Principiile familiei: unitate, reîmpăcare și dovedire

Introducere 43:26-34; 45:1-15

Familia lui Iacov începe să se adune. În Geneza 43-45 Iosif și frații săi se întâlnesc și se împacă. Aici vedem curajul și răspunderea lui Iuda și bunătatea și sensibilitatea lui Iosif. După o serie întreagă de încercări prin care Iosif a încercat să îi adune pe toți, precum să și îi mustre, toți se bucură de reîntâlnire. Împăcarea nu exclude mustrarea. De fapt, ne ajută să fim principiali. Împăcarea după voia Domnului este un scop bun, demn de dorit, care duce la responsabilitate şi unitate.

GENEZA 43. VINDECAREA RELAŢIILOR PRESUPUNE SINCERITATE ŞI PĂRTĂŞIE LA MASĂ

Geneza 43 descrie reîntâlnirea fiilor lui Iacov în număr complet, cu tot cu Beniamin. Dumnezeu se foloseşte de criza foametei ca să vindece o familie întreagă, atât relaţiile dintre fraţi, cât şi relaţia dintre Iacov şi fiii săi rămaşi acasă. Se vede în aceste capitole că exista o tensiune acută între Iacov şi copiii săi, din cauza înşelăciunii nemărturisite. Iacov nu ştia că fusese minţit, dar pierderea lui Iosif şi nesiguranţa despre soarta lui, faptul că fraţii nu au putut să aibă grijă unii de alţii, îl îndurerau cumplit.

Când nu există transparenţă şi sinceritate, îşi fac loc bănuielile, acuzaţiile, neconcordanţele, imposibilitatea cooperării. Duhul lui Dumnezeu nu poate facilita comunicare între oameni acolo unde există minciună. Relaţiile tensionate dintre Iacov şi fiii săi rămaşi acasă se văd bine în 43:1-13. Trecuseră 13 ani de când Iosif dispăruse şi îi rămăsese doar haina însângerată. La 30 de ani Iosif ajunsese administrator regal principal în Egipt. Vizita fraţilor săi apare pe când trecuseră cei 7 ani de belşug şi începuseră cei şapte ani de secetă. Se pare, deci, că Iosif avea 38-39 de ani, iar Beniamin avea 25=30 de ani. Iacov nu ar fi dorit să îl piardă acum şi pe Beniamin. Oricum, el ținea, cum se vede, la fel de mult și la Simeon și la Benjamin.

De amândoi îi păsa să nu-i piardă.

Caracterul drept şi jertfitor al lui Iuda este clar în evidenţă, în acest context. El se oferă pe sine drept garanţie, că Beniamin va fi adus înapoi sănătos (43:8-10). El nu face ca Ruben, 42:37, care îi oferise cei doi fii ai săi să fie ucişi dacă nu reuşeşte să se întoarcă.

Iuda era drept. Şi tot drept va fi şi în 44:18-37. Iuda era un adevărat lider. De aceea, Iacov acceptă şi se încrede în Dumnezeu cel Atotputernic (43:14). De asemenea, le dă sfaturi înţelepte cu privire, la bani, să returneze tot preţul şi să fie cinstiţi, gata să plătească cum trebuie şi noile merinde. Întâlnirea cu Iosif decurge bine, dar fraţii sunt plini de suspiciune. Iosif vorbeşte cu administratorul său credincios, care îi invită la masă. Ei se tem de o ambuscadă şi încearcă, înainte de a intra în casa lui Iosif, să explice cum stau lucrurile cu arginţii de data trecută, şi i-au găsit, fiecare, în sacii săi. Administratorul i-a liniştit cum a putut mai bine, iar ei au intrat şi şi-au pregătit darurile pentru Iosif (43:21-26). Iosif a dat o masă mare.

Iar masa este, aproape peste tot în Biblie, o ocazie de împăcare, de consolidare a relaţiilor. La fel este şi cu Cina Domnului. Cititorul rămâne impresionat de emoţiile lui Iosif, îi întreabă despre tatăl lor, despre Beniamin, după care se duce într-o cameră separată să plângă, şi cu greu se silea să îşi controleze emoţia (43:27-30). Pentru prima dată în aceste capitole Iosif a folosit cuvântul frate, în 43:29, despre Beniamin. Masa rămâne un simbol uriaş, în această împrejurare. Egiptenii mâncau separat, pentru că nu mâncau cu străinii, mai ales dacă se ocupau de păstoritul oilor. Iosif le-a dat de mâncare fraţilor săi separat (43:31-34). Ei s-au aşezat după rangul naşterii, primul fiind Ruben, cel întâi născut (în Geneza 49, Iacov le va spune că el şi-a pierdut acest drept, şi că Iuda este cel care îl va lua, dar nimeni nu ştia încă acest lucru). Lucrul uimitor pentru ei a fost că Iosif s-a aşezat în faţa lor, să mănânce împreună cu ei (ei credeau că este un egiptean care îi dispreţuieşte).

Într-un fel, Iosif se aseamănă cu Hristos. Îşi invită cei 12 fraţi la o masă deosebită, este cu ei, gata să slujească, şi va reînnoda la un moment dat, o prietenie frumoasă cu ei, prin legământ. Masa aceasta ne face să ne gândim puţin şi la cina din Emaus, unde ucenicii l-au cunoscut pe Isus la frângerea pâinii.

GENEZA 44. MOTIVELE ASCUNSE SUNT DATE LA IVEALĂ PRIN POCĂINŢĂ

Geneza 44 arată următorul pas în procesul de recunoaştere şi de împăcare. Iosif a dorit să le dea pe faţă motivele ascunse. El a înţeles că la început s-au speriat şi şi-au dat seama că Dumnezeu îi ceartă (42:21- 23). Acum, Iosif vrea să verifice dacă sunt gata să îl sacrifice pe Beniamin, ca să scape, sau dacă, în sfârşit, au învăţat să ţină unul la altul şi să fie gata de jertfă, unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Iosif este, într-adevăr, un om înţelept, un strateg desăvârşit şi un psiholog profund. Capitolul 44 reprezintă o cheie majoră în desfacerea firelor complicate din istoria lui Iosif şi familiei lui Iacov. Iosif le dă drumul să plece, dar numai după ce, în secret, din nou, le-a pus tuturor banii înapoi în saci, şi în plus, a pus o cupă a sa, specială, în sacul lui Beniamin. Când tocmai ieşiseră din cetate, Iosif şi-a trimis administratorul să îi controleze şi să îi acuze pentru furtul cupei preţioase pe care stăpânul o folosea la cunoaşterea secretelor şi a viitorului (Iosif însă nu folosea nici un fel de cupă, ci era plin de Duhul lui Dumnezeu; povestea ar fi ţinut foarte bine la egipteni însă, şi poate chiar şi în vremea noastră).

Cupa aceasta este găsită la Beniamin. Toţi fraţii îşi rup hainele când află şi nu sunt de acord să îl lase pe Beniamin rob la egipteni, iar ei să plece acasă. Întoarcerea la Iosif, a tuturor, este tristă. Toţi aveau hainele rupte, toţi se închină până la pământ (12-34). Iosif le atrage atenţia că el este un om care ştie secrete ascunse, şi că rău au făcut furând ce nu-i al lor. Aici merită făcute două comentarii.

Mai întâi, se pare că Iosif, le atrage atenţia că şi ei au furat ceva, odată, ce nu era al lor, copilăria sa frumoasă de adolescent. Apoi, îi confruntă cu ceva ce părea să facă parte din trecutul lor, ca fii ai lui Iacov: Iacov îl înşelase pe Esau şi i-a furat dreptul de întâi născut şi binecuvântarea; Rahela mama lui Iosif şi a lui Beniamin îl înşelase pe Laban, tatăl ei, şi i-a furat idolii casei; iar acum, nimic nou, Beniamin era acuzat că a furat o cupă preţioasă, de ghicit viitorul. Iosif îi confruntă pe toţi cu gena înşelăciunii care prezentă în toţi – chiar şi în el. Iosif îşi dăduse examenele vieţii, cu succes, la Potifar acasă şi în temniţă, şi decisese să îl asculte pe Dumnezeu. Acum era rândul fraţilor săi să facă acest lucru.

Au ocazia unui început nou binecuvântat. Ceea ce se şi întâmplă. Iuda, care luase deja conducerea între fraţii săi (44:14), dă dovadă de un suflet nobil şi responsabil, şi ţine una din cele mai respectuoase, mai emoţionante şi mai profunde pledoarii din Biblie (44:18-34). O adevărată predică. Nu sunt mulţi cei cărora li se consemnează cuvintele, într-un discurs lung, în Scriptură. Iuda însă este unul din ei. Cuvintele lui dovedesc maturitatea atinsă, pocăinţa de care toţi dau dovadă, dragostea de fraţi adevărată şi dragostea de tată, şi îl convinge pe Iosif să facă ceea ce dorea de mult: să îi dea pe toţi străinii afară, să le spună cine este, şi să plângă pe faţă de dor (45:1-2).

GENEZA 45. RECUNOAȘTEREA ȘI MISIUNEA REÎNTREGIRII FAMILIEI

Descoperirea lui Iosif către fraţii săi şi misiunea reîntregirii familiei este tema majoră a capitolului 45. Surpriza lor nu este greu de înţeles (3). Mustrarea lui, dar şi încurajarea lui au venit în cuvinte clare în 43:5, „Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”. Iosif recunoaşte, că dincolo de răutăţile oamenilor, Dumnezeu are un plan măreţ de mântuire pentru poporul său.

La fel, Dumnezeu este suveran şi în evenimentele vieţii noastre. La porunca lui faraon, care a auzit şi el de fraţii lui Iosif, un mare convoi a plecat spre Iacov, cu daruri şi hrană, şi care egiptene, ca să îl invite să vină cu toată familia şi cu toate lucrurile sale în Egipt. Dumnezeu i-a făcut parte de o mare binecuvântare care i-a înviorat sufletul şi l-a scos din deznădejde şi blazare.

Iosif se mai aseamănă cu Hristos, prin aceea că îi sfătuieşte pe fraţi, la plecarea către Canaan, „vedeţi să nu vă certaţi pe drum”. Şi Isus i-a întrebat pe ucenici, de ce s-au certat pe drum. Este posibil, uneori, ca şi după mari binecuvântări ale lui Dumnezeu, credincioşii să se mai certe pe drum, pentru întâietate sau diverse reproşuri. Acum însă nu mai avea rost aşa ceva, erau iertaţi şi era timpul să se gândească la un nou început binecuvântat.

Aplicații

Cum ne afectează minciunile viaţa de familie sau viaţa în comunitatea Bisericii? Cum au afectat minciunile viaţa familiei lui Iacov? Ce soluţii sunt pentru aceste situaţii dificile?

Cum înţelegeţi în acest context îndemnul din Coloseni şi Efeseni, Coloseni 3:9 „Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui”, şi Efeseni 4:25, „De aceea, lăsaţi-vă de minciună: “Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”

De ce se poate spune că Ruben, în 42:37, a avut o propunere laşă, distructivă? De ce propunerea lui Iuda este mai nobilă şi mai responsabilă (43:8-9)?

Ce calităţi are cuvântarea lui Iuda din 43:16-34?

Ce adevăr recunoaşte Iosif când spune 43:5, „Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”?

În ce privinţe se poate spune că Iosif se aseamănă cu Hristos?