Titus 1:1-4 Dumnezeu, care nu minte

Dumnezeu, care nu minte

TEXT: Tit 1:1-4

INTRODUCERE:

- Urari de bine

- Citirea textului Tit 1

CONTEXT:

Aceste 4 versete reprezinta inceputul Epistolei lui Pavel catre Tit.

Pavel, un fariseu la origine, convertit si chemat de Dumnezeu sa fie apostol al neamurilor (cu alte cuvinte ne-evrei), se afla in libertate dupa prima intemnitare la Roma. In aceasta perioada el scrie lui Timotei si Tit, doi copii in credinta “comuna” pentru a-i incuraja si sfatui in ceea ce priveste lucrarea fiecaruia. Acesta fusese impreuna cu Tit in Creta si il lasase acolo. Este foarte probabil ca sa-i fi scris lui Tit ca raspuns la o scrisoare primita de la el sau la un raport care i-ar fi parvenit din Creta.

Dupa aceasta urare, capitolul 1 continua cu apostolul Pavel ce ii scrie lui Tit pentru a-l calauzi in ce priveste calitatile pe care un prezbiter ar trebui sa le aiba si cum sa se raporteze la cei care desi se numesc crestini, traiesc precum cei ce nu il cunosc pe Dumnezeu.

In aceasta epistola regasim pe Apostolul Pavel, expeditorul, si pe Tit, destinatarul acestei scrisori. Alaturi de ei se vorbeste despre bisericile si credinciosii din Creta si deasemenea de cei care aducea tulburare intre acestia, iudaizatorii.

Pavel este unul dintre apostoli, parte a unui grup restrans care nu va mai aparea niciodata, chemat de Dumnezeu pentru a deveni apostolul neamurilor. Lucrarea sa era aceea de plantare de biserici prin vestirea Evangheliei in fiecare loc in care ajungea. In acest moment al vietii sale Pavel pregateste urmatoarea generatie de lucratori, prin dezvoltare de relatii si ucenicizare. El urmeaza exemplul Domnului Isus, acela de a face ucenici. Acesta era un model comun in sistemul iudaic si era un mod prin care el putea avea un impact mai mare decat daca ar fi lucrat singur. La momentul scrierii acestei epistole, apostolul se afla spre sfarsitul lucrarii sale, dupa eliberarea din prima detentie, intarindu-i pe ucenicii sai, Timotei si Tit.

Tit are un rol strategic in intarirea bisericilor. El este un grec 100%, care nu apare cu numele in Faptele Apostolilor dar al carui nume apare de numeroase ori in Galateni, 2 Timotei si 2 Corinteni. El este unul din colaboratorii de baza al apostolului Pavel, trimis in numele sau, cu diferite insarcinari.

Creta are o pozitie strategica si o populatie diversa, printre care si evrei. Aceasta este o insula mare situata la sud de Marea Egee, masurand 220 KM lungime si 50 latime, fusese vizitata pe scurt de Pavel in calatoria lui la Roma (Fapte 27:7-9, 12-13, 21).

Numele locuitorilor ei este mentionat in Fapte 2:11, la Cincizecime. Apostolul Pavel vine aici impreuna cu Tit pentru a planta mai multe biserici si conform cu Tit 1:5, Tit este lasat aici pentru a pune in randuiala ce mai era de rezolvat si pentru a pune prezbiteri in fiecare cetate.

Cretanii, locuitorii insulei, erau politeisti, credeau in mai multi zei. Ei se inchinau zeitatilor grecesti printre care, cea mai proeminta era Zeus. Despre el se credea ca fusese un om nascut pe aceasta insula si ridicat la stadiul de zeu. Zeus era cunoscut pentru faptul de a fi un mincinos, imoral, care seducea sotii si femei pentru propria sa placere. Asemenea celui pe care il venerau, cretanii erau cunoscuti ca fiind „intotdeauna mincinosi, fiare rele, pantece lenese” (1:12). Violenta lor fu remarcata si acestia erau angajati ca si mercenari in armatele acelor vremuri. Minciuna le era atat de caracteristica incat fie ca ziceai Kretizo sau mincinos era acelasi lucru.

Cultura cretana era bazata pe cele de mai sus astfel incat integrarea dumnezeului crestinilor se facea prin prisma culturii cretane. Dumnezeul crestinilor era inca unul alaturi de ceilalti deja existenti asa ca viata noilor crestini semana mai mult cu Zeus decat cu Isus. Dar crestinii trebuiau sa traiasca exact opusul modului de viata cretan. Si singurul lucru care i-ar fi putut schimba era dragostea transformatoare a singurului Dumnezeu adevarat.

Intorcandu-ne la textul nostru din capitolul 1, versetele de la 1-4, observam pentru inceput cateva cuvinte care se repeta: Dumnezeu (5), Isus Hristos (2), Mantuitorul (2). Repetitia aceasta este facuta de apostolul Pavel pentru a:

- Pune o temelie solida a autoritatii sale

- Arata ca Dumnezeu Tatal si Isus Hristos sunt unul si acelasi Dumnezeu, nu 2 zei diferiti

- Sublinia ca Dumnezeu revelat in Isus era total diferit de Zeus, un Dumnezeu adevarat ca nu poate sa minta (1:2)

- Clarifica ca spre deosebire de Zeus, cretanii isi pot pune increderea in acest Dumnezeu ce promite rascumpararea ce se concretizeaza in viata vesnica (1:2)

 PASAJ

a. Flow of Thought and Events

In aceasta introducere apostolul Pavel ii transmite lui Tit si celor ce urmau sa asculte citirea epistolei cateva adevaruri despre rascumpararea noastra, despre evlavia care vine din cunoasterea adevarului si despre Dumnezeu. Toate acestea sunt adevaruri ce se cer puse in practica in viata de zi cu zi. Evlavia rezultata nu este doar sentimentalism sau pe de alta parte acea duritate ce vine din cunoasterea doctrinelor despre Dumnezeu dar fara dragoste. Evlavia duce catre o viata crestina care nu seamana cu nimic altceva din aceasta lume – o viata schimbata, ce curata inima, energizeaza vointa, ascute constiinta noastra, purifica si sfinteste viata noastra. Acestea este testul prin care confirmam ca detinem adevarul lui Dumnezeu: dupa roadele lor ii veti cunoaste. Si acestea lipseau credinciosilor din Creta.

Pavel se prezinta in versetul 1 ca fiind rob al lui Dumnezeu si apostol al lui Isus Hristos pentru credinta alesilor lui Dumnezeu. El nu se pretinde precum Petru ca a fost cu Domnul Isus pe muntele schimbarii la fata sau ca a fost prezent cand Domnul Isus s-a inaltat si ca ar fi auzit Marea Trimitere mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia. Eu nu se bazeaza in rolul de apostol pe anumite calificari pe care le-a avut. Ceea ce face baza autoritatii sale este cunoasterea adevarului si evlavia ce decurge din ea. Astfel ca aceasta baza este de nezdruncinat. Asa ca Tit avea sa invete ca lucrarea lui era conectata cu un adevar care trebuia trait, si de asemenea cu un adevar care trebuia invatat.

In nadejdea/speranta vietii vesnice versetul 2. Cat de des auzim aceste cuvinte la inmormantari sau le citim scrise pe pietrele funerare. Si cata odihna ne ofera. Aceste inscriptii ne spun despre o era noua si binecuvantata pe care crestinismul a adus-o. Dar ar fi insuficient sa legam acesta nadejde a vietii vesnice doar de Rai. Si viata vesnica este aceasta, ni se spune in Ioan 17:3, sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

Nadejdea si viata sunt aici legate. Asa ceva nu era in paganism. Oamenii isi pierdeau speranta. Ei traiau pentru ziua prezenta si cand erau satui de acea viata, nu mai gaseau motiv sa traiasca. Nadejea, precum cea crestina, face sa lumineze toate indatoririle umane si bucuriile. Aceasta ne salveaza din deznadejde, dintr-o viata mizerabila. Si il gasim pe Pavel, bucurandu-se in nadejde si avand rabdare in incercari pentru ca viata lui era ascunsa cu Hristos in Dumnezeu.

Si aici intalnim adevarul divin Dumnezeu care nu minte. Oameni pot sa minta. Si mint. Cuvantul pe care oamenii si-l dau nu este mereu adevarat. Omul exagereaza ceea ce s-a petrecut. Spune adevaruri pe jumatate care sunt cele mai rele minciuni.

Sunt unele lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face. El care a dat Legea morala (cele 10 porunci) lui Israel, s-a portretizat pe Sine in ea. El nu poate sa faca ceea ce este neadevarat, nedrept, incorect! Numeri 23:19 Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Aceasta trebuie sa fie consolarea noastra in probleme. Dumnezeu este credincios, ceea ce a promis va duce la indeplinire. Si in marea de promisiuni divine, noi ne putem gasi pacea in orice vremuri de incercare. 2 Corinteni 1:20 Toate făgăduințele lui Dumnezeu sunt „da” în El; de aceea și „amin”-ul pe care-l spunem noi prin El este spre slava lui Dumnezeu.

Dar sunt unele lucruri pe care le facem prea des.

1. Ne purtam ingrijorarile noastre cu noi pentru ca nu ne incredem in Tatal nostru ca sa aruncam grijile noastre asupra lui (1 Petreu 5:7)

2. Ne aducem aminte de pacatele din trecut si ne chinuim inimile cu amintirea lor, cand Dumnezeu a spus ca el le-a sters si nu isi va mai aduce aminte de ele (Isaia 44:22)

3. Pierdem din vedere viziunea clara a cerului, si ne lasam doborati de deznadejde, uitand ca nu adevarul nu va fi ingropat ci el este cu Salvatorul nostru. Ioan 14:2 În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă nu ar fi așa, v-aș fi spus Eu oare: «Mă duc să vă pregătesc un loc»?

Acestea ar trebui sa fie odihna inimilor noastre, daca ne-am pus increderea in Hristos pentru salvarea sufletelor noastre. (1 Ioan 5:20)

Aici in versetul 2 citim ca aceasta viata vesnica a fost promisa de Dumnezeu mai inainte de veci sau cum este in alte traduceri, inainte de inceputul lumii sau a timpului. Aceasta este una din partile glorioase ale Evangheliei. Dumnezeu vede toate evenimentele din istorie, si pregateste tot ce este necesar pentru cei ce vor fi rascumparati. La Dumnezeu nu exista razgandire. Ceea ce cunoastem noi este imperfect. Planul noastre se duc de rapa, pentru ca nu am luat toate aspectele din viitor in considerare. Cateodata felul in care ne pregatim pentru viitoar este prea putin si uneori spunem ca daca stiam ce va fi, ne-a fi pregatit altfel pentru a evita dezamagirea, dezastrul sau infrangerea. Dar tot viitorul este clar inainte unui Dumnezeu omniscient.

Versetul 3 ne aduce aminte de un lucru pe care l-am vazut in Eclesiastul – fiecare lucru are vremea lui. (citire verset) Proclamarea Cuvantului Evangheliei a avut loc in felul in care a dorit Dumnezeu si in timpul in care acesta l-a hotarat: vremea cuvenita.

Avem veacuri, ani, zile si ore. Domnul Isus spunea in Ioan 17:1 Tată, a sosit ceasul! Aceasta a fost implinirea vremii. Atunci romanii aveau pregatite drumurile pe care ambasadorii lui Hristos sa calatoreasca; si grecii au oferit o limba perfecta pentru scrierea revelatiei divine; Iudeii imprastiati au dus cu ei Vechiul Testament si s-au asezat in diferite locuri infiintand sinagogi; si Filosofia si-a aratat limitarile si esecurile. Asa ca atunci cand oamenii prin intelepciunea lor nu l-au cunoscut pe Dumnezeu, in aceasta implinire a vremurilor Dumnezeu a avut placerea de a trimite pe Fiul Sau.

Si Cuvantul lui Dumnezeu, adevarul, precum Evanghelia, are nevoie de o inima iubitoare si o voce plina de viata si o traire experimentata pentru a aduce dulcele lui balsam. Dumnezeu a fost multumit sa foloseasca nebunia predicarii ca sa salveze pe cei ce cred. Sau cel putina sa spune lumea – nebunie. O predicare plina de Duhul lui Hristos si de crucea Sa, asa cum era cazul lui Pavel, va fi mereu eficienta. Este felul lui Dumnezeu de a face lucrurile si caile Lui sunt mai inalte decat ale noastre.

Versetul 4, ne atrage atentia catre credinta noastra comuna. Cuvantul credinta este folosit aici pentru a descrie Evanghelia revelata. Apostolii au murit, dar credinta a ramas. Noi nu suntem ucenicii lor, dar suntem ai lui Hristos. Acesti apostoli nu au atras oamenii catre ei, ci catre Hristos. De-a lungul timpului Evanghelia harului lui Dumnezeu a fost prezervata intacta prin sfintele scripturi, Evanghelii si Epistole, si oameni iubitori de cuvantul lui Dumnezeu indreapta catre aceasta credinta comuna. Aceasta credinta comuna este ceea ce da crestinilor din orice loc si orice timp, aceeasi asemanare cu Domnul lor, Isus Hristos.

Ca sa sumarizez, Dumnezeu care nu minte s-a revelat pe sine prin Cuvantul Sau, Biblia, pentru a ne face cunoscute promisiunile Sale care culmineaza in nadejdea vietii vesnice. Astfel, aceasta credinta comuna in Domnul Isus Hristos era necesar sa fie invatata de credinciosi care sa se tina de Cuvantul adevarat si invatatura sanatoasa (versetul 9), si traita in evlavia ce arata asemanarea cu Domnul lor, Isus Hristos (versetul 1).

As vrea sa meditam in saptamana care ne sta inainte la faptul ca Dumnezeu nu minte si la vremea cuvenita promisiunile Sale se vor implini. El este vrednic de increderea si inchinarea noastra.