Temelia proiectelor

Sermon  •  Submitted
0 ratings
· 8 views
Notes
Transcript
Sermon Tone Analysis
A
D
F
J
S
Emotion
A
C
T
Language
O
C
E
A
E
Social
View more →

Introducere

În Geneza 20 întâlnim a doua primejdie majoră trecută cu bine de Avraam, în călătoria vieţii sale. După 12:10-20, aventura de la curtea lui Faraon, în Egipt, întâlnim o aventură foarte asemănătoare, la curtea regelui principal din Canaan, Abimelec. Să observăm asemănările şi deosebirile dintre ele. Ele arată grija continuă a lui Dumnezeu, precum şi maturitatea în creşterea a lui Avraam:
a.În ambele, Avraam se află într-un teritoriu străin şi are probleme cu împăratul locului. În ambele, lui Avraam îi este frică pe bună dreptate că regii locali vor să îi ia soţia şi averile, iar pe el să îl ucidă.
b. În ambele, Avraam spune că Sara este sora lui (ceea ce era adevărat, pentru că era sora sau nepoata sa, soră cu Lot). La curtea lui Faraon, Avraam o roagă şi pe Sara să spună la fel, dar la curtea lui Abimelec, nu o mai roagă să zică nimic. La Abimelec, doar Avraam îşi asumă responsabilitatea acestui fel de mărturie.
c. În ambele, Dumnezeu îi avertizează pe regi, şi începe o pedepsire a familiilor lor, dacă nu o eliberează pe Sara. Pe Faraon îl pedepseşte cu urgii mari (12:17). Pe Abimelec îl avertizează că va muri şi dă suferinţe femeilor însărcinate, care nu mai pot naşte.
d. Faraon i-a dat daruri şi bogăţii lui Avraam, înainte să îi ia nevasta (sora), apoi l-a izgonit după ce i-a eliberat soţia. Abimelec îi eliberează soţia şi apoi îi dă daruri 1000 de arginţi.
e. Faraon şi-a dat seama singur că nu este bine ce a făcut, lui Abimelec i s-a arătat Dumnezeu în vis. Dumnezeu nu i-a zis nimic lui Faraon, dar lui Abimelec, care era din Canaan, i-a spus că Avraam este profet şi se va ruga pentru el (se aseamănă puţin cu situaţia din Iov 42:7-9, când Iov se roagă pentru prietenii săi). Într-un fel, Dumnezeu îi face publicitate bună lui Avraam în Canaan.
f. Ambii regi şi-au reparat greşeala, ceea ce arată că omenirea încă se temea de Domnul. Faraonul de mai târziu, din timpul lui Moise, peste 450 de ani, nu s-a mai temut de Dumnezeu şi de pedepsele cereşti.
g. Întâmplările sunt asemănătoare, dar sunt la distanţă de 25 de ani. Probabil Sara era încă frumoasă, dar mai există o explicaţie. Popoarele atunci erau aspre faţă de străini şi le luau Geneza 35 averile şi nevasta, dacă treceau prin teritoriul lor, iar pe bărbaţi îi ucideau. Acest obicei era destul de larg răspândit în antichitate. El arată decăderea omenirii şi că Avraam avea de ce să se teamă. De aceea, spune Legea să arăţi îndurare faţă de străini şi orfani
Deuteronomy 10:17–20 BDC
Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; *Jos. 22:22; Ps. 136:2; Dan. 2:47; Dan. 11:36. **Rev. 17:14; Rev. 19:16. †Deut. 7:21. ††2Chron. 19:7; Job 34:19; Acts 10:34; Rom. 2:11; Gal. 2:6; Eph. 6:9; Col. 3:25; 1Pet. 1:17 care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. *Ps. 68:5; Ps. 146:9 Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. *Lev. 19:33, 34 Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri. *Deut. 6:13; Mat. 4:10; Luke 4:8. **Deut. 11:22; Deut. 13:4. †Ps. 63:11
Într-un fel, în ambele situaţii, în perioade diferite ale vieţii, Dumnezeu îi arată că îl păzeşte de răutatea oamenilor din jur. De asemenea, observăm o anumită maturizare a lui Avraam. Dumnezeu urmăreşte adeseori aceleaşi rezultate şi în viaţa noastră.
-Tradiții de familie ce se bazează pe friica de oameni.
Proverbs 29:25 BDC
Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. – *Gen. 12:12; Gen. 20:2, 11
-Cursa lui Avraam a fost că apoi a avut probleme maritale când s-a trezit că împăratul i-a luat soția.
În capitolul 21 apar trei evenimente semnificative: naşterea memorabilă a lui Isaac, a doua izgonire a Agarei împreună cu Işmael, şi legământul final între Avraam şi Abimelec, regele principal din Canaan (Abimelec este un titlu, ca Faraon, nu un nume şi însemna „tatăl rege”, adică regele principal din zonă).
Naşterea lui Isaac vine ca o încununare a tuturor promisiunilor. Avraam are 100 de ani, iar Sara 90 şi copilul primeşte numele Isaac (râs), dar cu toţii râd cu bucurie. Dumnezeu aduce mari împliniri celor care aşteaptă cu răbdare. Se vede clar puterea lui de a-şi împlini toate promisiunile, chiar în situaţii dificile.
Râsetul Sarei s-a întors împotriva capului ei.
Cu ocazia circumciziei lui Isaac, la 8 zile după naştere, apare şi al doilea conflict cu Agar şi Işmael. Prima dată, în Geneza 16, Agar a fugit în pustie înainte să se nască Işmael, pentru că se certase cu Sara şi era dispreţuitoare. Acum după 14 ani, Işmael râde de Isaac, cu dispreţ, iar Sara propune să plece. În Geneza 16 Avraam a lăsat-o pe Sara să facă aşa cum crede şi n-a intervenit, aici în Geneza 21, a vrut să intervină şi să îl păstreze pe Işmael acasă, ca pe un fiu. Dumnezeu intervine însă să îi spună că Sara avea dreptate. Cuvintele Sarei sunt profetice: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac” (21:10).
Lui Ismael nu i se permite să râdă de Isaac ba chiar este izgonit pentru ca să fie un exemplu al modului cum Omul Duhovnicesc nu poate fi luat peste picior de firea pământească.
Totuşi, Dumnezeu se îndură în continuare de Agar, iar îngerul Domnului stă din nou de vorbă cu ea şi o îndrumă în viaţă. Bunătatea lui Dumnezeu este mare şi faţă de cei dispreţuitori sau care ar părea că nu sunt în planul său special. Dumnezeu are un plan special cu fiecare.
La sfârşitul capitolului 21, Abimelec, regele din Canaan, face legământ cu Avraam, prin conducătorul lor militar, Picol, pentru că şiau dat seama că Dumnezeu îl binecuvintează. Înainte de pecetluirea legământului prin jertfe, ei lămuresc lucrurile neclare, o dispută despre o fântână săpată de slujitorii lui Avraam. Obiceiul este foarte bun. De atunci şi de acolo vine numele Beer-Şeba.
Abraham planted a tamarisk at Beersheba so that the covenant of God must be in place even there. Therefore, he trusts God not the man and his covenant.
Abraham is open the ways for the generations that will come. He teaches us to live like a stranger in this world but be careful of any relationship with people from the world. Yet, we need to be in a permanent covenant with the Lord. In the land we need to dig wells of water of life and build some places for people that will come to call the name of the Lord. Abraham understood that there will be people who will see the fact that the Lord is with him in everything and he will help them to meet with Him.

APLICAŢII:

În ce fel s-a arătat grija lui Dumnezeu față de Agar, în cele două situații de alungare și fugă de la casa lui Avraam și a Sarei?
De ce era totuși, important, ca fiul soției roabe să nu aibă moștenirea lângă fiul soției libere? Cum discută Galateni 4 acest detaliu?
Cum a transformat Dumnezeu o greșeală din viața lui Avraam și a Sarei, într-un simbol al mântuirii evreilor și neamurilor?
De câte ori am căzut și noi în capcana disprețului față de alții, așa cum s-a întâmplat cu Agar și cu Ismael? Ce este de făcut?
Related Media
See more
Related Sermons
See more