noi, cu slăbiciuni, nevoi, dorințe, dar a fost și ispitit, a fost pus la încercare, dar fără păcat (Heb 4:14), Dumnezeul Om, care a trecut prin toate experiențele umane, a râs, plâns, a mâncat, a băut, tot ce facem fiecare dintre noi în fiecare zi, El a făcut, așa că ne înțelege, mai ales slăbiciunile, atenție chiar dacă El ne înțelege, nu înseamnă că El aprobă păcatul, da El înțelege ce și cum suntem, dar nu El nu a căzut, ci mereu a rezistat ispitei. De aici și promisiunea, că fiind trecut prin slăbiciunile noastre și fiind trăit o viață perfectă, să se ofere ca Sacrificiu pentru păcatele noastre și prin acel Sacrificiu să fie Mare Preot și ca să le poată veni în ajutor, alte traduceri folosesc: „fie de ajutor/folos” (Heb 2:18) celor ce sunt ispitiți, adică nouă copiiilor lui Dumnezeu.

Imaginează-ți un copil mic care, jucându-se prin casă, varsă din greșeală un pahar de suc pe covorul nou al familiei. Se uită speriat la pată, cu ochii mari și inima bătând tare, știind că părinții ar putea fi foarte supărați. În mintea lui, situația pare un dezastru fără soluție. Dar, înainte să se întâmple ceva, fratele sau sora mai mare vine lângă el, pune o mână pe umăr și îi spune cu un zâmbet liniștitor: „Nu-ți face griji, îi explic eu mamei! Știu cum să rezolvăm asta.” Îi șterge lacrimile, aduce cârpa pentru a șterge mizeria și, cel mai important, se pune în locul copilului, luând asupra lui responsabilitatea. Aceasta este o imagine minunată a modului în care Christos intervine în viața noastră. Noi facem „mizerii” prin păcatele noastre, ne simțim copleșiți de vinovăție și teamă, convinși că nu există scăpare. Dar Christos vine lângă noi, ne privește cu dragoste și spune: „Nu-ți face griji, am grijă Eu. Îți voi acoperi greșelile.” Prin sacrificiul Său, El duce păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu, asigurându-ne că suntem iertați și restaurați.

Cred că noi de multe ori nu realizăm ce mare binecuvântare e accesul nostru la Dumnezeu, acces care în Vechiul Testament era foarte limitat la Cortul Întâlnirii și apoi la Templu și da exita rugăciune și comunicare cu Dumnezeu, dar accesul în prezența Lui era limitat, jertfele și marii preoți erau limitați, din nou asta spune Heb 7, dar azi avem Jertfa Perfectă, avem Marele Preot veșnic Care nu mai moare și avem prezența lui Dumnezeu nu doar cu noi, dar și în noi.

De accea, așa cum spune și autorul, „să ne apropiem cu îndrăzneală de Tronul Haruui, ca să primim îndurare la vreme de nevoie”, să nu uităm de acest acces și să ne rugăm zilnic, să citim Biblia și să nu uităm că Dumnezeu e în noi, unde suntem, ce facem, El e prezent activ și implicat în viața noastră, de aceea și noi ar trebui să Îl implicăm și pe El în activitățile noastre, cu or rugăciune, sau cu gândul la El, iar când greșim, să ne cerem iertare și vom fi iertaț (1 Jn 1:9).

Încheiere

Am văzut în acest mesaj Jertfa și Lucrarea de Mare Preot al Domnului Isus, iar acestea merg mână în mână, lucrarea de Mare Preot are loc datorită Jertfei și am vrut să vedem că Domnul Isus, este Liderul Perfect, Cel Care Își dă viața pentru noi (Jn 10:11), Care mijlocește și Care ne conduce la Dumnezeu, până vom fi în Cer, fie ca aceste adevăruri să ne lumineze inima și mintea de aceste alegeri și sărbători.