Odihna lui Christos și consecințele respugerii ei

Introducere

Indiferent prin ce trecem, ce zile avem, eu pot să am odihnă, pace în Christos, de aceea nu mă panichez sau mă îngrijorez, pentru că știu că orice s-ar întâmpla, prin orice aș trece, am pacea lui Christos, sunt încredințat că Dumnezeu îmi va purta de grijă în orice situație, El îmi dă hrana și îmbrăcămintea de zi cu zi (Matt 6:25-34) și de aceea trebuie să fiu mulțumit și mulțumitor (1 Tim 6:8), la fel cu nevoile spirituale, de aceea aș vrea să continuăm să ne uităm în Evrei, capitolul 3 la odihna pe care o oferă Christos și la consecințele respingerii acesteia, așa vor fi și punctele structurate, așadar hai să începem să vedem ce oferă odihna lui Dumnezeu.

Astăzi, să intrăm în odihna lui Dumnezeu

Autorul își continuă pledoaria pentru Christos, îndemnându-ne să ne uităm la El, Care este Apostolul, adică Cel Care a fost trimis de Dumnezeu și Marele Preot al credinței noastre, contiunând această temă din capitolul anterior, dar ne spune și de ce să ne uităm la El, anume că El a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, de fapt verbul din greacă poate fi tradus și la prezent cu: „este credincios”.

Apoi autorul Îl compară cu Moise, fiindcă Moise era cel mai bun exemplu de credincioșie pe care audiența lui îl cunoștea, care chiar dacă a fost doar slujitor a fost credincios în cele mai dificile situații (Num 12:7), ex. când poporul a vrut să îl omoare și să se întoarcă în Egipt (Num 14:4,10), apoi să nu uităm de nenumăratele lor cârteli în pustie, înainte și după acest eveniment, totuși Moise a avut răbdare cu ei și nu a renunțat la misiunea lui, dar a avut și el căderea lui, în Num 20:8, 10-12, în loc să vorbească stâncii și-a pierdut răbdarea și a lovit-o, de aceea nu a ajuns în Canaan, dar spre deosebire de Moise, Domnul Isus Christos nu Își pierde răbdarea cu noi, El nu renunță la noi și chiar dacă Îl supărăm sau mâniem, nu va exista un moment în care El va dori să renunțe la noi.

Textul spune că noi suntem Casa lui Dumnezeu și așa cum constructorul are mai multă glorie decât casa, Dumnezeu are toată gloria pentru că ne-a făcut Casa Lui, prin Domnul Isus Christos, dar textul are aici o condiție, dacă păstrăm credința, aș putea să sintetizez, dar atenție, aici e vorba de a avea credință puternică în Evanghelie, pentru că textul, iarăși în greacă, arată că noi aparținem Casei lui Dumnezeu, e ceva ce s-a realizat deja, ca asta să se fi realizat e nevoie de o credință autentică.

Din versetul 12, voi reveni la cele peste care am sărit în punctul următor, autoru îi îndeamnă să nu aibe o inimă rea și necredincioasă, adică necredincioșia e asociată cu răutatea, mai mult autorul vorbește depre înșelăciunea păcatului, cu referire la împietrirea inimii, inima în context nu e pompa de sânge, ci e vorba de centrul gândirii, voinței, emoțiilor și conștiinței unei persoane, adică tot ce constituie partea spirituală, pentru că e foarte ușor să existe iluzia unei salvări, iar când ea e spulberată, persaona în loc să meargă la Christos, să rămână așa cum este cu gândul că e bine și așa.

Versetul 11 vorbește de odihna lui Dumnezeu, în contextul pasajului și al Vechiului Testament, pe care îl folosește ca ecou, (Num 14:21-23), autorul nu vorbește despre o odihnă fizică, ca atunci când cineva doarme, sau se relaxează după o zi grea de muncă, ci vorbește despre cum evreii au ajuns în Canaan, oprindu-se călătoria, cum s-au stabilit, oprindu-se războiul și cum au locuit în pace, ei cu ei și cu vecinii lor, ex în multe pasaje din Judecători, după ce Dumnezeu le dă eliberarea printr-un judecător, textul spune că ei au avut pace, adică s-au odihnit. Totodată nu putem uita aluzia la creație, când Dumnezeu S-a odihnit în ziua a 7-a, nu pentru că ar fi obosit, dar pentru că Și-a încheiat activitatea creatoare.

Argumentul autorului este că odihna oferită de Moise, sau Iosua despre care spune în cap 4, nu e suficientă, pentru că nu e cea finală, deoarece în Ps 95, Dumnezeu vorbește de o odihnă mai mare, despre care noi știm că a venit prin Christos, odihna veșnică care îi așteaptă pe copiii Lui Dumnezeu în Cer, unde spune Rev 22:4, că nu va mai exista durere, suferință, plâns, urlet, nimic din toate aceste lucruri nu vor mai exista în odihna veșnică pe care ne-o dă Christos, din nou această odihnă nu e somn sau relaxare veșnică, dar traiul într-un singur loc, în pace și cu Dumnezeu.

Să ne imaginăm un călător obosit pe un drum lung, împovărat cu bagaje grele, care se împiedică sub greutatea lor. În depărtare, zărește o oază frumoasă și aleargă spre ea, dorind cu ardoare odihnă și răcorire. Când ajunge în sfârșit, își lasă poverile jos și bea cu sete din apa rece, simțindu-se revigorat. Așa cum oaza oferă odihna atât de necesară, tot astfel Christos ne oferă odihnă spirituală de păcatele și luptele noastre. El nu doar ne eliberează de povara păcatelor, ci ne oferă o pace adâncă și o reînnoire a sufletului. În Evrei 3, ni se amintește că această odihnă este disponibilă pentru toți cei care vin la El, invitându-ne să ne lăsăm poverile jos, să avem încredere în El și să găsim alinarea de care avem nevoie. Odihna pe care El o oferă nu este doar temporară, ci o binecuvântare eternă care ne împlinește pe deplin.

Într-o lume în care avem parte de suferință, boală și moarte, de incertitudine și schimbare din partea oamenilor, avem promisiunea odihnei lui Dumnezeu, care nu începe doar după moarte, ci o primim încă din momentul salvării, când am crezut în Domnul Isus am fost puși în El în Cer (Eph 2:6), dacă vrei odihna și viața veșnică o vei primi, doar prin credința în Domnul Isus Christos ca Salvator (Acts 16:31), crezând că El a murit pentru păcatele tale, a fost îngropat și a înviat a 3-a zi și că ceea ce a făcut te va salva (1 Cor 15:1-4), de fapt te-a salvat, El a salvat pe toată lumea, dar nu toată lumea e salvată pentru că trebuie fiecare să accepte în mod personal. Iar dacă de aceea dacă ești împovărat, poate ai căzut în păcat sau ai o suferință fizică, ai ceva pe suflet, ești consumat(ă) de îngrijorări, hai la Isus (Matt 11:28), roagă-te în fieare zi și El te va ierta (1 Jn 1:9), te va împuternicii (Heb 2:18), te va păstra (Heb 7:25) și te va duce în Cer la sfârșitul vieții (2 Cor 5:8), de aceea să fim recunoscători că avem promisiunea unei odihe veșnice și să Îi mulțumim lui Dumnezeu mereu pentru ea și cel mai important, dacă nu avem parte de ea, să o acceptăm ASTĂZI așa cum spune Heb 3:15 care citează Ps 95:7-8.

Totuși există consecințe pentru respingerea acesteia, la care vreau să ne uităm în următorul punct.

Ca trupurile noastre să nu cadă în pustie și sufletele în Iad

Acum cineva se poate întreba, ce se va întâmpla dacă refuzăm această odihnă, dar răspunsul este unul pe cât de negativ, pe atât de clar, dacă refuzăm, Îl vom mânia pe Dumnezeu și atunci când carcasele noastre vor cădea în pustia mormântului, sufletele vor merge în Iad.

Versetele Heb 3:7-8, unde iar autorul face o pleadoarie pentru a nu își îmipetri inimile citând cuvintele lui Dumnezeu tot din Ps 95:7b-8, apoi Heb 3:8 face un ecou la Ex 17:7 care sunt episoadele de Mara și Meriba, Heb 3:9 citează Ps 95:9, când Dumnezeu spune cum evreii L-au ispitit, adică pus la încercare și I-au văzut lucrările 40 de ani, Heb 3:10 citează Ps 95:10, unde El continuă spunând că a fost dezgustat de acea generație, adică a fost extrem de mânios pe ei, până acolo că, așa cum redă Heb 3:11 Ps 95:11, El a jurat sau a promis că ei nu vor intra în odihna lui și consecința a fost că Heb 3:17 face aluzie la Num 14:29,32, care spune fără termeni ambigu cum carcasele, adică cadavrele lor vor cădea în pustie, fără să intre în Canaan.

Toate aceste citate, aluzii și ecouri la Vechiul Testament sunt folosite ca o invitație a autorului de a nu-și împietrii inima, pentru că așa cum am spus și în primul punct, vedem că această necredință Îl mânie pe Dumnezeu, de fapt în Heb 11:6, ni se spune că nu Îi putem fi plăcuți lui Dumnezeu fără credință și dacă evreii de altă dată au pierdut harul de a intra în Țara Promisă, oare cu cât mai mult vor avea de pierdut cei ce-L ignoră pe Fiul, cei ce-și împietresc inimile și Îl ispitesc pe Dumnezeu?

Versetul 12 ne arată că necredința poate să ne separe de Dumnezeu și să ne ducă la pieire, la Iad, mânia și absența de Dumnezeu, dacă nu intri în odihna Lui, D îți va respecta decizia, dar aceasta e cea mai rea alegere pe care o poți face, de ce să nu te odihnești și să ai parte de Dumnezeu, chiar preferi Iadul, chiar ești atât de indiferent(ă) încât nu te preocupă moartea și mersul în veșnicie, chiar vrei să iei așa de ușor o decizie care să îți impacteze veșnicia?

Imaginează-ți o umbrelă lăsată în ploaie, inutilă pentru a proteja pe oricine s-ar adăposti sub ea. Când ne împietrim inimile față de Christos, practic renunțăm la adăpostul pe care El îl oferă. Fără acest adăpost, rămânem vulnerabili în fața furtunilor vieții și a judecății care vine. În Evrei 3, vedem că o relație neglijată duce inevitabil la o furtună iminentă — consecințele veșnice ale unei inimi împietrite. Dacă ne lăsăm viața spirituală neîngrijită, ne vom găsi expuși la elementele dure ale acestei lumi, precum frica, confuzia și nesiguranța, dar și la amenințarea finală a Iadului. Doar întorcându-ne spre Christos putem găsi protecția, pacea și siguranța de care avem nevoie.

Te regăsești adesea înconjurat de colegi care sunt indiferenți sau ostili față de creștinism? Acest lucru poate fi descurajator, mai ales atunci când îți faci griji pentru viitorul lor etern. Ia în considerare inițierea unui „Grup de Discuții despre Credință” la școală, la locul de muncă sau în comunitatea ta, unde elevii, studenții, colegii de muncă și/sau vecinii pot exprima liber convingerile lor fără teama de a fi judecați. Procedând astfel, oferi o platformă pentru a discuta subiecte legate de credință, a clarifica concepții greșite și a împărtăși mărturii personale care evidențiază speranța găsită în Christos, având potențialul de a transforma inimile și de a le întoarce spre El.

Pe lângă asta, ne putem și trebuie să ne rugăm pentru ei, cerându-I lui Dumnezeu să le deschidă inimile și să le ofere lumina adevărului.

Încheiere

Am văzut în acest mesaj ce înseamnă odihna lui Christos, dar și respingerea ei, de aceea aș vrea să nu uităm ce importantă este aceasta pentru fiecare dintre noi și ce nevoie e în lume de ea, așadar să ne ajute Domnul să profităm de odihna Lui la care am fost chemați.