Jertfa fiului lui Avraam, arată Jertfa Fiului lui Dumnezeu

1. Introducere

Vineri, mulți au sărbătorit Ziua Sfântului Valentin, o zi în care lumea vorbește despre dragoste. Se oferă flori, cadouri, declarații de afecțiune, dar mă întreb: oare știe lumea ce este cu adevărat iubirea? Oare înțelegem noi, dincolo de gesturile exterioare, ce înseamnă iubirea autentică, jertfitoare?

În această zi, vreau să ne întoarcem la Scriptură și să vedem ce înseamnă, de fapt, adevărata iubire. Mai mult decât o emoție sau un sentiment trecător, dragostea adevărată este o hotărâre, un sacrificiu, o dovadă a ascultării și a credinței. Dumnezeu Însuși ne-a oferit cea mai mare dovadă a iubirii Sale atunci când L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru noi.

Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, Dumnezeu a cerut unui om să facă ceva care părea imposibil—ceva ce, privit cu ochi omenești, sfida orice logică. I-a cerut lui Avraam să își aducă propriul fiu ca jertfă. De ce? Nu pentru că Dumnezeu dorea jertfa lui Isaac, ci pentru că voia să ne arate un tablou profetic al lucrului cu adevărat imposibil: sacrificarea Lui Însuși pentru a face ispășire pentru păcatele noastre.

Așadar, în acest mesaj vreau să ne uităm la povestea lui Avraam și Isaac și să vedem cum această încercare a lor ne îndreaptă privirea spre Domnul Isus Christos, spre cea mai mare dovadă a iubirii divine.

2. Dumnezeu cere Jertfa

După alungarea lui Ișmael și interacțiunea cu Abimelec, din capitolul 21, Dumnezeu vine acum la Avraam și îi cere să facă ceva foarte surprinzător, să își aducă fiul ca ardere de tot pe Muntele Moria, după ce în capitolele anterioare Dumnezeu i-a spus că legământul Său de a face viitorul popor Israel este cu Isaac, acum El îi cere moartea.

În contextul cultural din Cannan Dumnezeu nu cere nimic nou, pentru că păgânii își aduceau mereu copiii jertfe idolilor, ceea ce Domnul îi cere aici e să Îi arate că Îi e la fel de dedicat Avraam Lui, cât sunt păgânii dedicați idolilor lor.

Îi spune să îl aducă în țara Moria, care înseamă ales de Iah(ve), oricând există nume sau cuvinte care se termină în particula „Ia”, cum sunt „Zaharia”, „Aleluia”, sunt cuvinte care provin din numele Domnului, „Iahve”, din Ex 3:14, acum noi spunem muntele Moria, dar la vremea aceea era o țară, unde va fi Ierusalimul mai târziu, de fapt Biblia arată în 2 Ch 3:1, că acolo va fi constuit Templul mai târziu, ceea ce e o amintire a faptului că închinarea noastră are ca fundație o jertfă.

Așa că Avraam i-a doi tineri, măgarul, pe Isaac și lucrurile necesare și merge cale de trei zile, textul nu ne spune ce agonie, ce frământări, sau ce sentimente au fost în sufetul lui Avraam în acest timp, dar vedem credința lui, pentru că le spune celor 2 să îi aștepte până se vor întoarce, ceea ce indică faptul că el credea, așa cum spune Heb 11:19, că dacă era cazul știa că Dumnezeu i-l poate da înapoi și din morți.

Pe drum Isaac își dă seama că ceva nu e în regulă, pentru că aveau tot ce le trebuia, în afară de cea mai importantă parte, animalul pentru jertfă, din nou aici vedem credința lui Avraam, pentru că el spune: „יְהוָה יִרְאֶה” (Iahve-Yireh), Domnul va purta de grijă, după care ajung.

Textul nu ne spune cum și-a dat seama Isaac că el trebuia să fie jertfa, sau cum a reacționat la această veste, dar vedem că a fost supus tatălui său, care l-a legat pe altar și a fost gata să îl omoare, dar Dumnezeu intervine și îl oprește, Avraam a trecut testul, așa că Domnul Își reînnoiește promisiunea față de el, că va fi numeros și că toate familile pământului vor fi binecuvântate în el.

Haideți să ne gândim la lupta intensă din inima lui Avraam în timp ce se pregătește să-l ofere pe Isaac. Nu este doar o poveste; este o privire asupra credinței care depășește tulburarea emoțională. Cu lacrimi curgând pe fața sa, el se confruntă cu promisiuni și durere. Și totuși, în acel moment, alege să se încreadă pe deplin în Dumnezeu. Credincioșia lui subliniază faptul că încercările noastre ne pot testa încrederea, împingându-ne să ne sprijinim pe Dumnezeu mai mult ca niciodată.

Stau și mă întreb, noi ce am face în această situație, oare chiar am avea credința lui Avraam, credința să spunem și noi: „Iahve-Yireh” (Domnul va purta de grijă)?

Vedeți, e așa de ușor să avem credință atunci când toate merg bine, când suntem pe munte și credem că totul e bine, ei aici Avraam e atât pe munte, cât și în vale în același timp, ca să spun așa, dar are credință că Domnul va rezolva cumva această soluție, că nu-l va pierde pe Isaac, de fapt le și spune tinerilor cu care a venit, că se vor întoarce, amândoi, ce credință mare.

Credința nu ar trebui să atârne de cum mă simt, ci ar trebui să fie continuă, chiar și atunci când e greu să cred, să aleg să cred, chiar și atunci când pare că toate motivele sunt împotriva credinței, să aleg să cred în Dumnezeu, pentru că El nu va dezamăgi niciodată.

3. Dumnezeu aduce Jertfa

Avraam nu avea ce altceva să facă, decât să aducă jertfa, el nu știa ce soluție poate aduce Dumnezeu la problema asta, dar Dumnezeu îi dă soluția, un berbec prins într-un tufiș de coarne, care ajunge să fie sacrificat în locul fiului său, Isaac. Jertfirea lui Isaac este ceva ce pare șocant la prima vedere, dar Dumnezeu nu îi cere lui Avraam să facă ceea ce El nu ar face, pentru că așa cum Avraam trebuia să îl i-a pe fiul său, singurul său fiu, pentru că Ișmael plecase de la el și să-l omoare, Biblia nu ne spune ce vârstă avea Isaac când a avut loc acest sacrificiu, dar atâția ani Avraam l-a avut, s-a atașat de el și l-a iubit.

Dumnezeu este fără început, El a existat din totdeauna, iar în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt într-o iubire și armonie perfectă, El nu a avut nevoie nici de îngeri, oameni și animale și nici nu e o ființă fizică, ca să aibă nevoie de o casă, mobilier, lucrurile de care noi avem mereu nevoie, așadar trebuie să fi fost de o infinită mai mare greutate pentru Tatăl să-Și dea Fiul să moară pe Cruce, prin Duhul (Heb 9:14), pentru că deși moartea nu putea să facă nicio ruptură în Sfânta Treime, altceva putea, anume păcatul.

Păcatul a fost ceva fără o soluție din partea omului, odată cu căderea în păcat, noi am pierdut acea perfecțiune inițială cu care am fost creați, nu am mai putut sta în prezența lui Dumnezeu și nici nu am fi putut să îl rezolvăm pe cont propriu, Heb 10 ne arată că jertfele de animale nu pot îndepărta păcatele, nu există ceva în Universul ăsta care să nu-I aparțină lui Dumnezeu deja și să fie destul de important încât să Îl putem oferi ca mită (Deut 10:17), iar standardul pe care Dumnezeu îl așteaptă e perfecțiune absolută (1 Peter 1:16, cf. Lev 19:2), iar fiecare dintre noi am încălcat acest standard (Rom 3:23) și trebuia să primim ce meritam (Rom 6:23).

Dar Dumnezeu în iubirea Lui, a știut care era soluția, o soluția care însemna șă Își dea Fiul din veșnicie, să fie încarnat în Isus din Nazaret, să trăiască viața pe care noi nu am fi putut să o trăim și să moară moartea pe care noi am meritat-o, ceea ce a produs ruptura în Dumnezeu Însuși a fost păcatul, pentru că Domnul Isus a devenit păcat (2 Cor 5:21) și și-a vărsat mânia asupra Lui (Isa 53:5-6), dar prin sângele Lui a făcut ispășire (Rom 3:25) și a murit, ca să revină a 3-a zi la viață și să ne salveze, „יְהוָה יִרְאֶה” (Iahve-Yireh).

Noi de multe ori nu ne gândim la aceste aspecte, dar au existat anumite perioade în Vechiul Testament când planul lui Dumnezeu părea pus în pericol, cel mai proeminent după părerea mea, e atunci când Atalia a vrut să distrugă linia lui David (2 Kings 11, 2 Chr 22:10-12), Satan a încercat în diferite feluri să împiedice nașterea Domnului Isus Christos, sau după ce El S-a năsucut, L-a ispitit în Mat 4 și Luke 4, ca să-L facă să păcătuiască, dar Dumnezeu a avut mereu grijă de planul Său, ca să-L aducă pe Mesia în lume și să-L facă o Jertfă pentru păcat.

În cartea Geneza, când Avraam este chemat să-și sacrifice fiul iubit, Isaac, el exemplifică o credință neclintită. Isaac a purtat lemnele pentru jertfă, așa cum Christos a îmbrățișat crucea pe drumul spre Calvar. Așa cum Isaac a fost legat și așezat pe altar, Christos a fost legat în slujirea Sa și pironit pe cruce, subliniind faptul că jertfa unei ființe iubite este o temă profund înrădăcinată în credința noastră. Încercarea lui Avraam prefigurează sacrificiul suprem al lui Isus, prin care Dumnezeu Însuși a oferit Mielul pentru mântuirea noastră.

Dragul meu ascultător, în lumina a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru tine, a avut o meticuloasă grijă să Îl aducă pe Fiul Său în lume, ca acesta să fie o Jertfă Perfectă, pentru mine și pentru tine, ca dacă îți pui încrederea în El ca Salvator (Acts 16:31) și crezi că a murit pentru păcatele tale, a fost îngropat și a înviat a 3-a zi, toate după profețiile Vechiului Testament (1 Cor 15:1-4), vei fi salvat/ă (Eph 1:13).

Acum decizia rămâne la tine, vrei să accepți Jertfa Domnului Isus, sau crezi că ești bun, sau că poți să ajungi la Dumnezeu prin eforturile tale, Biblia spune că nimeni nu e destul de bun (Rom 3:23), că toate încercările noastre sunt ca o haină mânjită (Isa 64:6) și hai dacă e să o luăm logic, dacă puteam să facem ceva să ne salvăm, Domnul Isus Christos nu trebuia să vină, ceea ce spune și Pavel în Gal 2:21, dar fiind că a trebuit să vină, asta arată clar că eram fără speranță și dacă nu Îl cunoști pe Christos, ești fără speranță, fără speranța veșniciei, fără a avea Sursa Adevărată a fericirii.

Dumnezeu a făcut totul pentru tine și te așteaptă cu brațele deschise, așa că atâta vreme cât ești în viață, pune-ți credința în Christos, până nu e prea târziu.

4. Încheiere

Așadar, am văzut credința extraordinară a lui Avraam, care a fost suficient de puternică încât să fie gata să Îl asculte pe Dumnezeu, chiar și atunci când părea că pierde totul. În final, Avraam nu a trebuit să își aducă fiul ca jertfă, dar Dumnezeu, în infinita Sa dragoste și har, Și-a adus propriul Fiu ca Jertfă pentru noi. Spre deosebire de Isaac, care a fost înlocuit de berbec, Domnul Isus Christos nu a avut un înlocuitor—El a fost Mielul lui Dumnezeu care a purtat păcatele lumii.

Ce mesaj puternic este acesta pentru noi! Dumnezeu ne-a arătat că El nu doar cere credință, ci și oferă o soluție—o soluție care nu depinde de meritele noastre, ci doar de harul Său. Dacă Avraam a fost gata să Îi ofere lui Dumnezeu totul, oare noi suntem gata să Îi dăm Lui viețile noastre? Suntem gata să ne încredem în El, chiar și atunci când nu înțelegem tot ce face?

Dorința mea este ca nimeni dintre cei de aici, nimeni din familiile noastre, nimeni dintre cei pe care îi cunoaștem, să nu ajungă în veșnicie fără Christos. Cea mai mare tragedie nu este să pierdem ceva pe pământ, ci să pierdem veșnicia cu Dumnezeu. Astăzi este ziua în care fiecare dintre noi trebuie să ne întrebăm: Îmi aparține mie această credință? Am eu siguranța că Îi aparțin lui Dumnezeu? Dacă da, trăiesc eu încredințat că El poartă de grijă? Iar dacă nu, atunci ce mă împiedică să vin la El chiar acum?

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să avem o credință asemenea celei a lui Avraam—o credință care nu doar crede, ci și ascultă, și care Îl lasă pe Dumnezeu să fie Dumnezeul vieții noastre!