Evanghelia lui Isus Christos

Introducere

“Nimeni nu m-a iubit așa de mult ca să moară pentru vina mea!”. Acest vers dintr-o cântare rezumă perfect mesajul meu și esența Evangheliei, și mă fac să mă întreb: “Ce ocazie mai bună ca să vă prezint ceea ce spune Biblia despre Evanghelie?” Mai ales că se apropie și sărbătoarea Nașterii Domnului. Pasajul pe care l-am ales se află întru-na din scrisorile lui Pavel către Corint, probabil a doua, dintr-un set de 4, dintre care 2 au fost pierdute. Corintul era un oraș roman din Asia Mică, Turcia de astăzi, creștinii corinteni au fost niște păgâni care au adoptat credința creștină, dar au păstrat și unele din practicile păgâne, așadar această epistolă este răspunsul lui Pavel pentru unele din aceste probleme, iar capitolul 15 răspunde la problema faptului că unii dintre corinteni nu credeau în înviere, la fel ca păgânii din Aeropag, care nu au vrut să audă de asta.

1 Importanța Evangheliei

Pavel începe această secțiune a scrisorii, care a devenit capitolul 15, un capitol care vorbește în totalitate despre înviere, spunându-le că le declară Evanghelia pe care le-a predicat-o deja, atunci când a creat această Biserică, pe care au primit-o și în care au rămas, acum istoric aceasta a fost un crez care a plecat imediat după moartea și învierea lui Christos, dar Pavel ne spune în Galateni, că această Evanghelie nu e ceva primit de la oameni, ci prin revelație de la Isus Christos Însuși (Gal 1:11-12), așadar acest crez, sau partea din el care include ceea ce Pavel numește Evanghelia, sau Vestea Bună, de la grecescul Euangelion, a fost „ridicată” la statut de revelație divină.

Pavel le spune că dacă nu păstrează Evanghelia așa cum au primit-o, au crezut degeaba, de fapt și el o păstrează așa, pentru că având în vedere structura capitolului și accentul pus pe înviere, putea omite moartea și îngroparea, mai ales că ei știau deja despre ele, dar nu o face. Întrebarea aici este: „Ce înseamnă să o păstreze cum au primit-o?”, iar răspunsul este clar, anume să nu schimbe ceva la ea, BVA elaborează ceea ce însemnă să crezi cu adevărat Evanghelia, adică să nu adaugi sau să nu scoți nimic. A strica evanghelia înseamnă a predica o evanghelie blestemată (cf. Galateni 1:11), o evanghelie care să te ducă în Iad, iar dacă ți-ai început viața de credință crezând o evanghelie falsă, ești un „creștin” fals.

Orice religie falsă, ex Islamul, Budismul și Hinduismul și orice ramură eretică a creștinismului, ex. Martorii lui Iehova, Mormonii, unii Adventiști, Biserica Ortodoxă, Romano-Catolică, toate predică o evanghelie blestemată a credinței și faptelor, sau doar a faptelor, fie că trebuie să ai mai multe fapte bune decât rele și se pun în balanță ca în Islam, sau că trebuie să ai un anumit număr de ore de bătut la uși și stat la stand pe stradă, ca Martorii lui Iehova, efortul uman este ceea ce se presupune că trebuie să contribuie la salvare, pentru că omului îi e greu să conceapă că salvarea s-a terminat la Cruce (Jn 19:30), iar Biblia spune că e o cale care pare bună omului dar duce la distrugere (Prov 14:12).

Să observăm un lucru, efortul uman lipsește cu desăvârșire din pasaj, nu spune: „Christos a murit pentru păcatele noastre și eu: „mi-am predat viața/inima Lui, m-am întors de la păcatele mele, am citit Biblia zilnic, m-am rugat „neîncetat”, am mers la Biserică de fiecare dată când era program, am ajutat oamenii mereu etc.”, toate acestea sunt lucruri bune, dar ele intră la ucenicie, ceea ce fac după ce am fost și pentru că am fost salvat, nu ca să fiu, să rămân sau să demonstrez că sunt salvat.

Hai să ne imaginăm următorul scenariu: dacă am avea astăzi întreaga Biblie păstrată perfect, cuvânt cu cuvânt, în ebraică, aramaică și greacă — fiecare literă originală, fiecare accent, fiecare detaliu filologic intact — dar fără Evanghelie, fără moartea și învierea Domnului Isus Christos pentru păcatele noastre… n-am avea nimic. Ar fi doar o colecție de texte vechi, curate și precise, dar lipsite de viață.

În Rom 1:16 Pavel spune că lui nu-i e rușine de Evanghelie, că ea este puterea lui Dumnezeu, de aceea noi avem datoria, la fel ca corintenii de demult, să o păstrăm curată, așa cum o descriu versetele 3 și 4, nu că Dumnezeu nu poate lucra dacă noi o corupem, dar având o evanghelie coruptă, chiar și foarte puțin, poate însemna un bilet către Iad pentru cine ne ascultă, poate noi avem șansa să îi spunem unei persoane despre Christos doar odată, dar ce folos dacă nu o facem bine?

Întrebarea fundamentală aici e următoarea: „Tu a cui sfințenie o predici?”, pentru că și Diavolul predică sfințenia celor care vor să o practice, dar nu sfințenia lui Christos, ci a omului, pentru că această sfințenie o cauți dacă vrei să adaugi ceva la Christos.

2 Mesajul Evangheliei

După ce prezintă contextul Evanghelie, Pavel prezintă Evanghelia propriu zisă, faptul că „Christos a murit pentru păcatele noastre...!” Aceasta este declarația cu care începe mesajul Evangheliei. Christos, Cel Care este Α și Ο, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Fiul, a venit în lumea noastră, trăind o viață fără păcat și a murit. Când spunem asta noi ne referim doar la moartea fizică, dar Biblia vorbește și de moartea spirituală a duhului nostru (Eph 2:1) și cea eternă a sufletului nostru (Rev 21:8), pentru că noi suntem ființe triunice, având: trup, suflet și duh (1 Thes 5:23), dar toate acestea sunt afectate din cauza păcatului. Moartea lui Christos corespunde cu cele 3 feluri de moarte care îl afectează pe om, anume: când El a luat păcatele noastre asupra Sa, El a devenit păcat pentru noi (2 Cor 5:21), ceea ce corespunde cu moartea duhului în păcat și greșeli, apoi a luat mânia Tatălui asupra Lui (Mark 15:33-34), adică Domnul Isus Christos a suferit Iadul pe cruce, a simțit despărțirea de Tatăl și mânia Lui sfântă pe care trebuia noi să o simțim, apoi cu sângele care a fost vărsat, lăsându-I trupul „zdrențuit”, cu acel sânge a făcut ispășire pentru noi, adică a acoperit datoria păcatelor noastre (Rom 3:25).

Motivul pentru care Domnul Isus a ajuns la calvar sunt păcatele noastre. Vedeți dumneavoastră, Dumnezeu este Sfânt, Sfânt, Sfânt, ceea ce însemnă că nu poate doar să treacă păcatul cu vederea, ci El trebuie să îl pedepsească. Faptele noastre bune nu pot acoperi un singur păcat și Dumnezeu nu poate fi mituit ca să ne ierte (Deut 10:17), iar jertfele vechi-testamentare erau doar o soluție temporară (Heb 10:1-2), așadar noi, prin puterile noastre nu aveam nicio soluție pentru problema păcatului, noi eram destinați Iadului, dacă Domnul Isus nu intervenea.

Cel ce este Domnul Universului, a fost dat jos de pe cruce, mort, plin de sânge, trupul răvășit de urme de bici. Este înfășat în pânză, pus în mormântul lui Iosif din Arimateea și mormântul sigilat, cineva spunea într-un comentariu că mormântul nu a fost pregătit pentru El ca un loc al putrezirii, ci ca un „apartament” pentru înviere. S-a zis cu El, asta spuneau liderii religioși ai vremii, ucenicii Lui rămași fără Învățător, stăteau închiși în camera de sus. Dar El nu încetase să existe, El a mers în Locuința Morților, ca să Își proclame victoria asupra păcatului, diavolului și încurând a morții, îngerilor căzuți încă din vremea lui Noe (1 Pet 3:18-20) și să îi scoată pe sfinții din Sânul lui Avraam ca să îi ducă în Cer (Eph 4:8-10).

Nici nu a răsărit bine soarele în acea duminică, când trupul mort al Domnului a revenit la viață, nu doar atât dar a fost transformat într-un trup glorificat, care nu mai poate muri sau fi omorât. Prin înviere El a arătat că are victoria finală împotriva morții și că Tatăl a aprobat Jertfa Lui, pentru că El a fost Mielul fără cusur, fără păcat. Învierea Domnului Isus este dealul pe care stă sau cade creștinismul, fapt avut în vedere și de Pavel, care în continuarea acestui capitol își construiește argumentul pe învierea Domnului Isus, spunând că dacă El nu a înviat, toți cei ce cred în El sunt pierduți, dar El a înviat, de aceea și noi vom învia în trupuri asemănătoare cu al Lui, care nu mor, nu păcătuiesc, ci pot să meargă în prezența lui Dumnezeu, pentru că sunt sfinte. Acest capitol se termină cu promisiunea că va veni o zi când cei dragi ai noștri care au murit vor fi înviați în acele trupuri noi, iar noi vom fi transformați în acele trupuri noi și toți vom fi împreună cu Domnul.

De-a lungul istoriei, mulți oameni au pretins că dețin adevărul despre viață și moarte. Dar niciun lider religios, în afară de Domnul Isus Christos, nu a înviat dintre cei morți. Uitați-vă la exemplul apostolului Pavel: un om care îi prigonea pe creștini și totuși a ajuns unul dintre cei mai influenți vestitori ai Evangheliei. În 1 Corinteni 15:3-4, Pavel subliniază realitatea istorică a învierii lui Christos, arătând că aceasta este temelia credinței noastre. Evenimentul acesta l-a transformat pe el și pe nenumărați alți oameni — și continuă să schimbe vieți până în ziua de astăzi.

Vreau să te întreb dragă frate și soră care mă asculți, tu ști unde îți vei petrece veșnicia? Ioan în 1 Jn 5:13 spune că noi putem ști că avem viață veșnică, viață care nu depinde de cât sunt de bun, sau de ce fapte bune am făcut, ci de ce răspuns I-am dat lui Isus Christos, pentru că degeaba știu pasajul acesta în mod perfect, dacă nu mi-l aplic mie însumi.

Ca să ai viață veșnică, tot ce trebuie să faci, e să te încrezi în Domnul Isus Christos ca Salvator (Acts 16:31) și să crezi că El a murit pentru păcatele tale, a fost îngropat și a înviat a 3-a zi, având speranța sau așteptarea ca ceea ce a făcut El pentru tine să te salveze.

Încheiere

Dragă frate și soră care mă asculți, am vorbit în acest mesaj despre Importanța și Mesajul Evangheliei și dorința inimii mele este ca Duhul Sfânt să te cerceteze dacă nu Îl cunoști pe Christos, pentru că dacă mori fără El, vei merge în Iad (Rev 20:15), iar după moarte nu mai există o altă șansă (Heb 9:27), fapt care ar fi o tragedie, pentru că, cel puțin pentru oameni, Iadul ar trebui să fie gol, pentru că Dumnezeu te vrea cu El în Rai (Jn 14:2), dar asta nu se poate fără Christos (Jn 14:6), de aceea lasă-te cercetat și răspunde-I afirmativ prin credință lui Christos, iar fie ca toți cei care suntem astăzi aici să ne vedem cu El în Cer!