Alegand pe urmele cui calci.

Intro

Vă salut cu drag din partea Bisericii Elim, și ne bucurăm că și azi avem parte de o zi de har din partea lui Dumnezeu! De un timp în care putem să stăm înaintea Lui să ne închinăm și să deschidem Cuvântul ca El să ne vorbească.

Din câte mi-a povestit fratele Filip, vă aflați într-o serie de mesaje intitulată ”Pe urmele regelui”, iar în dimineața aceasta doresc să continuăm studiul pe care îl faceți din Matei, si vă invit să deschidem Cuvântul în Matei, capitolul 3, și citim împreună primele 12 versete. (Îi ridic în picioare?)

Fiecare dintre noi cred că am observat cât de ușor ne putem pierde focusul în zilele noastre. Avem parte de tot felul de distrageri în fiecare zi, parcă toate lucrurile caută să ne acapareze atenția din ce în ce mai mult. Într-un astfel de timp însă chemarea lui Dumnezeu pentru noi nu s-a schimbat absolut deloc. Într-o vreme în care fiecare vrea câte o bucată din timpul nostru și din resursele noastre, atenția noastră ar trebui să rămână pe lucrurile care contează cu adevărat, și anume, pe lucrurile care țin de veșnicia noastră. Iar aceasta depinde în totalitate de vocea pe care alegem să o ascultăm, sau mai bine zis, depinde pe urmele cui călcăm. Pe cine luăm drept exemplu. Apostolul Pavel, le spune Corintenilor în 1 Corinteni 11:1 ”Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe ale lui Hristos”, în traducerea NTR textul este tradus poate puțin chiar mai clar pentru noi ”Urmați exemplul meu, tot așa cum și eu Îl urmez pe Cristos”. Este o afirmație foarte serioasă, pe care mi-aș dori să o putem face fiecare dintre cei care am mărturisit pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor în viața noastră. În primul rând îmi doresc ca această afirmație să o pot face eu în fiecare zi: față de familia mea, pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o, față de biserica în care slujesc și la fel de important, față de oamenii care mă înconjoară și care nu îl cunosc încă în mod personal pe Domnul.

În dimineața aceasta aș vrea să ne uităm la exemplul lui Ioan Botezătorul și să învățăm câteva lucruri practice pentru viața noastră de credință. Am intitulat mesajul din dimineața aceasta ”Alegând pe urmele cui calci”.

Chemarea lui Ioan Botezătorul și chemarea noastră

După cum am putut vedea împreună în pasajul citit, Ioan Botezătorul a fost omul pe care Dumnezeu l-a folosit ca să împlinească profeția dată prorocului Isaia. Apariția lui Ioan și lucrarea pe care el o făcea închidea o perioadă de proclamare a lucrării pe care Dumnezeu avea să o facă pentru restaurarea legăturii dintre noi, oamenii și El. Însuși Domnul Isus, spune în Evanghelia după Luca: ”Legea și prorocii au ținut până la Ioan, de atunci încoace, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se propovăduiește”. Din acel moment lucrarea de vestire a Evangheliei a început, și continuă și în zilele noastre, iar cei care avem această misiune, suntem fiecare dintre noi, cei care îl cunoaștem pe Domnul în mod personal. Isaia îl prezintă pe Ioan ca fiind cel care strigă în pustie: ”Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările”

I. Ce înseamnă pentru noi să pregătim calea Domnului

Ce înseamnă pentru noi, cei de azi, să pregătim calea Domnului și să îi netezim cărările? Ei bine, într-un mod cât mai practic m-aș rezuma la un singur lucru, la mărturia mea. Modul în care trăiesc eu ca si urmaș declarat al lui Hristos în viața de zi cu zi.

În relațiile pe care le am cu persoanele din jurul meu, cum mi-aș evalua mărturia? Modul în care eu trăiesc îi face pe cei din jurul meu să fie curioși să afle mai multe despre Dumnezeu și să își dorească să îl cunoască pe El, sau mai degrabă îi face pe oameni să își dorească să nu ”mai aibă de a face cu pocăiții”? Haideți să ne uităm la câteva capitole din viața noastră și fiecare dintre noi să ne evaluăm în mod onest.

1. În relația cu cei din casa noastră

La acest capitol aș vrea să ne uităm în primul rând la noi, fraților. La noi ca bărbați, capi ai familiei și direct responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru familiile noastre. Cum ne conducem familia ca bărbați creștini? Care este atitudinea mea față de cei pe care Domnul mi i-a încredințat? Ce văd ei când se uită la mine? Văd un om care se lasă condus de emoțiile lui, de nervii lui atunci când poate se simte agasat, sau văd un om calculat, care ia deciziile împreună cu Dumnezeu, care se pocăiește în mod public și care își cere iertare față de ei atunci când greșește? Ce cărări croim noi cu picioarele noastre? Croim cărări drepte pentru familia noastră sau oare de multe ori sunt niște cărări așa în zig-zag cum ne-o fi bătut vântul și după feelingul nostru?

În relația cu copii: Când îmi disciplinez copiii, văd ei blândețea și dragostea lui Dumnezeu în aceeași măsură în care văd dreptatea și sfințenia Lui în acțiunile mele? Dacă nu suntem calculați la acest capitol și nu folosim proporțiile corecte, există riscul ca ori să fim prea duri cu copiii noștri, ori să fim mult prea docili în anumite aspecte care vor influența în mod direct eternitatea lor.

În relația cu soția: Cum mă comport față de soția mea? O iubesc așa cum Cristos își iubește biserica? Se vede lucrul acesta? Copiii noștri ar putea spune asta despre noi? Pentru cei care avem copii mai măricei, care sunt în stare să vorbească și să și înțeleagă ce vorbesc, dacă le-am pune microfonul în mână în biserică și le-am cere să spună sincer cum văd ei relația dintre părinții lor, ce ar descrie?

Motivul pentru care pun accent în primul rând pe noi ca bărbați este pentru că am citit de curând un studiu, care a fost citat si de Bill Peel, in cartea  ”What God Does When Men Lead”, care spune că dacă într-o familie mama este singurul creștin devotat, probabilitatea ca restul familiei să îl urmeze pe Domnul este in jur de 20%, iar același studiu arată că dacă tatăl trăiește un creștinism autentic, devotat lui Cristos, probabilitatea ca restul familiei să îl urmeze pe Cristos este de peste 90%. Asta nu înseamnă că modul în care soțiile noastre trăiesc nu influențează modul în care copiii noștri îl vor urma sau nu pe Cristos, ci arată încă o dată că responsabilitatea principală o purtăm noi, ca bărbați, ca soți, ca tați. Un alt studiu realizat de o agenție de statistică britanică spunea că mamele au influențat creșterea spirituală a copiilor lor în proporție de 68%, în timp ce aproximativ 37% au declarat că tații lor i-au îndrumat în creșterea lor spirituală.

Personal vă pot spune că viața de credință pe care am văzut-o la mama mea m-a impactat extraordinar de mult și m-a făcut să doresc să trăiesc o viață în care Hristos să fie în centrul vieții mele, și care m-a ajutat să îl cunosc pe Domnul meu ca Cel mai bun prieten al meu. Așa că mamelor, continuați să sădiți în inima copiilor dragoste pentru Dumnezeu, iar la vremea potrivită roada nu va întârzia să apară.

2. În relația cu cei de la locul de munca

Nu de puține ori am auzit vorba asta: ”Decât să lucrez cu pocăiți mai bine…” De cele mai multe ori am auzit-o în domeniul construcțiilor din păcate. Atunci când la locul meu de muncă fac lucrul ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni, lucrul acesta se va vedea clar, și cei din jur vor observa. În acest mod pot netezi cărările pentru Evanghelie. Degeaba te duci să îi spui unuia despre Domnul când îi faci vreo lucrare în casă, dacă nu te-ai ținut de cuvânt când i-ai spus că faci un lucru și nu l-ai făcut, sau mai rău l-ai făcut fără simț de responsabilitate.

Același lucru se aplică și celor care sunteți angajați. Dacă programul pe care l-ați agreat la angajare este de 8 ore de muncă, atunci trebuie ca și creștin să îmi dau interesul ca valorile împărăției lui Dumnezeu să se vadă în tot ceea ce fac. În modul în care îmi organizez munca în timpul programului de lucru, în modul responsabil cu care tratez fiecare amănunt al sarcinilor care mi s-au trasat. În modul în care mă comport cu colegii de muncă și relațiile pe care mi le construiesc, vor reflecta viziunea mea despre Împărăția lui Dumnezeu celor din jurul meu. Dacă la locul de muncă eu sunt primul care bârfesc, primul care e constant nemulțumit, care dau lucrurile peste ochi, că ”dacă atât ne plătesc, doar nu vor să fie făcut și bine”, ar trebui sincer să analizez pe urmele cui calc, pentru că exemplul lui Cristos sigur nu îl urmez. Nu zic să trecem nici în extrema cealaltă a workoholismului, a dependenței de muncă. Totul trebuie făcut cu măsură și cu simț de responsabilitate astfel încât numele Domnului să nu fie vorbit de rău din pricina noastră.

3. În relația cu cei din biserica

Poate una dintre cele mai neglijate relații când vine vorba de responsabilitate și respect. Uneori parcă lăsăm garda jos, zicând că suntem ”între ai noștri” și ne permitem lucruri pe care nu ne-am permite să le facem cu cei care nu îl cunosc personal pe Dumnezeu. Că doar deh, fratele trebuie să te ierte dacă îi greșești, că nu are de ales.

Apropos de asta, copiii noștri se uită foarte atent la modul în care noi îi tratăm pe frații și surorile noastre și ne vor urma de cele mai multe ori exemplul. Dacă noi arătăm dispreț față de cineva din biserică, din motivele noastre mai mult sau mai puțin întemeiate, atunci puteți să fiți siguri că și copiii noștri vor avea tot felul de atitudini care nu sunt după voia lui Dumnezeu.

II. Pocăința autentică este singura cale prin care pot avea puterea de a călca pe urmele lui Cristos

Acum poate te gândești că standardul acesta este prea de tot. Că unele lucruri par apoape imposibile dacă ar fi să fim 100% onești cu noi înșine, și vreau să îți confirm că ai dreptate. Este imposibil ca prin puterile noastre ca oameni să putem să trăim o viață exemplară înaintea oamenilor, o viață care să îl onoreze cu adevărat pe Dumnezeu. De aceea avem nevoie constantă de pocăință autentică. Ioan le spunea celor care veneau la el: ”Pocăiți-vă căci Împărăția cerurilor este aproape”, iar aceeași strigare ar trebui să răsune clar și în urechile și inimile noastre și astăzi!

De aceea aș vrea să îți iei un moment în care în mod sincer să îți analizezi viața și deciziile pe care le-ai luat din inima ta și să îți răspunzi la următoarea întrebare: Îl recunosc eu cu adevărat pe Cristos ca Domn și Mântuitor al vieții mele? Calc eu pe urmele lui Cristos, sau calc pe tot felul de căi pe care Satan mi le netezește atât de bine? Dacă te afli azi aici și nu ți-ai pus încă încrederea în Isus ca Mântuitor al vieții tale, ei bine vreau să te încurajez să nu mai amâni nici o clipă această decizie. Nu știi când anume se va încheia viața ta, și dacă ai ales să trăiești aici pe pământ o viață lipsită de prezența reală a lui Dumnezeu în viața ta, o viață în care să faci doar ce vrei tu fără să îți dorești cu adevărat să îți petreci timp în prezența lui Dumnezeu, decizia ta are ecou în veșnicie. Mântuirea ne este dăruită de Domnul Isus prin jertfa Lui, însă decizia de a-L urma pe El ne revine nouă. Dacă aici, pe pământ alegi să trăiești o viață despărțit de Domnul Isus, ce te face să crezi, că Dumnezeu îți va încălca decizia și de va aduce în rai pentru a petrece eternitatea în prezența Lui? Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, ale tuturor tocmai pentru ca noi să ne putem petrece întreaga veșnicie alături de El în prezența Tatălui Ceresc. Primind darul Mântuirii și alegându-L pe El ca domn suveran peste viața ta, vei primi cu adevărat puterea să trăiești o viața radicală, transformată pentru Dumnezeu.

Nu faptul că vii la biserică te mântuiește, nici faptul că părinții tăi au fost sau nu credincioși, ci singurul lucru care îți garantează mântuirea ta este să îți mărturisești păcatele înaintea lui Dumnezeu, să te pocăiești de ele și să primești darul mântuirii prin credința ca ceea ce spune Dumnezeu este adevărat, și nu se va schimba niciodată. Ca și în vremea de acum, și pe vremea lui Ioan Botezătorul erau persoane care veneau si cereau să fie botezate pe baza religiozității lor, pe baza realizărilor lor din punct de vedere religios, sau pe baza statutului lor religios. Iar Ioan folosește aceleași cuvinte atât de descriptive pentru ei ca și cele pe care le va folosi și Domnul Isus: ”Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?” cu alte cuvinte, cum credeți voi că veți putea scăpa de mânia lui Dumnezeu fără să vă pocăiți?

O pocăință autentică v-a schimba viața ta, viața familiei tale și poate impacta chiar și viața multor oameni cu care intri în contact. Amintiți-vă doar cum în urma cu aproape o lună asasinarea lui Charlie Kirk a zguduit întreaga lume. Și indiferent de valurile de hate care s-au ridicat la adresa lui, în ultima lună am văzut modul în care Dumnezeu a lucrat atât de profund și de puternic în viața multor oameni prin mărturia pe care el a lăsat-o în urmă. Mulți creștini în urma asasinării lui au decis să trăiască un creștinism tot mai autentic, tot mai bazat pe Cuvântul viu al lui Dumnezeu și să își asume în mod public lucrul acesta. Iar asta a fost posibil, pentru că într-o zi, în urmă cu mai mulți ani, Charlie a decis să îl creadă pe Dumnezeu pe cuvânt și să își predea viața în mâinile Lui, ca El să lucreze la înaintarea împărăției lui Dumnezeu din el.

Cât de reală și autentică este pocăința în viața ta? A fost doar un moment în trecut? Sau este o trăire continuă în care Dumnezeu are primul și ultimul cuvânt în fiecare alegere pe care o iei în viața ta? Doar trăind o viață reală de pocăință noi vom putea călca pe urmele lui Cristos. Tu ce alegi? Pe ale cui urme vrei să pășești?

III. Puterea pe care o aduce pocăința în viața noastră va produce roade vrednice de ea.

Când alegem să trăim o viața reală și constantă de pocăință aceasta produce roade în viața noastră care ii vor impacta si pe cei din jur. Uitându-ne în versetul 11 pe care l-am citit mai devreme, vedem că Ioan îi învăța pe oameni despre lucrarea pe care urma Domnul Isus să o facă, lucrare pe care Domnul continuă să o facă și în zilele noastre. El spune că ”Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine… El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc”. Și aș vrea să te gândești în mod sincer la procesul de creștere pe care îl ai în viața ta de credință. După ce te-ai întors la Dumnezeu, după ce ai luat hotărârea să îl urmezi toată viața ta și ai decis să faci botezul, care a fost creșterea ta? Cauți să fii tot mai aproape de Cristos ca să te învețe cum să trăiești viața pe acest pământ, sau acel moment a fost doar un moment în care ai ales salvarea lui Dumnezeu, însă momentan ai decis că este suficient și nu ți-ai ales să nu urmezi călăuzirea pe care ai primit-o prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu?

Când alegem să îl urmăm din toată inima pe Domnul, se produc schimbări majore în viața noastră, pentru că Duhul Sfânt începe să ne convingă de lucrurile care nu sunt conforme cu planul lui Dumnezeu pentru viața noastră, și suntem puși în fața multor decizii care în final se rezumă la două opțiuni: Aleg să merg pe urmele lui Cristos, și să trăiesc în ascultare de călăuzirea Duhului Sfânt, sau aleg să merg pe căile mele încercând să combin ce păreri am eu cu ce direcții clare îmi dă Duhul Sfânt?

Care sunt intențiile tale? Domnul, cel care cunoaște inima și gândul le știe. Va veni o zi când așa cum spune Cuvântul, își va curăța cu desăvârșire aria. Vreau ca în acea zi, în dreptul fiecăruia dintre noi cei prezenți astăzi aici să spună că suntem grâu și nu pleavă. Depinde de fiecare dintre noi însă ce alegem să facem, pe ale cui urme alegem să pășim.

Așa cum stăm, vă invit să plecăm capetele și să îi cerem lui Dumnezeu călăuzire pentru viața noastră.