Însemnele Legământului: jertfa și credința

Introducere

Geneza 22 este unul din capitolele centrale ale Scripturii. Prin discuția legată de jertfirea lui Isaac este anunțată jertfa lui Hristos, pentru că nu noi am jertfit ceva, ci Dumnezeu l-a jertfit pe Fiul său pentru noi.

Acest capitol de istorie stă alături de Isaia 53, scris în stil poetic, și amândouă vorbesc profetic despre suferința lui Hristos și despre legământul credinței. În același timp Geneza 22 mai implică și alte întrebări și adevăruri despre viața noastră. De exemplu, cât de mare este credința noastră în Dumnezeu? Sau, cât de mare este ascultarea noastră de Dumnezeu? Am trecut vreodată prin experiența renunțării la un proiect prețios pentru noi, de dragul poruncii sau chemării lui Dumnezeu? Se compară renunțarea noastră cu renunțarea lui Avraam? Cât de mult credem în puterea lui Dumnezeu de a aduce învierea și viața veșnică? Ce fel de relații există între noi, în familie? În ce fel am simțit în viață grija providențială a lui Dumnezeu?

Epistola către Evrei dedică câteva propoziții importante pentru această ascultare a lui Avraam, prin care ne explică credința lui Avraam și nădejdea lui în învierea morților (Evrei 11:17-19). Textul este scris foarte dens, foarte multe gânduri importante se găsesc la fiecare pas, legate de fiecare cuvânt.

Mai întâi, Domnul îl pune la încercare pe Avraam și îi cere să își aducă fiul, cel singur, cel iubit, într-o altă țară, pe un munte, ca jertfă (22:1). Detaliile scurte, prezentate gradat, creează o tensiune uriașă, care arată prețul jertfei cerute de Dumnezeu. Noi știm că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni la rău (Iacov 1:13). Aceasta înseamnă că El l-a testat pe Avraam ca să pună în evidență caracterul său drept și sfânt, și să lase o mărturie bună pentru cititorii de mai târziu. Știind ce s-a întâmplat cu Avraam, Moise are o sarcină foarte dificilă, dorind să ne comunice în puține cuvinte, o povestire extraordinar de dificilă, care ne pune pe gânduri.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu crud, dar uneori inima noastră trebuie dată pe față: care sunt valorile cele mai profunde pe care le avem? Este Dumnezeu regele nostru cu adevărat? Prețuim poate cariera, relațiile, poate familia, poate sănătatea, mai mult decât pe El? Toate acestea sunt întrebări foarte dificile. Dacă îl prețuim pe Dumnezeu cel mai mult, pe toate le putem primi înapoi, însutit, dar dacă Dumnezeu nu este pe primul loc, pe toate le vom pierde de tot, cu adevărat (Luca 9:25, Matei 16:26).

Luke 9:25 BDC

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? *Mat. 16:20; Mark 8:36

Matthew 16:26 BDC

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? *Ps. 49:7, 8

Plecarea lui Avraam și a lui Isaac este pregătită atent. Avraam îl ia pe Isaac, două slugi și pregătește lemnele. După trei zile care au trecut poate ca trei ani lungi, ei au ajuns la munte, iar Avraam vorbește cu slugile ca și cum știe sigur că vor merge pe munte, el și băiatul, și se vor întoarce împreună (22:5). Descrierea drumului spre vârful dealului (al muntelui) este dramatică: copilul poartă lemnele, tatăl are în mână cuțitul și vasul cu tăciuni aprinși și merg amândoi în tăcere (6). Liniștea este ruptă de întrebarea fiului Isaac: „tată, unde este mielul pentru arderea de tot?” (7), iar răspusul concis, scurt, al lui Avraam trădează o tensiune enormă, o credință mare, dar și o frământare uriașă: „Dumnezeu însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea de tot” (8). Drumul acesta al tăcerii continuă până pe culme. Ultimile două imagini din istorisire sunt memorabile. După ce a zidit altarul din pietre, după obiceiul timpului (și amintește de Noe), Avraam îl leagă pe Isaac și ia cuțitul pentru jertfă. De abia în ultima clipă, Dumnezeu intervine prin Îngerul Domnului și îl oprește să facă vreun rău copilului.

slugile ca și cum știe sigur că vor merge pe munte, el și băiatul, și se vor întoarce împreună (22:5). Descrierea drumului spre vârful dealului (al muntelui) este dramatică: copilul poartă lemnele, tatăl are în mână cuțitul și vasul cu tăciuni aprinși și merg amândoi în tăcere (6). Liniștea este ruptă de întrebarea fiului Isaac: „tată, unde este mielul pentru arderea de tot?” (7), iar răspusul concis, scurt, al lui Avraam trădează o tensiune enormă, o credință mare, dar și o frământare uriașă: „Dumnezeu însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea de tot” (8). Drumul acesta al tăcerii continuă până pe culme. Ultimile două imagini din istorisire sunt memorabile. După ce a zidit altarul din pietre, după obiceiul timpului (și amintește de Noe), Avraam îl leagă pe Isaac și ia cuțitul pentru jertfă. De abia în ultima clipă, Dumnezeu intervine prin Îngerul Domnului și îl oprește să facă vreun rău copilului. Testul ascultării s-a încheiat în ultima clipă, iar Domnul arată scopul testului „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (12). Cuvintele repetă versetul 1, până la un punct. Atunci Avraam vede berbecul încurcat cu coarnele într-un tufiș. Capitolul acesta arată că adevărata religie nu are nevoie de jertfe umane, doar Dumnezeu se jertfește pe sine pentru noi. Mayașii, dacii, diverse alte populații în istorie obișnuiau să aducă jertfe umane. Închinătorii la Baal sau Moloch, în Canaan, își aduceau copiii ca jertfă ca țara să prospere. Geneza 22 spune că niciodată, cu nici un chip, Dumnezeu nu va accepta așa ceva în legământul său cu noi. În concluzie, Avraam dă muntelui un nume „Domnul va purta de grijă”. Ca un fel de Adam, care a pus nume animalelor, Avraam pune și el un nume muntelui. Dumnezeu îl cheamă a doua oară (de fapt, a treia oară) pe Avraam și îi reînnoiește binecuvântarea, precum și răsplata pentru el și urmașii săi (17). În plus, este dată și o binecuvântare pentru toate popoarele lumii: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (18). Versetele 19-24 arată neamul lui Nahor, fratele lui Terah, tatăl lui Avraam, în care se va naște și Rebeca, viitoarea soție a lui Isaac. În felul acesta, Moise arată cum viața trece de la marile dileme existențiale și teologice, iarăși la detaliile existenței de zi cu zi. Așa este și viața noastră, adesea.

Testul ascultării s-a încheiat în ultima clipă, iar Domnul arată scopul testului „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (12). Cuvintele repetă versetul 1, până la un punct. Atunci Avraam vede berbecul încurcat cu coarnele într-un tufiș. Capitolul acesta arată că adevărata religie nu are nevoie de jertfe umane, doar Dumnezeu se jertfește pe sine pentru noi.

Mayașii, dacii, diverse alte populații în istorie obișnuiau să aducă jertfe umane. Închinătorii la Baal sau Moloch, în Canaan, își aduceau copiii ca jertfă ca țara să prospere. Geneza 22 spune că niciodată, cu nici un chip, Dumnezeu nu va accepta așa ceva în legământul său cu noi.

În concluzie, Avraam dă muntelui un nume „Domnul va purta de grijă”. Ca un fel de Adam, care a pus nume animalelor, Avraam pune și el un nume muntelui. Dumnezeu îl cheamă a doua oară (de fapt, a treia oară) pe Avraam și îi reînnoiește binecuvântarea, precum și răsplata pentru el și urmașii săi (17). În plus, este dată și o binecuvântare pentru toate popoarele lumii: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (18).

Versetele 19-24 arată neamul lui Nahor, fratele lui Terah, tatăl lui Avraam, în care se va naște și Rebeca, viitoarea soție a lui Isaac. În felul acesta, Moise arată cum viața trece de la marile dileme existențiale și teologice, iarăși la detaliile existenței de zi cu zi. Așa este și viața noastră, adesea.

APLICAȚII:

Probabil că fiecare om are în viața sa, un test al credincioșiei față de Dumnezeu. Ai trecut până acum printr-un moment de maximă importanță pentru mărturia ta creștină?

Observăm că momentele mari ale vieții sunt momente în care Dumnezeu i-a vorbit direct lui Avraam. În ce fel ne vorbește nouă? Cât de des i-a vorbit direct lui Avraam? Cum explicăm acest lucru?

Dumnezeu a intervenit după o lungă așteptare, în cazul nașterii lui Isaac (Avraam a așteptat 25 de ani în Canaan), iar în cazul jertfei a intervenit în ultima clipă. De ce este important să așteptăm cu încredere acțiunea Domnului?

Viața lui Iov, viața lui Avraam, sunt vieți în care Dumnezeu se mândrește cu caracterul oamenilor. Despre Isus, mărturia a fost: „Acesta este fiul meu cel preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea. De el să ascultați”. La ce fel de mărturii sau declarații ne putem aștepta noi, conform Bibliei?

Are nevoie Dumnezeu de jertfe de arderi de tot umane? De ce?