Pilda talanților

Cap. 24 și 25 conțin ultimul dintre cele 5 mari discurisuri ale evangheliei, el are loc pe Muntele Măslinilor, Domnul Isus îi avertizează pe ucenici de că revenirea Sa va fi una surprinzătoare și se va petrece pe neașteptat.

Pilda robului necredincios (45-51) ne arată posibilitatea ca Domnul Isus să vină pe neașteptate mai devreme decât am crede noi, iar următoarea pildă a celor 10 fecioare (25:1-13) ne arată posibilitatea ca Domnul Isus să întârzie, în ambele variante Domnul ne cheamă să așteptăm venirea Lui fiind întotdeauna pregătiți.

Dacă pilda celor 10 fecioare vrea să ne atenționeze, fiindcă nu știm ziua nici ceasul în care Domnul va reveni (Mat. 25:13), prin pilda talanților Domnul Isus vrea să ne arate cum trebuie noi să-l așteptăm.

Focusul acestor două capitole nu este pe când se vor întâmpla aceste lucruri, ci cum ne va prinde pe noi acea zi.

F.A. 1 - ucenici îl întreabă când va instaura împărăția lui Israel?

25:14. Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă țară, a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa.

Poate ni se pare ciudat cum un om bogat să și încredințeze averea unor sclavi, dar sclavi în aceea vreme nu lucrau doar cele mai de jos, ci unii dintre sclavi erau chiar învățători, contabili, îngrijitori de averi. Stăpânii înstăriți plecau, deseori, în lungi călătorii, câteodată pentru a-și veri- fica proprietățile din diferite regiuni sau pentru a îndeplini misiuni guvernamen- tale. Datorită nesiguranței transportului din acea perioadă, data exactă a reîntoarce- rii, chiar și pentru o călătorie bine planifi- cată, era incertă. Persoanele bogate contau, în mod obişnuit, pe contabili specializați care le multiplicau capitalul; astfel de persoane puteau fi oameni liberi sau (ca în acest pasaj) sclavi.

Acestă pildă este o poveste despre niște sclavi care au primit anumite responsabilități de la stăpânul lor, înainte ca el să plece într-o țară străină. La fel ca și acești sclavi și noi credincioșii am primit anumite responsabilități până la întoarcerea Domnului Isus.

25:15 Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul: fiecăruia după puterea lui, și a plecat.

Talanți erau o măsură, iar un talant era plată a 20 de ani de muncă, o cantitate atât de imensă, la fel și noi am primit o cantitate atât de mare de daruri, oportunități pentru a putea slujii Domnului. Nu există o generație care să aibă mai mari oportunități decât noi de a sluji pe Domnul.

Ceea ce trebuie cu siguranță remarcat este că stăpânul a dat fiecăruia după puterea lui, stăpânul își cunoștea sclavii știa ce pot ei cu adevărat, la fel și noi Dumnezeu a pus în noi tot felul de daruri, abilități.

Aplicația practică:

recunoașteți darul, talentul, capacitățile, ceea ce Dumnezeu ți-a dat spre administrare

Înțeleg că fiecare om este diferit, fiecare avem o măsură de har, și bine ar fi să fim duhovnicesti și să înțelegem asta, de multe ori avem așteptări nerealiste, unii au primit mai puțin, dar după cum vom vedea nu e important cât ai primit, ci e important ce faci cu ce ai primit.

Rom. 12:3 , 1 Pet. 4:10-11

25:16-18 Îndată, cel ce primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus în negot si a câștigat cu ei alții cinci talanți. Tot așa, cel ce primise doi talanți a câștigat cu ei alți doi cu ei. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său. Îndată, ne arată ca ei imediat s-au pus în acțiune. Vedem ca primi doi robi, muncesc și aduc profit, fiecare după puterea lui. Cei doi robi știau ca stăpânul se va întoarce, au înțeles că va veni vremea când va trebui să dea socoteală de ceea ce au primit.

Aplicația practică: - și noi trebuie să lucrăm, ca să aducem rod pentru Împărăția lui Dumnezeu. Cum facem asta? Mergând în Africa? Nu neapărat. Slujind celor de lângă noi, slujind în familie, slujind în biserică, la locul de muncă. Noi care spunem că am murit pentru Hristos, trebuie să trăim pentru El, și dacă privim la exemplul Domnul Isus care s-a sacrificat pentru oameni, la fel și noi trebuie să arătăm dragostea lui Hristos celor de lângă noi.

Exemple practice: Moise, Marcu 12:41-44 (Văduva săracă), G. Muller

George Müller a fost un creștin devotat, născut în Germania în 1805, cunoscut mai ales pentru lucrarea sa cu orfanii din Anglia și pentru viața lui de credință profundă și rugăciune. Viața lui este un exemplu remarcabil de cum Dumnezeu poate folosi un om simplu pentru scopuri mărețe, atunci când acesta Îi este dedicat pe deplin.

În tinerețe, Müller a fost rebel și nepăsător față de Dumnezeu. A trăit o viață de păcat, înșelăciune și risipă. Totuși, totul s-a schimbat radical în jurul vârstei de 20 de ani, când a asistat la o întâlnire de rugăciune și a fost atins de sinceritatea și credința celor prezenți. A început să studieze Biblia cu pasiune și a simțit chemarea de a se dedica lucrării lui Dumnezeu.

S-a mutat în Anglia, unde a devenit pastor și, mai târziu, a început una dintre cele mai impresionante lucrări de caritate ale secolului al XIX-lea. Observând numărul mare de copii orfani și neglijați pe străzi, Müller a simțit o povară în inimă și a decis să deschidă un orfelinat. Ceea ce l-a făcut deosebit a fost faptul că nu a cerut niciodată bani sau ajutor direct de la oameni – s-a bazat exclusiv pe rugăciune. A cerut totul doar de la Dumnezeu și a primit exact ce a avut nevoie, la timpul potrivit.

De-a lungul vieții, a îngrijit peste 10.000 de orfani și a distribuit milioane de cărți creștine și Biblii în toată lumea. A trăit modest, deși a gestionat fonduri foarte mari. A fost un om al credinței, al integrității și al rugăciunii.

Viața lui George Müller ne arată că Dumnezeu poate folosi resursele noastre – fie ele multe sau puține – pentru a împlini nevoile altora și pentru a aduce slavă Lui. Poate nu avem milioane, dar avem timp, talente, locuință, hrană, empatie, și mai ales, credință.

Una dintre cele mai sigure - și mai puțin profitabile metode de a proteja banii era să-i îngropi în pământ; ocazional se mai găsesc asemenea depozite acolo unde cei ce au îngropat banii nu s-au mai întors pentru a-i recupera.

Acest act al sclavului a fost un gest de rebeliune și de neascultare față de stăpân. 25:19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora acelora s-a întors și le-a cerut socoteala.

Aplicație practică: - va veni vremea când vei da socoteală lui Dumnezeu de ceea ce ți-a administrat,

25:24-25. Cea mai mică investiție posibilă, care producea o anumită dobândă de pe urma unui cont de economii, nu putea pune în pericol suma investită; era la fel de sigură ca păstrarea banilor îngropați. Al treilea rob trebuia să ştie mai bine acest lucru; pur și simplu lui nu i-a păsat ce se întâmplă cu proprietatea stăpânului său (vezi comentariul de la 25:15-17). Expresia „iată-ți ce este al tău" era folosită în tran- zacțiile iudaice şi însemna: „Nu mai sunt responsabil de acest lucru".

Aplicația finală: să nu cumva să înțelegem ca mântuirea se câștigă prin abilitățile noastre de a sluji, niciodată, ci ea ne este dată în dar (Efes. 2:8) prin credință, nu știu dacă ești aici în această seară și încă nu-l cunoști pe Isus, sau doar ai auzit despre el, dar nu ai o relație personală, nu ai înțeles ca fără El nu poți face nimic, totul e în zadar. Vreau să te îndemn: Împăcate cu Dumnezeu! Înțelege că El ne-a creat pentru a-l sluji pe El, și apoi slujește i cu devotament, Dumnezeu să fie lăudat!