Etica: Definiții, Domeniu de studiu

Capitolul 1

Etica - Definiţii, domeniu de studiu, Etica biblică

Filozofia cursului

În paginile ce urmează se va face o prezentare a eticilor formulate pe baza diverselor presupoziţii metafizice. Astfel, sistemele etice ale unor tradiţii religioase diferite de cea protestantă vor fi analizate de pe această poziţie. Chiar dacă există nevoia şi, poate, aşteptarea din partea studentului de la secţia pastorală să aibă la îndemână o unealtă practică prin acest curs, nu este intenţia acestui studiu să prezinte elemente care se focalizează pe moralitatea în biserică. Moralitatea şi etica slujitorilor bisericii este un domeniu ce va fi studiat separat.

Prezentul curs de etică îşi propune să scoată în evidenţă, de pe o poziţie protestantă, principalele elemente teoretice ale unei etici generale creştine pentru lumea în care trăim. Caracterul distinctiv al eticii propuse în acest curs este că se va încerca, plecând de la premize teologice protestante, creionarea unei morale protestante, dar şi compararea acestei etici cu alte şcoli etice (umaniste, catolice, ortodoxe, iudaice și musulmane). La baza dezvoltării societăţii capitaliste americane stă o etică protestantă. Cunoaşterea elementelor eticii protestante şi a altor etici corespondente convingerilor unor alte grupuri din ţara noastră ne va ajuta la întărirea propriilor convingeri morale, la observarea diversităţii convingerilor morale şi a diferenţelor dintre acestea.

De obicei, etica se împarte în trei mari secţiuni: o secţiune compusă din afirmaţii şi judecăţi care înglobează premizele fundamentale despre natură şi realitatea ultimă numită meta-etică, o secţiune teoretică de formulare a eticii, etica normativă şi o secţiune practică de aplicare a principiilor eticii la problemele cele mai arzătoare din societatea actuală. Partea de aplicare a principiilor etice la chestiunile stringente ale societăţii şi, implicit, ale creştinătăţii va fi abordată prin contribuţia studenţilor care vor participa la acest curs, prin intermediul lucrărilor de seminar.

Metaetica se ocupă cu studierea motivaţiilor din spatele afirmaţiilor etice. Etica normativă se ocupă, spre exemplu, cu întrebări de genul „Ar trebui să înapoiez un telefon celular scump celui ce l-a pierdut?” iar metaetica cu întrebări de genul „Este bună întrebarea de mai înainte şi care este motivaţia acestei întrebări ?[1]

În cele ce urmează se vor prezenta principalele elemente teoretice ale eticii creştine, secţiune alcătuită pe baza unor lucrări ale mai multor filozofi creştini ce s-au ocupat de etica creştină. Trebuie spus, mai întâi, că unii au încadrat disciplina eticii creştine între domeniul filozofiei şi al teologiei. Alţii o încadrează între teologie şi ştiinţele sociale.[2] Un cercetător din cadrul ultimului grup este Waldo Beach care consideră că din teologie derivă premizele credinţei ce validează normele morale[3] iar din ştiinţele sociale care studiază comportamentul uman derivă înţelegerea psihologiei umane legate de alegere şi decizie. Când etica are la bază doar teologia, atunci ea devine moralistă, nerealistă şi irelevantă problemelor morale pe care persoanele trebuie să le depăşească în lumea reală. Când etica are la bază doar date statistice, fără a fi atentă la tradiţia creştină, atunci alegerile morale devin neprincipiale şi anormative.

Definiţii

Etimologie

Cuvântul etica vine de la greceştile pilosofia „filozofie morală”, eqikoj femininul „etic”, eqoj + ikoj „caracter moral”. Totuşi eqike este în relaţie şi cu termenul de „obicei,” aşa cum în latină mores adică moralitatea are de-a face cu obiceiurile oamenilor. În limba ebraică, termenul cel mai apropiat de acest domeniu al moralei ar fi derek cu sensul de “cale” a vieţii.

Toate culturile şi religiile au obiceiuri, practici, tradiţii, şi moduri de trai astfel că etica este universală. Fiecare cultură evidenţiază o anumită „cale” care corespunde aşteptărilor ei de bine şi progres.

Etica este o ramură importantă a filozofiei ce studiază modul de a trăi al omului, o filozofie a vieţii şi conduitei bune, cu alte cuvinte a unei vieţi care merită trăită. Din punctul de vedere al religiei, etica poate fi considerată o subdiviziune a teologiei. Etica creştină îşi are locul între teologia creştină şi ştiinţele sociale, între credinţă şi ştiinţele comportamentale.

Etica este disciplina care se ocupă cu studiul binelui (ce valori şi ce virtuţi ar trebui cultivate) şi al dreptăţii (care sunt datoriile noastre morale).[4] J.P. Moreland şi Norman L. Geisler atrag atenţia că valorile etice au la bază concepte ca „bine”, „rău”, „necesitate”, „datorie”, „virtute” care se folosesc şi în domenii non-etice.[5] De aceea, ei propun ca normă, pentru ca judecăţile de valoare să fie considerate din domeniul eticii, întrunirea a patru condiţii:

O judecată este morală numai când este acceptată ca autoritativă, conducând comportamentul, atitudinile şi motivaţiile unei persoane.O judecată este morală numai când este prescriptivă, îndemnând la acţiune şi nu doar descriptivă, informând.O judecată este morală numai când are un grad mare de universalizare, adică de aplicabilitate în mod egal în toate situaţiile similare.O judecată este morală când se referă numai la binele umanităţii, la demnitatea umană şi la binele altora.

Cei mai mulţi filozofi definesc etica drept o disciplină care se ocupă cu studiul binelui şi al datoriei pe care omul o are în societate. Dacă privim, însă, la etică din punctul de vedere al dezvoltării sale istorice, cred că o definţie mai adecvată a eticii ar trebui să aibă în vedere un studiu asupra modului cum sunt comunicate convingerile omului referitoare la moralitate în anumite perioade de timp. Principala modalitate prin care ne comunicăm convingerile este prin limbaj şi apoi prin faptele noastre. Analizând cronologic dezvoltarea moralităţii, se observă o legătură foarte strânsă între evoluţia limbajului şi tipurile de etică ce au apărut în cursul vremii. Aceasta ne obligă să recunoaştem că există o legătură între comunicare şi etică sau morală. În cursul de faţă, perspectiva aceasta va fi cea pe care o vom utiliza.

De aceea, se poate considera că perspectiva studiului binelui şi al obligaţiilor este doar o particularizare a domeniului moralităţii pentru anumite epoci şi nu reprezintă integral domeniul eticii. O abordare din perspectiva obligaţiei poate determina excluderea din start a altor tipuri de moralitate care au fost parte a comunicării umane despre convingerile proprii unei culturi de-a lungul vremii.

Natura eticii

Ce nu este etica?

Această disciplină diferă de altele care au în studiul lor problematica morală ca, de exemplu, Sociologia şi Antropologia care au ca fundament de studiu descrierea comportamentului uman şi social. Se poate afirma că etica este mai puţin interesată de ceea ce fac oamenii cât este interesată de ceea ce aceştia ar trebui să facă. Ea este mai puţin interesată de valorile prezente ale oamenilor decât de valorile pe care aceştia ar trebui să le aibă. Aşa cum Waldo Beach afirmă, nu este de ajuns să ştim cum oamenii se comportă într-o anumită împrejurare pe baze statistice ci este necesar să ştim cum ar trebui să se comporte în orice împrejurare.[6] Dacă, într-un liceu din capitală, majoritatea elevilor folosesc droguri, aceasta nu înseamnă că aşa trebuie să se întâmple. Moraliştii consideră că adevărata moralitate nu poate fi extrasă din empiricul „aşa este”.[7] Pentru etica iudeo-creştină, acest „trebuie” izvorăşte din premizele teologice că există un Dumnezeu transcendent care S-a revelat pe Sine. Waldo Beach atrage atenţia la faptul că realitatea stabileşte şi nişte limite oricăror decizii. Astfel, deciziile etice sunt luate prin cântărirea atentă a ceea ce este ideal şi a ceea ce este posibil.[8]

Ce este etica?

Etica, faţă de celelalte discipline, deoarece se adresează adevărului şi credinţelor noastre morale, este o disciplină normativă.

Etica este, în multe privinţe, mai apropiată religiei decât ştiinţelor sociale şi tradiţia iudeo-creştină este una dintre principalele surse istorice ale moştenirii morale a educaţiei vestice şi chiar a celei estice.

Religia şi etica

Toate religiile sunt interesate în a promulga anumite valori ca normative şi a cultiva anumite virtuţi, iar în acest sens cele mai multe religii caută să modifice anumite comportamente morale dăunătoare societăţii. Așadar religia şi moralitatea sunt strâns legate una de alta iar religia creştină nu face excepţie de la aceasta. Creştinismul caută să propună anumite valori, să cultive virtuţi dar şi să schimbe comportamente imorale. Oricine caută în Sfintele Scripturi valori nu poate omite Cele zece porunci, îndemnurile de viață din cartea Provebelor, din cărţile profeţilor Vechiului Testament sau învăţăturile Marelui Învăţător prin celebra Predică de pe munte şi, astfel, ajunge la acest domeniu al eticii.

Pentru unii credincioşi s-ar putea să se înfiripe întrebările „Dacă am o dedicare religioasă, de ce să mai am nevoie de etică? Dacă eu trăiesc practicând dragostea, ce altceva trebuie să mai am? Dacă religia mea mă învaţă moralitatea, cu ce poate etica filozofică să contribuie la formarea caracterului meu?”

Contribuţia eticii filozofice la moralitatea biblică

Drept răspuns la întrebările anterioare, propunem următoarele consideraţii legate de relaţia eticii filozofice cu scrierile creştine:

1.În Biblie avem un vast repertoriu de material etic în forme literare diferite şi din contexte istorice şi culturale diverse. Acea mulţime de afirmaţii etice din Scriptură trebuie pusă într-o structură care să surprindă întregul sistem de imagini etice. Etica are datoria să prezinte structura în învăţătura biblică dar, pentru a face aceasta, teologia învaţă de la filozofie cum se clădeşte etica.

2.Biblia nu este exhaustivă în cunoaşterea etică. Ea tace în ceea ce priveşte morala modernă, în probleme ca – bio-etica şi etica medicală, e.g., controlul populaţiei prin contraceptive. De aceea, trebuie să tragem concluzii generale şi particulare în domeniul moralităţii omului modern. Totuşi, există voci care spun că toate problemele omului din toate timpurile sunt abordate în Biblie mai mult sau mai puţin dar într-o manieră ascunsă în spatele unor principii enunţate, întocmai ca fişierele de informaţii din spatele iconurilor de pe desk-top-ul unui computer, aplicabilitatea lor în diferitele situaţii moderne urmând a fi descoperită de către Duhul Sfânt fiecăruia.

3.Există cazuri când toate deciziile sunt indezirabile din punct de vedere moral dar aceste decizii nu pot fi evitate. Ex. Naziştii vin să caute un evreu ascuns în casa ta. Cum răspunzi autorităților? Etica se adresează şi acestor alegeri morale, excepţiilor de la regulile morale şi extensiei răspunderii morale.

4.Trăind conform perceptelor lui Christos, să-L iubesc pe Dumnezeu cu tot sufletul şi pe aproapele meu ca pe mine însumi nu ajunge pentru a trăi cum vreau eu. Dragostea singură nu-mi spune ce trebuie să fac şi să vreau în orice situaţie, ci tot mai este nevoie de instrucţie în dreptate, învăţătură pe care,dealtfel, Biblia o dă. În fiecare zi suntem asaltaţi de alegeri pe care trebuie să le facem iar Scriptura nu dă o descriere completă, în toate cazurile, a modului de a acţiona.

5.Scriptura singură nu este unicul rezervor al revelaţiei lui Dumnezeu ci, aşa cum se afirmă în primele trei capitole din Romani, există o lege naturală şi o revelaţie naturală înscrisă în creaţie ce trebuie cercetată şi făcută să vorbească în mod raţional despre valorile universale.

Aşadar, necesitatea abordării acestui domeniu rezidă din realitatea modernă în care vieţuieşte orice subiect devotat şi practicant al principiilor Evangheliei.

Contribuţia Bibliei la etică

Cea mai importantă sursă pentru elaborarea unei etici creştine rămâne, însă, Scriptura iar aceasta are următoarele contribuţii la construcţia unui astfel de edificiu al moralităţii:

(1) Biblia dă o bază teologică obligaţiilor noastre morale în termeni de datorie faţă de voinţa lui Dumnezeu.

(2) Biblia dă o prezentare a relaţiei moralităţii cu scopurile lui Dumnezeu în creaţie, a pervertirii acestor scopuri datorită păcatului şi a restaurării lor cu ajutorul graţiei divine.

(3) Biblia ne învaţă despre principiile dreptăţii şi dragostei ce compun caracterul lui Dumnezeu, principii care ar trebui să ne caracterizeze şi pe noi.

(4) Biblia relevă legea morală a lui Dumnezeu, arătând datoriile noastre în multe domenii ale activităţii noastre şi, eventual, în întreaga lume.

Etica creştină

Necesitate. Izvoare

Prima întrebare pe care o pun filozofii când vorbesc despre etica creştină este dacă se poate vorbi despre o astfel de etică şi, de asemenea, dacă există, unde ar trebui căutată și găsită.[9]

Etica are la bază valori ce sunt parte a unui ansamblu spiritual în care orice persoană trăieşte; de aceea, se poate vorbi de o etică creştină aşa cum se poate vorbi despre o etică islamică, budistă, comunistă, umanistă etc. În acest sens Walter Kaiser Jr. notează că ”viziunea despre viață sau lume, a celui ce construiește etica, este punctul de plecare al oricărei etici.”[10]

La a doua întrebare, „Care este baza eticii creştine?” eticienii răspund mai greu şi, în general, există mai multe dificultăţi pe care aceştia le scot în evidenţă în încercarea de a rezolva această:problemă Una dintre aceste dificultăţi ar fi existenţa mai multor autori şi, deci, a mai multor cărţi în Biblie de unde pot fi preluate acele adevăruri care să stea la baza eticii creştine, autori care au trăit în perioade de timp diferite şi în condiţii diferite. O altă problemă ar fi interpretarea documentelor biblice cu presupoziţii moderne. O ultimă dificultate care apare frecvent este alunecarea în nostalgism şi idealism (escapism) prin care adevărurile Scripturii ajung să rămână irelevante pentru problematica omului modern. De asemenea, o alunecare într-o exegeză neistorică poate face ca Biblia să răspundă întrebărilor noastre în loc să răspundă celor propuse de ea.

Totuşi, etica creştină trebuie să aibă la bază Scriptura deoarece creştinii îşi fundamentează viaţa morală pe Scriptură. Versetele din sunt edificatoare în această privinţă:

„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

De asemenea, filozofii atrag atenţia asupra faptului că etica eminamente biblică nu ar mai fi suficientă pentru timpurile moderne care aduc în dezbatere chestiuni etice fără precedent. De aceea, pe lângă Biblie ca sursă a eticii, se adaugă şi experienţa creştinilor de-a lungul vremii cu problemele şi frustrările lor ce apar înregistrate într-o Istorie a creştinismului.

Totuşi, nu numai Biblia şi Istoria creştinismului sunt surse necesare pentru conturarea unei etici moderne, dar şi Spiritul viu al Domnului nostru care, cu ocazia oricărei schimbări bruşte a istoriei, a reuşit să facă relevantă Scriptura pentru lume și să dea călăuzire morală pentru orice chestiune morală.

Eticile creştine folosesc, în general, patru surse: [11]

1. Biblia şi tradiţia creştină

2. Principiile filozofice şi metodele

3. Ştiinţa şi alte surse ale cunoaşterii lumii

4. Experienţa umană.

Principalele tipuri de şcoli etice

Etica filozofică se distinge de etica teologică prin faptul că principala premiză de la care se porneşte în formularea acesteia este faptul că lumea naturală devine ultima realitate. Chiar dacă etica creştină include multe tradiţii, toate au premizele teologice drept fundament.[12]

O altă modalitate de a distinge o şcoală etică de alta este a privi la diferenţele ce despart etica teleologică de cea deontologică.[13] Astfel, etica teleologică se adresează scopului final, ultim spre care omul jinduieşte. O astfel de etică arată pas cu pas cum acest scop este îndeplinit. Etica deontologică studiază obligaţiile pe care le are omul în faţa autorităţii supreme care le impune. Aceasta este etica obligaţiei, etica a ceea ce este drept.

Exemple de etici teleologice creştine sunt etica romano catolică din vremea scolastică având ca ultim scop eudaimonia (sau binele, fericirea) acea viseo Dei, viziunea lui Dumnezeu, care se obţinea prin cultivarea atentă a virtuţilor, care conducea spre viziunea beatifică; un alt exemplu este mişcarea evangheliei sociale a cărui scop este instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ către care se progresează prin schimbări sistematice în ordinea economică.

Exemple de etică deontologică pot fi găsite la nivelul romano catolic prin enciclicile papale în care se stabileşte ce conduită trebuie adoptată în legătură cu o anumită chestiune de moralitate (eg. controlul naşterilor prin folosirea contraceptivelor) sau în versiunea protestantă când se iau poruncile lui Dumnezeu ca fiind absolute. Biblia devine, astfel, o carte de reguli, iar viaţa creştină constă în ascultarea şi împlinirea literei legii.

O altă şcoală etică propusă de H. Richard Niebuhr este etica „răspunsului” care transcende şi le încorporează pe ambele. Această etică a mai fost numită şi etică contextualizată.[14] Etica răspunsului şi cea a responsabilităţii nu pornesc de la întrebarea „Care este cea dintâi lege?” ci încep cu întrebarea „Cum acţionează voinţa divină în timpul prezent?” următoarea întrebare fiind „Cum răspund acţiunile noastre într-un fel care să se cupleze cu acţiunile divine?”

Abordarea acestui curs se face dintr-o perspectivă teleologică şi anume aceea că, prin etica pe care o susţinem, redăm şi convingerile personale. Comunicarea valorilor, a virtuţilor, a viciilor, a judecăţilor despre bine şi rău printr-un sistem articulat de cuvinte şi apoi pus în practică în lumea reală face posibilă construirea unui sistem care poartă numele de etică sau morală personală.

Trebuie în mod sincer recunoscut de la început faptul că, pentru morala creştină, există permanent o tensiune între cererile radicale morale ale lui Dumnezeu şi cererile culturii seculare.[15] Rezolvarea acestei probleme a fost realizată în mod diferit de-a lungul istoriei creştinătăţii: Astfel, Ernest Troeltsch desoperă trei modalităţi de răspuns: (1) tipul de înţelegere a bisericilor naţionale prin care biserica se acomodează şi binecuvântează cererile lumii. (2) tipul cultic sau sectar în care creştinul trebuie să se retragă şi să respingă compromisul lumesc în ascultare completă de Dumnezeu (menoniţíi şi quackerii). (3) tipul creştinismului mistic care este similar cu cel cultic, deosebirea fiind faptul că are în vedere individul şi nu comunitatea.

Richard Niebhur a sugerat că există cinci căi de rezolvare a tensiunii dintre lume şi biserică: (1) O cale extremă este să situăm pe Christos împotriva culturii, ceea ce este ideal şi anume a renunţa complet la lume, la fire şi la Diavol. (2) Christos este poziţionat deasupra culturii, ceea ce este caracteristic catolicismului medieval. (3) Christos şi cultura se află în paradox ceea ce este specific eticii luterane. (4) Christos este transformator al culturii, poziţie ce este specifică atât calviniştilor cât şi puritanilor şi evangheliei sociale. (5) Christos, erou al culturii seculare - este extrema cealaltă în raport cu prima poziţie.

Acest curs continuă în capitolul următor cu o prezentare succintă a dezvoltării eticii filozofice.

Cerinţe pentru aprofundarea lecţiei

Prezentaţi etimologia cuvântului „etică”.Enumeraţi secţiunile pincipale ale eticii. Definiţi obiectul eticii!Care sunt condiţiile prin care o judecată de valoare poate fi inclusă între propoziţiile etice? De ce trebuie să studiem etica?Arătaţi contribuţia Bibliei la construirea unui sistem etic.Care sunt izvoarele eticii biblice?Care sunt şcolile etice?

[1] Un studiu bun referitor la acest subiect al metaeticii poate fi cel al lui Joseph Conrad, Metaethics, XII.

[2] Waldo Beach, Christian Ethics in the Protestant Tradition (Atlanta: John Knox Press, 1988), 8.

[3] Op. Cit., 9.

[4] Arthur F. Holmes, Ethics: Approaching Moral Decisions (Downers Grove: InterVarsity Press, 1984), 10.

[5] J.P. Moreland şi Norman L. Geisler, The Life and Death Debate: Moral Issues of OurTime (Westport: Praeger, 1990), viii.

[6] Op.Cit., 9.

[7] Waldo Beach, 9.

[8] Ibid.

[9] R.E.O. White, Christian Ethics (Wiltshire: Redwood Books, 1994), 7.

[10] Walter KAISER Jr., What Does the Lord Require? A Guid for Preaching and Teaching Biblical Ethics (Grand Rapids: Baker Academic, 2009), 9.

[11] James M. Gustafson , “Christian Ethics”, A New Dictionary of Christian Ethics. John Macqarrie şi James Childress eds. (SCM – Canterbury Press Ltd, 1990), 88.

[12] Waldo, 10.

[13] Ibid.

[14] James B. Nelson (LGBT), “The Moral Significance of the Church in Contemporary Protestant Contextual Ethics,” Journal of Ecumenical Studies (1967): 66-91.

[15] Chestiune preluată de la Waldo BEACH, 16-17.