Isus si rugăciunea domnească

Viața cu Hristos înseamnă dragoste și sfințenie

Text: Ioan 17:1-26; Cuv. Aur: Ioan 17:17-19

Introducere

-Comunicarea noastră în cadrul împărăției lui Dumnezeu este prin intermediul rugăciunii.

-Domnul Isus ne dă El însuși îndrumări asupra modului cum se relaționa El însuși față de Tatăl. Ap. Petru de asemenea ne atrage atenția că trebuie să ne rugăm:

1Pet4:

1 Peter 4:7 BDC

Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii. *Mat. 24:13, 14; Rom. 13:12; Php. 4:5; Heb. 10:25; Jas. 5:8; 2Pet. 3:9, 11; 1John 2:18. **Mat. 26:41; Luke 21:34; Col. 4:2; 1Pet. 1:13; 1Pet. 5:8

Ioan 17 cuprinde marea rugăciune a Domnului, pentru ucenici, cunoscută și sub numele de Rugăciunea Domnească.

Isus se roagă în mod special pentru ucenicii care erau de față (nu pentru lume, în ansamblul ei, 17:9), dar îi cuprinde în rugăciune și pe creștinii care vor veni mai târziu, prin predicarea evangheliei (17:20). Este o rugăciune profundă, care deschide multe uși spre planul lui Dumnezeu din veșnicie și spre voia lui pentru noi, în istorie. Unitatea Bisericii în dragoste și mărturia ei victorioasă, în sfințenie, sunt două gânduri majore care reies cu putere din această rugăciune.

Rugăciunea lui Isus începe și se încheie cu perspectiva veșniciei: rugăciune treimică

la început, El se roagă pentru întoarcerea în gloria cerească, așa cum a avut-o la creație și înainte de creație (17:1-3, 5), iar la sfârșit mărturisește Tatălui că dorește să îi aibă pe credincioși cu Sine, în gloria Sa, ca ei să vadă dragostea lui Dumnezeu pentru Fiul, așa cum este ea dinainte de întemeierea lumii (17:24). Cu alte cuvinte, aceasta nu este doar o rugăciune mesianică, a lui Hristos care și-a îndeplinit lucrarea, ci și o rugăciune treimică, divină, în care Fiul, căruia i s-a dat toată puterea și gloria, se adresează Tatălui, înăuntrul Sfintei Treimi, dinăuntrul veșniciei.

Cele trei dorințe ale lui Isus: Păzirea, sfințirea și unitatea credincioșilor

După introducerea la rugăciune, care privește la viața veșnică adusă celor credincioși și la gloria avută de Isus înainte de crearea lumii, mântuitorul se roagă pentru paza și sfințirea ucenicilor (6-20), și se referă pe rând la importanța evangheliei (6-10), la victoria și paza ucenicilor în timp ce sunt în lume (11-16), și la sfințirea prin adevăr (17-20). În ultima parte a rugăciunii, Isus se roagă pentru unitatea credincioșilor, în dragoste, după modelul unității dintre Fiul și Tatăl (și Duhul Sfânt), în Sfânta Treime (21-16).

Motivația sfințirii o găsim în viața Domnului Isus, în Cuvânt, în sfințirea pe care o realizează încă

Domnul vrea să ne păzească în sfințenie pentru că suntem ai Lui (6, 10). Domnul Isus i-a păzit pe ucenicii Săi, cât timp a fost în lume cu ei, prin Cuvânt (8, 12, 14). Acum, El se roagă Tatălui să fim păziți în sfințenie, tot prin Cuvânt (11, 17-19). De aici rezultă marea putere a citirii și studierii Cuvântului lui Dumnezeu: prin cuvintele Sale, Domnul ne sfințește și ne păzește de Cel rău. Mai există o resursă importantă, în această privință: Domnul însuși. Isus spune că El se sfințește pentru ucenici (19-20), ca ei să fie sfințiți prin adevăr – iar adevărul este tocmai Cuvântul lui Dumnezeu. Isus însuși este Cuvântul divin întrupat, Logos-ul sfânt. Acest adevăr apare și în Efeseni 5:26 unde se spune că Hristos a iubit Biserica și s-a dat pe Sine„ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”. Motivația și puterea pentru o viață sfântă vine din cuvintele Domnului și prin acțiunea Duhului Sfânt.

Motivații pentru unitate și dragoste: poruncă, exemplul Sfintei Treimi, dragostea din Sfânta Treime, prin cunoșterea lui Isus realizată de Duhul Sfânt.

În al doilea rând, viața creștinilor prin credință în Hristos înseamnă nu doar sfințenie, ci și unitate în dragoste. Acest îndemn nu este doar o vorbă sau o recomandare, ci este o poruncă, și ține seama nu doar de defectele noastre, ci chiar de exemplul Sfintei Treimi. Noi avem, în adevăr tendința să nu ne purtăm cu iubire, ci cu orgoliu, invidie și respingere, cu răzbunare (așa s-a întâmplat și cu Cain și Abel). Acum suntem îndemnați să trăim în iubire pentru că aceasta este și relația dintre Tatăl și Fiul. Dacă dorim și ne bucurăm că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt vin să locuiască în mod spiritual în ființa noastră, atunci trebuie să lăsăm ca dragostea din Sfânta treime să aducă unitate și dragoste între noi. Adevărul este că cine respinge iubirea aproapelui, respinge de fapt, prezența iubirii lui Dumnezeu.

APLICAȚII:

1.Aparține creștinul acestei lumi sau „nu este din lume”? La ce se referă Isus în Ioan 17:11-16?

2.Ce înseamnă să trăiești o viață sfântă? Care sunt resursele unei vieți sfinte, potrivit Ioan 17:17-20?

3.De ce trăirea în dragoste este dată ca o poruncă de bază? De ce unirea cu Dumnezeu îl conduce pe creștin la o viață de iubire frățească? Ce se înseamnă când într-o biserică sunt certuri și lupte?

4.De ce Isus vrea să îi conducă pe credincioși în veșnicie, ca să vadă gloria Sa eternă?