Cum sa Crestem ca Isus Cristos

Introducere:

Acum 8-10 ani, am fost la o înmormântare care mi-a marcat profund viața și care a stabilit traiectoria restului zilelor mele. La acea înmormântare, am fost singurul care a citit un elogiu, un discurs prin care am vorbit despre viața celui care nu mai era printre noi.

Cine era acea persoană? Tot eu. Atunci când am fost la înmormântarea mea și a trebuit să îmi scriu un elogiu, am realizat ceva esențial: la fel ca oricare alt om, îmi va veni și mie rândul să mor. Vor fi prieteni, familie, și rude la înmormântarea mea și elogiul care va fi pregătit trebuie să fie unul care contează. Un elogiu care să aducă slava Lui Dumnezeu, mai întâi, și apoi unul care să reflecte faptul că viața mea a fost cu adevărat o binecuvântare pentru familia mea, biserica, comunitatea și lumea în care Dumnezeu m-a pus pentru anii care mi-au fost dați.

De atunci, trăiesc viața într-un mod concentrat, pentru că știu că într-o zi, când voi sta față în față cu Dumnezeu, vreau să aud vocea Lui spunând: „Rob bun și credincios, intră în bucuria Stăpânului tău.”

Poate că mulți dintre noi nu ne gândim des la acest adevăr, dar e esențial să realizăm că viața pe care o trăim astăzi va lăsa o amprentă. Dacă refuzăm să creștem și să ne dezvoltăm, nu doar că ne afectăm pe noi înșine, ci și pe cei din jurul nostru – familia, comunitatea și lumea întreagă.

Dacă noi, ca și credincioși, nu ne trezim și nu realizăm că scopul nostru în această lume este să ne împlinim chemarea divină, atunci vom rămâne prizonieri ai unei vieți care nu atinge potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în noi.

Chemarea noastră este mai mare decât simpla îmbunătățire personală. Este despre a deveni mai asemănători cu Isus și a contribui, prin creșterea noastră, la împlinirea planului lui Dumnezeu pentru lume.

Atunci când trăim în conformitate cu chemarea noastră divină, nu doar că experimentăm o viață plină de sens, dar și contribuim într-un mod măsurabil la voia lui Dumnezeu pentru această lume în care El a trimis pe Fiul Său.

Creșterea noastră spirituală nu este doar un proces personal, ci este esențială pentru împlinirea voii lui Dumnezeu în jurul nostru.

Evangheliile ne arată că și Isus a trecut printr-un proces de creștere. În Luca 2:52 citim că „Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”. Dacă și Isus a avut un proces de creștere intenționată, cu atât mai mult noi suntem chemați să creștem în toate aspectele vieții noastre.

În următoarele momente, vom explora trei factori-cheie din Luca 2:41-52 care au contribuit la creșterea lui Isus. Sper ca, pe măsură ce descoperim aceste adevăruri, să fim încurajați și reînnoiți în hotărârea de a crește în Hristos în acest an. Amin.

Luca 2:41–52

41În fiecare an, părinții lui Isus mergeau la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Paștelui.

42Când era El în vârstă de doisprezece ani, s‑au suit [la Ierusalim], după obiceiul sărbătorii.

43După ce au trecut acele zile, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim, iar părinții Lui n‑au știut.

44Au crezut că este cu tovarășii lor de călătorie și au mers cale de o zi; apoi L‑au căutat printre rudele și cunoscuții lor, 45dar nu L‑au găsit, așa că s‑au întors la Ierusalim să‑L caute.

46După trei zile L‑au găsit în Templu, așezat în mijlocul învățătorilor, ascultându‑i și punându‑le întrebări.

47Toți care‑L auzeau erau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui.

48Când L‑au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți, iar mama Lui I‑a zis: „Copile, de ce ne‑ai făcut una ca asta? Iată că tatăl Tău și cu mine Te‑am căutat îngrijorați.”

49El le‑a zis: „De ce M‑ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” 50Dar ei n‑au înțeles ce le‑a spus.

51Apoi, S‑a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.

52Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Deci, cum a crescut Isus – pe deplin Dumnezeu, dar și pe deplin uman –? Deși Evangheliile nu ne spun multe, ele ne arată că creșterea Lui a fost modelată de 3 factori cheie.

Prioritatea Casei lui Dumnezeu

Practica ascultării

Postura umilinței

____________________________________________________________

Prioritatea Casei lui Dumnezeu

În Luca 2:41–42, citim:

“41În fiecare an, părinții lui Isus mergeau la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Paștelui. 42Când era El în vârstă de doisprezece ani, s‑au suit [la Ierusalim], după obiceiul sărbătorii. “

Această afirmație simplă dezvăluie credincioșia Mariei și a lui Iosif în a-l duce pe Isus la templu în fiecare an pentru Paște.

Cuvintele „după obicei” surprind angajamentul lor de a respecta poruncile lui Dumnezeu. Încă de la începutul vieții lui Isus, familia Sa l-a pus pe Dumnezeu în centru:

· Tăierea împrejur (Luca 2:21).Un semn că Isus aparținea poporului legământului lui Dumnezeu, simbolizând separarea pentru scopul lui Dumnezeu.

· Prezentare la Templu (Luca 2:22–24).Maria și Iosif L-au adus pe Isus pentru a fi dedicat, unde Simeon L-a binecuvântat și a prefigurat lucrarea Lui răscumpărătoare.

· Pelerinaje anuale la Ierusalim.Nazaret până la Ierusalim este de aproximativ 80–90 de mile. Pe jos, acest lucru dura de obicei trei până la patru zile și, posibil, mai mult atunci când călătoriți cu copii. Cu toate acestea, Maria și Iosif au făcut ca o prioritate să se închine în casa lui Dumnezeu ca familie.

La fel ca Iosua 24:15, ei ar putea spune: „Cat despre mine, eu și casa mea, vom sluji Domnului”.

Luându-L în mod constant cu ei pe Isus la închinare, ei au stabilit un model fundamental care a influențat întreaga Sa viață pământească.

Imaginați-vă o familie care își organizează calendarul în jurul adunarii de Duminica și a momentelor cheie din viata bisericiii.

Ei sacrifică weekendurile sau intalnirile sociale pentru că ei chiarcred că adunarea cu poporul lui Dumnezeu este esențială.

De-a lungul timpului, copiii lor văd că aceasta credința nu este un gand secundar, ci o realitate definitorie. Acești copii cresc înțelegând că a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc costă adesea ceva – totuși ei sunt martori ai bucuriei și stabilității pe care le aduce.

În același mod, Maria și Iosif au dat dovadă de o dăruire remarcabilă. Călătoria „spre” templu a necesitat timp, energie și resurse. Pentru ei, „a merge” la închinare nu era doar o tradiție; era bătaia inimii devotamentului familiei lor.

Isus a crescut într-un mediu in care familia Lui care l-a pus pe Dumnezeu pe primul loc.

_____________________________________________________________

Dezvoltati un ritm de inchinare al Familiei.

La fel ca Maria și Iosif, faceți ca prioritate să vă închinați lui Dumnezeu în mod constant? Examinați-vă programul pentru a vedea dacă închinarea corporativă, rugăciunea și părtășia au un loc proeminent.

Stiati ca Dumnezeu ne da voie sa ne inchinam si acasa? Ca nu trebuie sa asteptam 6 zile sa vina ziua de Duminica pentru a ne inchina in sfarsit pentru 2 ore.

Dumnzeu ne da voie sa ne rugam acasa

Dumnezeu ne da voi sa cantam cantari acasa

Dumnezeu e da voie sa deschidem Cuvantul si acasa

Creșterea Spirituala începe acasă

Majoritatea timpului petrecut de tine și familia ta nu este la biserică.

Din 172 de ore într-o săptămână, în mod realist, am putea petrece doar 2 ore și ceva cu biserica (presupunând o participare constantă), ceea ce lasă 170 de ore în afara acestui cadru.

Însuși familia lui Isus și-a petrecut cea mai mare parte a timpului acasă – totuși pentru ei, închinarea a fost o prioritate.

Întrebați-vă:

Cum arată închinarea în cadrul familiei tale?

Are loc rugăciunea între cei 4 pereți ai casei tale?

Văd copiii tăi că te închini și îi inviti oare să ți se alăture?

Petrec ei oare mai mult timp in fata ecranului decât inaintea Scripturii?

Nu este vorba despre vină sau rușine.

Este vorba despre recunoașterea faptului că Isus a avut părinți care au acordat prioritate lui Dumnezeu în viața lor de familie.

Deși El era pe deplin Dumnezeu, creșterea Sa a fost incontestabil modelată de credincioșia Mariei și a lui Iosif.

Iosif si Maria au cladit un altar spiritual in familia lor; un altar al inchinarii ce punea pret pe prezenta Lui Dumnezeu. Si nu, nu era un altar construit din pietre, cu un altar zidit prin devotamentul Lor fata de Dumnezeu.

Citat: “Altarul familiei ar schimba multe familii.” Anonim

„Altarul familiei” descrie o oră și un loc obișnuit în casa în care familia se întâlnește cu Dumnezeu – poate prin rugăciune, studiu biblic sau împărtășirea mărturiilor.

„Altarul familiei” subliniază faptul că credința noastră nu este exprimată doar într-o clădire a unei biserici, ci credinta noastra este hrănită si dezvoltata în cadrul familiei.

Oferindu-i lui Dumnezeu spațiu în mod intenționat în rutina noastră zilnică, ne deschidem inimile puterii Lui transformatoare.

Ca urmare, ceea ce începe ca un simplu act de devotament are potențialul de a aduce schimbări profunde — modificări — în atitudini, relații și obiceiuri.

Atunci când fiecare membru al familiei participă, credința colectivă a căminului devine mai profundă, iar prezența lui Dumnezeu devine mai evidentă în viața de zi cu zi.

Dacă vrei să crești ca Isus, gândește-te să faci din casa ta un loc în care prezența lui Dumnezeu este onorata – dincolo de doar două ore pe săptămână la biserică.

Urmând exemplul Mariei și lui Iosif, învățăm cum creșterea spirituală începe prin a pune în mod intenționat pe Dumnezeu pe primul loc în casele noastre.

Zideste o moștenire spirituală.

Indiferent dacă locuiți singur sau aveți copii mici, gândiți-vă la modul în care vă demonstrați devotamentul.

Ce „obiceiuri” sfinte întăresc prioritatea lui Dumnezeu în casa ta?

Îmbrățișați costul.

Maria și Iosif s-au sacrificat pentru a „să urca” la templu.

La fel, a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc necesită timp, efort și resurse.

Recunoașteți că aceste sacrificii ajută la formarea unei inimi devotată în întregime Lui.

Isus Însuși a prosperat într-o atmosferă de închinare consecventă și devotament – ​​la fel și noi.

________________________________________________________________________________

Practica ascultării

Explicaţie

În Luca 2:48–51, asistăm la copilăria lui Isus marcată atât de devotamentul divin, cât și de datoria familială:

48Când L‑au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți, iar mama Lui I‑a zis: „Copile, de ce ne‑ai făcut una ca asta? Iată că tatăl Tău și cu mine Te‑am căutat îngrijorați.” 49El le‑a zis: „De ce M‑ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” 50Dar ei n‑au înțeles ce le‑a spus. 51Apoi, S‑a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. 52Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Deși are doar doisprezece ani, Isus dă dovadă de o perspicacitate remarcabilă. În primul rând, El arată clar că El trebuie să se ocupe de treburile Tatălui Său Ceresc – „Trebuie să fiu în casa Tatălui Meu” – dezvăluind chemarea Lui divină.

Cu toate acestea, El demonstrează de asemenea supunere față de părinții Săi pământești, întorcându-se acasă cu ei la Nazaret (le era supus).

Această combinație de ascultare (față de Dumnezeu de sus și față de părinții Săi de pe pământ) este tocmai ceea ce contribuie la creșterea Lui în înțelepciune.

Versetul 52 ne spune că, după aceea, Isus „a crescut în înțelepciune, în statură și în har/favoare înaintea lui Dumnezeu și a omului”.

Am putea presupune că, deoarece Isus este pe deplin Dumnezeu, El va avea in mod automat toată înțelepciunea.

Cu toate acestea, Scriptura subliniază că El a crescut prin ascultare – supus fiind voinței Tatălui Său și respectând părinții Săi.

Cea mai bună măsură a unei vieți spirituale nu este extazul ei, ci ascultarea ei.

Oswald Chambers (lector și misionar)

Procedând astfel, El modelează modul în care onorarea atât a autoritatii divine, cât și a autorității umane este o cheie pentru dezvoltarea înțelegerii și maturității autentice.

Ilustrare

Gândiți-vă la un tânăr sportiv care speră să facă o echipă sportivă. Deși s-ar putea să aibă un talent natural, talentul singur nu este suficient Are nevoie de îndrumarea unui antrenor, de structura exercițiilor și de disciplina/

Ascultând instrucțiunile antrenorului, sportivul câștigă nu doar rezistență fizică, ci și claritate mentală și conștientizare strategică.

Talentul supus unei îndrumări adecvate produce o adevărată excelență.

În același mod, Isus – deși în mod unic Fiul lui Dumnezeu – S-a supus procesului de creștere sub autoritatea părinților Săi și chemarea Tatălui Său Ceresc.

Exemplul său demonstrează că ascultarea este o cale concepută de Dumnezeu către înțelepciune, stabilind un model pentru toți cei care doresc să se maturizeze în fiecare dimensiune a vieții.

Aplicație

Supune-te Tatălui Tău Ceresc.

Asemenea lui Isus, supune-te voii lui Dumnezeu ca prioritate a vietii tale.

Cauți în mod regulat călăuzirea lui Dumnezeu în Scriptură și rugăciune?

Adevărata înțelepciune și creștere spirituală încep atunci când ne aliniem planurile și dorințele cu ale Lui.

Onorează autoritatea rânduită de Dumnezeu.

Așa cum Isus s-a supus Mariei și lui Iosif, și noi suntem chemați să respectăm și să ne supunem autorităților pe care Dumnezeu le-a pus în viața noastră – fie că sunt părinți, mentori sau lideri.

Privind corectarea și îndrumarea ca oportunități de a crește, acestea ne pot propulsa către o maturitate spirituala.

Amintiți-vă: supunerea duce la creștere.

De la sportivul de pe teren până la Isus în templu, principiul este același: ascultarea si supunerea duc spre înțelepciune.

Când ne supunem cu smerenie, deschidem ușa către o înțelegere mai profundă, un caracter mai puternic și o favoare mai mare față de Dumnezeu și față de ceilalți.

Atingerea înțelepciunii biblice nu este atât o chestiune de intelect, cât este o chestiune de credință și ascultare.

Duane A. Garrett

Urmând exemplul lui Isus de a onora lucrarea Tatălui Său și de a respecta autoritățile din viața Sa, ne poziționăm și pentru lucrarea transformatoare a Duhului, îndreptându-ne înainte în înțelepciunea care vine doar prin ascultare.

Isus a crescut în înțelepciune pentru că a practicat ascultarea

___________________________________________________________________________

O postură de umilință

Contextul istoric

În iudaismul din secolul I, templul nu era doar un loc de sacrificiu și ritual; a fost un centru vibrant de studiu și dezbatere.

Rabinii stăteau în cercuri mici cu discipolii lor, discutând Scriptura prin întrebări și răspunsuri.

Chiar dacă El a fost în mod unic Fiul lui Dumnezeu, El nu Sa izolat cu cunoștințe ascunse și nici nu și-a impus autoritatea asupra mulțimii.

În schimb, El a ales să se investească în dialog, căutând perspicacitate și înțelepciune.

Prin acest proces, Isus a crescut în fiecare dimensiune a vieții – mental (în înțelepciune și cunoaștere), spiritual (în favoarea lui Dumnezeu) și social (în favoarea omului) și chiar fizic și emoțional pe măsură ce creștea în statură.

As vrea să ne uităm la 3 posturi pe care le putem adopta ca sicredincioși când vine vorba de chemarea pe care Dumnezeu a pus-o vieților noastre și mă rog să avem o mare dorință, împreună cu puterea și puterea de a adopta aceeași postură. pe care Iisus a avut-o de-a lungul timpului Său pe pământ, când a împlinit, numindu-l pe Dumnezeu, pe care Tatăl Său la pus pe viața Sa.

O Atitudine de Impunere

​Mândria este postura arogantă care spune: „Știu cel mai bine”, căutând să-și impună autoritatea, darurile sau chemarea altora.

Interesant este că chiar și Isus – care avea tot dreptul să-și afirme identitatea divină – a evitat această atitudine.

Când era băiat, El a declarat: „Trebuie să fiu în casa Tatălui Meu” (Luca 2:49), pe deplin conștient de relația Lui cu Dumnezeu.

Cu toate acestea, El nu a folosit această cunoaștere pentru a o stăpâni asupra oamenilor.

În schimb, El a ales să stea printre invatatori, să asculte și să învețe.

În natura noastră umană, suntem predispuși să ne impunem experiențele, backgroundul sau relațiile pentru a obține ceea ce ne dorim.

Dar în Imparatia lui Dumnezeu, adevărata creștere – în înțelepciune, statură și har – nu provine din înălțare de sine.

Dacă insistăm să ne promovam calea noastra, riscăm să întâlnim opoziția directă a lui Dumnezeu.

· Exemplele biblice ne avertizează cu privire la trufie – precum fariseul care s-a lăudat cu propria sa neprihănire (Luca 18:9–14), ratând nevoia lui de îndurare.

Scriptura arată în mod constant că un duh care se impune pe sine blochează smerenia necesară pentru creșterea adevărată a împărăției.

Ilustrare

Imaginați-vă pe cineva la locul de muncă care reamintește în mod constant tuturor de acreditările lor: „Am fost la cea mai bună universitate” sau „Am 20 de ani de experiență, așa că calea mea este, evident, corectă”.

Această abordare impunătoare ar putea aduce momentan conformitate, dar rareori cultivă respectul autentic.

De asemenea, dacă Isus și-ar fi exercitat statutul divin pentru a cere loialitate, ar fi putut câștiga adepți superficiali, dar și-ar fi pierdut inima misiunii Sale: un popor transformat prin har.

O postură „orgolioasă” impune altora opinii sau daruri fără a lua în considerare perspectivele sau nevoile lor.

Această atitudine poate apărea în slujire (de exemplu, dominarea unei slujiri sau a colegilor voluntari cu atitudinea noastră), în căsătorie (de exemplu, insistând ca punctul tău de vedere să prevaleze întotdeauna) sau în conducere (de exemplu, refuzul de a primi feedback).

Definiţie:Ne impunem darurile, opiniile și chemarea altora fără spirit de smerenie. Vorbim asupra oamenilor, revendicăm autoritate prematur sau ne forțăm ideile fără să ascultăm.

Rezultat:În loc să fie binecuvântați de contribuțiile noastre, alții se simt copleșiți sau lepădați.

O postură de trufie dă naștere celui mai mare dușman al chemării tale: Mândria.

Și cu cât învățăm mai devreme să discernem mândria în propriile noastre vieți, cu atât mai repede putem evita acea cădere care urmează după mândrie.

Aplicație:

- Ce să fac? Recunoaștem cu umilință că toți gravităm în mod natural spre împingerea propriilor agende.

- De ce? De multe ori suntem mânați de nesiguranță sau de dorința de control. Realizarea acestui lucru ne ajută să vedem nevoia de a ne păzi inimile împotriva trufiei.

Invitați mentori sau credincioși de încredere să vorbească în viața voastră. Pune întrebări de genul: „Păreșesc dominator sau neînvățat?”

Perspectivele exterioare dezvăluie punctele moarte. Chiar și Isus S-a înconjurat de profesori, apoi mai târziu de discipoli – El a îmbrățișat contribuția relațională în loc să se izoleze.

Urmați exemplul lui Isus de slujire umilă (Marcu 10:45). Conduceți, dacă sunt chemați să conduceți, dar cu spirit de blândețe și dorință de a învăța de la cei pe care îi slujiți.

Această postură deschide porți către relații mai profunde și oglindește inima lui Hristos. Oamenii răspund mult mai bine unui slujitor-lider decât unei autorități care se impune.

Amintește-ți că adevăratul succes în economia lui Dumnezeu se măsoară prin creșterea asemănătoare lui Hristos – înțelepciune, caracter și favoare față de Dumnezeu și față de oameni.

Impunerea voinței tale poate atinge un obiectiv pe termen scurt, dar deseori duce la o încredere ruptă și la opoziția lui Dumnezeu. Căutând roadele împărăției – prin smerenie – îi permiteți Duhului Sfânt să vă sporească influența într-un mod care îl onorează pe Dumnezeu.

În concluzie, trufia promite un control rapid, dar în cele din urmă împiedică maturitatea spirituală.

​O Atitudine de Izolare

Definiţie:Ne retragem din rănirea, frica sau mândria din trecut, ascunzându-ne efectiv chemarea și refuzând să primim contribuții de la alții.

Rezultat:Darurile noastre rămân nedezvoltate și ne lipsește înțelepciunea pe care am putea-o dobândi de la colegii credincioși.

Izolarea: un răspuns la rănire și durere

Adesea, oamenii se retrag și se izolează – nu pentru că le lipsesc darurile sau chemarea, ci pentru că au suferit răni sau respingere în trecut.

Cuvintele dureroase, trădarea celor în care s-a avut odată încredere sau dezamăgirea în cadrul bisericii sau al slujirii pot lăsa cicatrici adânci.

Drept urmare, cineva ar putea decide: „Mă voi proteja păstrând distanța. Dacă nu mă deschid, nu voi fi rănit din nou.”

Cu toate acestea, alegerea izolării ca răspuns la rănire ne poate răpi pe noi – și pe oamenii din jurul nostru – de binecuvântarea pe care darurile noastre erau menite să o ofere.

Apelarea noastră rămâne nedistribuită, potențialul nostru neutilizat și contribuțiile noastre ratate. Deși este de înțeles să dorim să ne ferim de dureri ulterioare, adevărata vindecare are loc adesea în contextul unor relații sigure și evlavie.

Isus, care în cele din urmă a fost trădat și abandonat de prieteni, a ales totuși să investească dragostea și înțelepciunea Sa în oameni.

Deși El a cunoscut respingerea de la sine, El nu a lăsat ca frica de durere să împiedice slujirea Lui sau creșterea Lui.

De asemenea, a învăța să ieșim din izolare – treptat și cu indivizi de încredere – poate duce la reînnoirea încrederii, la relații mai profunde și la vindecarea de care tânjim.

Dacă durerea trecută te face să te izolezi, luați în considerare să faceți pași blând înapoi în comunitate. Căutați un mentor, un consilier sau un grup grijuliu de prieteni credincioși care să poată merge cu tine.

De-a lungul timpului, împărtășirea darurilor și chemarea, chiar și cu ezitare, pot deschide ușa pentru încurajarea și restaurarea reciprocă.

Dumnezeu poate folosi experiențele tale, oricât de dureroase sunt acestea, pentru a te transforma într-o persoană care slujește speranța și înțelegerea altora.

Exemple biblice

Ilie (1 Regi 19): După o victorie puternică împotriva profeților lui Baal, Ilie a fugit în pustie de teamă de amenințarea Izabelei. A ajuns singur într-o peșteră, plângându-se că a fost singurul profet credincios rămas. Deși Dumnezeu a avut grijă de el, izolarea lui Ilie a provenit din frică și descurajare, făcându-l să-și piardă perspectiva asupra lucrării continue a lui Dumnezeu în Israel.

Iona (Iona 1 și 4): Chemat să predice la Ninive, Iona a încercat să scape de prezența lui Dumnezeu urcându-se pe o corabie în direcția opusă. Chiar și după ce Dumnezeu l-a întors, Iona s-a retras cu mânie în afara orașului, izolându-se de oamenii la care era chemat să îi ajungă. Singurătatea lui autoimpusă a dezvăluit o inimă împietrită față de ceilalți.

CS Lewisa scris „Iubește orice și inima ta va fi zdrobită și posibil frântă. Dacă vrei să te asiguri că îl păstrezi intact... încuie-l în siguranță în sicriul egoismului tău. Dar în acel sicriu – sigur, întunecat, nemișcat, fără aer – se va schimba. Nu va fi spart; va deveni indestructibil.”

Izolarea ne poate proteja de noi răni, dar ne împiedică și de noi creșteri.

Aplicație

o Petrece timp în rugăciune cerându-i lui Dumnezeu să dezvăluie orice frică, dezamăgire sau mândrie care te-a determinat să te retragi.

o Identificarea cauzei fundamentale a izolării este primul pas către vindecare și reangajare.

o În loc să încerci să te întorci în fiecare activitate, găsește unul sau doi credincioși, prieteni sau mentori de încredere cu care poți împărtăși în mod deschis.

o Dumnezeu folosește adesea o comunitate de susținere – oricât de mică ar fi – pentru a ne scoate din ascunzătoare și în conexiuni semnificative.

o La fel ca Ilie și Iona, uneori uităm scopul mai mare al lui Dumnezeu atunci când suntem izolați. Întreabă-L pe Domnul cum vrea El să folosească darurile sau chemarea ta astăzi.

o Recunoașterea faptului că Dumnezeu are încă un plan pentru tine (chiar și după dezamăgiri) te dă putere să faci un pas înainte în credință, mai degrabă decât să rămâi ascuns în rănile trecute.

o Nu aștepta până te simți 100% pregătit; fă pași mici pentru a te reangaja: alătură-te unui grup mic, slujește într-o lucrare sau împărtășește povestea ta cu cineva care înțelege.

o Vindecarea și construirea comunității sunt procese. Dumnezeu onorează fiecare pas pe care îl faci de la izolare și către o părtășie constructivă.

În cele din urmă, o postură de ascundere încuie darurile și chemarea pe care ți le-a încredințat Dumnezeu. Deși s-ar putea să te simți protejat, îți lipsește și binecuvântarea parteneriatului, a răspunderii și a creșterii spirituale care prosperă în relații deschise și autentice.

Alegând să ieșiți din ascunzătoare, vă aliniați planului lui Dumnezeu pentru o comunitate de credință vibrantă și susținătoare.

O Atitudine de Investire

Trecând de la izolare la investiție intenționată, îi permiteți Duhului Sfânt să aducă frumusețe din cenuşă, transformând durerea din trecut într-o mărturie a harului și a creșterii.

Isus: identitate sigură, postură umilă

Când ne uităm la Isus în templu, vedem că smerenia nu a diminuat identitatea Lui divină; i-a extins capacitatea de a-I îndeplini chemarea.

El a crescut „în înțelepciune și statură și în favoare înaintea lui Dumnezeu și a omului” (Luca 2:52) tocmai pentru că nu Sa impus și nici nu a ascuns ceea ce Dumnezeu I-a dat.

Aceasta este smerenia la maxim: în loc să ne ștergă valoarea dată de Dumnezeu, smerenia o sporește, propulsându-ne în plinătatea a ceea ce Dumnezeu ne-a creat să fim.

Îmbrățișați postura umilinței – dornici să învățați din Scriptură, da, dar și de la cei în care aveți încredere și în care trăiți?

O postură de smerenie care învață și apoi investește în ceilalți!

Explicaţie

La fel ca Pilda Talentilor (Matei 25:14–30), noi suntem mai degrabă administratori decât proprietari ai darurilor noastre.

Dumnezeu ne încredințează abilități, cunoștințe, relații și cunoștințe – nu pentru a le putea aduna, ci pentru a le putea investi pentru gloria Lui și binele altora.

Smerenia ne ajută să recunoaștem aceste daruri fără aroganță și să le folosim cu sârguință, fără teamă.

O Perspectivă Personală

Am învățat în ultimele luni că „lumea generoșilor devine din ce în ce mai mare”. Asta nu se aplică doar finanțelor – deși Dumnezeu m-a chemat să fiu generos acolo – ci și talentelor și perspectivelor pe care mi le-a încredințat.

Recunoscându-mi cu umilință darurile și investind în propria mea dezvoltare, sunt capabil să investesc mai mult din mine în viața altor oameni.

Și, pe măsură ce o fac, am observat că lumea mea se extinde: colegii pastori din Marea Britanie și părți ale Europei au început să primească unele dintre experiențele, punctele de vedere și abordările mele.

Am ales să nu-mi impun metodele ca fiind singura cale corectă și, de asemenea, refuz să ascund pietrele de înțelepciune pe care mi le-a dat Dumnezeu.

În schimb, împărtășesc liber, gestionând ceea ce El mi-a încredințat. Această deschidere are riscurile ei – oamenii uneori mă înțeleg greșit și am fost rănit mai des decât mi-aș dori. Am avut momente în care am vrut să lupt sau să fug. Dar Dumnezeu îmi amintește: „Afișează-te, ai încredere în Mine că îți dau putere și permite-Mi să folosesc chiar și o inimă rănită pentru a-i binecuvânta pe cei din jurul tău”.

În această tensiune, văd exemplul lui Isus – El nu și-a forțat drumul și nici nu S-a retras într-un colț. El S-a investit pentru slava lui Dumnezeu și de dragul altora.

Când adoptăm aceeași postură, nu găsim nevoie să ne impunem sau să ne izolăm.

Aplicație

Ce să fac? Îmbunătățiți-vă în mod deliberat talentele date de Dumnezeu și hrăniți-vă inima prin rugăciune, Scripturi și îndrumări de la mentori.

De ce să o faci? Nu poți turna dintr-o cană goală. Cu cât îți dezvolți mai mult darurile, cu atât îi poți servi pe ceilalți mai eficient.

Ce să fac? Împărtășiți-vă timpul, cunoștințele, abilitățile și sprijinul. Cultivați prietenii autentice în care oferiți liber încurajare și ajutor.

De ce să o faci? Asemenea pildei talentelor, Dumnezeu dorește ca noi să înmulțim ceea ce ne-a dat – nu pentru slava noastră, ci pentru împărăția Sa. Umilința autentică alimentează această multiplicare.

Înțelegeți că investiția în oameni poate duce la neînțelegeri sau răni. Continuați în ciuda eșecurilor, având încredere în prezența lui Dumnezeu și puterea de vindecare.

Isus a riscat respingerea la fiecare pas, dar smerenia Sa a deschis ușile pentru creștere și slujire.

Urmăm calea Lui, încrezători că Dumnezeu va răscumpăra chiar și momentele noastre dureroase pentru scopurile Sale.

Când ne poziționăm cu smerenie și alegem să investim mai degrabă decât să ne impunem sau să ne izolam, experimentăm o lume în continuă creștere – una în care Dumnezeu ne extinde capacitatea de a-i binecuvânta pe alții și dă un sens mai mare propriei noastre călătorii de credință.

Isus nu a negat niciodată cine este El ca Fiu al lui Dumnezeu.

Când S-a așezat la picioarele altor invaotri în curțile templului (Luca 2:46), nu a fost pentru că Se simțea nesigur în legătură cu identitatea sau chemarea Lui.

Exemplul lui Isus să ne amintească: smerenia nu ne diminuează identitatea sau chemarea – ea ne clarifică și le dă putere, conducându-ne către o înțelepciune mai profundă, relații mai adevărate și o experiență mai bogată a împărăției lui Dumnezeu.

Concluzie (recapitulare și îndemn)

Recapitulare:Exemplul lui Isus în templu subliniază un adevăr transformator: creșterea reală decurge din smerenie. El nu și-a pierdut identitatea învățând de la alții; mai degrabă, El a pășit mai departe în ea. Și noi ne confruntăm cu o alegere – ne vom impune ideile, ne vom izola în frică sau ne vom investi darurile și energia în comunitatea pe care Dumnezeu a pus-o în jurul nostru?

Îndemnare:Amintește-ți că Dumnezeu te-a adoptat în familia Sa.

Și, în același mod, El L-a trimis pe singurul Său Fiu să crească în înțelepciune, statură și favoare față de Dumnezeu și oameni în împlinirea misiunii Sale în această lume, tot așa îi trimite pe fii și fiicele Săi adoptive să crească în înțelepciune, statură și favoare față de Dumnezeu și oamenii să-și îndeplinească misiunea lui Dumnezeu în această lume.

Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât L-a dat pe singurul Său Fiu, Isus Hristos

Cum te-ai simti dacă ti-as spune faptul ca dezvoltarea si creșterea ta contează enorm de mult în marea schemă a planului lui Dumnezeu?

S-ar putea ca, la fel ca Isus, să fii menit să investești în a deveni tot ceea ce Dumnezeu te-a creat pentru a fi, astfel încât alții să poată experimenta harul Său prin tine?

Determină astăzi in inima ta să urmezi modelul lui Isus.

Stați printre credincioșii, mentorii și colegii de încredere cu un spirit smerite.

Pune întrebări, ascultă și permite altora să vorbească în viața ta.

Făcând acest lucru, oglindiți postura Celui care „a crescut în înțelepciune și în statură și în favoarea lui Dumnezeu și a omului”.

Îmbrățișează smerenia – nu ca o negare a cine ești, ci ca un catalizator pentru cine te-a chemat Dumnezeu să fii.

Apoi urmăriți cum Domnul vă adâncește înțelepciunea, vă maturizează caracterul și vă extinde impactul în împărăția Sa.