Două întrebări despre moarte
Notes
Transcript
Sermon Tone Analysis
A
D
F
J
S
Emotion
A
C
T
Language
O
C
E
A
E
Social
Introducere
Introducere
-Mi-aduc aminte că prima dată când am avut conștiența că am să mor, dacă nu va veni Domnul până atunci ca să mă răpească pe nori, era la 18 ani când am văzut un accident de circulație cu un copil de 10 ani care a sărit în fața unei mașini. Aceasta l-a lovit dar din fericire l-a accidentat doar ușor.
-Poate și tu ai avut sau ai acum această conștiență că vei muri. Oare te-ai gândit vreodată că s-ar putea să existe după acest moment al morții un dincolo?
-Se naște un copil într-o familie și crește ajunge la tinerețe iar la tinerețe are cele mai importante decizii de luat în viață, cu privire la profesie, la familie iar unii la a fi serioși cu Dumnezeu. La acest moment tânărul are mai puțină înțelepciune decât la sfârșitul vieții. Unii n-au înțelepciune nici la sfârșitul vieții, dar majoritatea au înțelepciune la sfârșitul vieții. Pare că Dumnezeu a greșit ceva în legătură cu omul, pentru că în loc să-i dea înțelepciune atunci la începutul vieții când omul trebuie să ia deciziile cele mai importante care îi vor direcționa viața spre bine și spre realizare atunci primește cea mai puțină. Dar ce ziceți, dacă atunci la sfârșitul vieții pământești este de fapt un alt început și omul care trece dincolo are nevoie de cât mai multă înțelepciune pentru viața veșnică care va urma?
Există viață după moarte
Există viață după moarte
-Biblia ne spune că după moarte vine o altă viață pentru unii:
Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia. *John 5:28; Eph. 2:1, 5; Eph. 5:14; Col. 2:13
Jn
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. *Rom. 5:8; 1John 4:9
Jn 3:16
-Condiția este să crezi în Isus Christos nu că a existat ca persoană ci că este singurul mântuitor pentru sufletul nostru păcătos. Astăzi în lumea latino există oameni care au numele Jesus Christos, am înțeles că există și un antrenor de fotbal cu numele acesta la Benfica Lisabona. Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu care a venit la timpul hotărât de Tatăl ca să ne izbăvească de păcat aceasta este temeinicia credinței noastre:
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… *Gen. 3:6; 1Cor. 15:21. **Gen. 2:17; Rom. 6:23; 1Cor. 15:21
(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. *Rom. 4:15; 1John 3:4
Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. *1Cor. 15:21, 22, 45
Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. *Isa. 53:11; Mat. 20:28; Mat. 26:28
Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare.
Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!)
Rom5:12
-Hristos a fost dat pentru păcatele noastre și a înviat pentru că am fost socotiți neprihăniți:
care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. *Isa. 53:5, 6; Rom. 3:25; Rom. 5:6; Rom. 8:32; 2Cor. 5:21; Gal. 1:4; Heb. 9:28; 1Pet. 2:24; 1Pet. 3:18. **1Cor. 15:17; 1Pet. 1:21
-Promisiunea și afirmarea Domnului Isus este că El este învierea și viața:
Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. *John 5:21; John 6:39, 40, 44. **John 1:4; John 6:35; John 14:6; Col. 3:4; 1John 1:1, 2; 1John 5:11. †John 3:36; 1John 5:10, etc.
Jn11
-Astfel unii la moarte vor pieri, iar alții vor învia și-și vor folosi toată înțelepciunea duhovnicească acumulată până atunci în timpul vieții.
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. *Gen. 2:17; Rom. 5:12; Jas. 1:15. **Rom. 2:7; Rom. 5:17, 21; 1Pet. 1:4
-Singurul lucur pe care trebuie să-L faci ca să primești viața veșnică este să crezi că Isus este această viață și să te identifici cu el mai întâi murind față de firea ta pământească prin botez și înviind apoi în Hristos pentru eternitate.
Orice păcătos este chemat la El
Orice păcătos este chemat la El
-Poate vei spune că ești prea păcătos pentru a mai spera la bunătatea lui Dumnezeu.
Mk2:
Cărturarii şi fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?”
Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” *Mat. 9:12, 13; Mat. 18:11; Luke 5:31, 32; Luke 19:10; 1Tim. 1:15
Domnul a venit să cheme la pocăință pe cei păcătoși. Dintre aceștia am fost și eu și ești și tu, dar trebuie să răspunzi la chemarea Domnului. Nu se poate automat să fi mântuit, ci trebuie să iei decizia aceasta.
Toată truda are semnificație
Toată truda are semnificație
-Apostolul Pavel atrage atenția în această relatare că toată prigoana ce a suferit-o în Efes este zadarnică dacă nu ar fi o înviere a morților. Adevărul este că există o înviere a morților și că cel ce aceptă ocara de pocăit al lui Christos va primi o cunună de slavă.
-Cum se realizează sfințirea mea apoi ca să fiu ca Dumnezeu, în Christos ? În primul rând pornești de la nașterea din nou iar apoi vine Duhul Sfânt care este ca o bombă atomică în viața ta. De multe ori ca să mutăm un bolovan de o greutate mare folosim o pârghie. Un savant a spus dați-mi un punct de sprijin în univers și cu o pârghie pot să mut pământul.
-Există această pârghie(magealâc) a credinței în Christos, nu în puteri dumnezeiești sau de orice alt fel, energi creatoare. Cât de mare trebuie să fie această credință ? Cât un bob de muștar pentru mine dar de partea cealaltă a pârghiei este puterea lui Dumnezeu mai puternică decât orice bombă atomică care te scoate din viciul cel mai puternic, drog, băutură, bani, imoralitate, pornografie. Tu ai puțin, doar un bob de credință, dar Domnul vine cu puterea cea mare care ne convinge și ne motivează să trăim sfințenia lui Dumnezeu.
Chemare
Chemare
-Duhul Sfânt te bate pe umăr să-ți atragă atenția, simți bătaia delicată a acestuia care-ți spune să îndrăznești să vi la El și să nu mai amâi să primești pe Domnul în Inima ta?
-Cum faci aceasta? Printr-o rugăciune pe care o poți spune. Iată un model pe care poți să-l urmărești, dar tu să spui totul folosind cuvintele tale.
-Doamne Isus sunt un păcătos sau o păcătoasă, totuși îndrăznesc să vin la Tine, prietenul Păcătoșilor, și să te invit să intri în inima mea. Ia-o în stăpânire ca să aibă loc nașterea din nou și astfel să trec de la moarte la viață duhovnicească prin puterea Duhului tău cel sfânt.
-Vedeți speranța noastră încărcată de validitate este că sora noastră va învia chiar dacă a trebuit să treacă prin durerea acestei boli necruțătoare.
-Pentru noi există două posibilități să nu luăm niciodată o decizie serioasă cu Dumnezeu și astfel să pierim, să fim anihilați pe veșnicie
Is 9
Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. *Mal. 4:1. **Ps. 104:35; Prov. 2:22
sau să avem viața veșnică prin Isus Christos Domnul nostru:
În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. *John 13:33, 36
Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. *John 14:18, 28; Acts 1:11. **John 12:26; John 17:24; 1Thes. 4:17
Jn14:
Grăbește-te să algi astăzi căci mâine nu se știe dacă mai este ziua ta.