Începutul lui Israel: o viziune constantă

Texte: ;

GENEZA 48. RESPONSABILITATEA ȘI VIZIUNEA BINECUVÂNTĂRII

Geneza 48-50 sunt capitolele în care se încheie istoria lui Iosif și, prin ea, și istoria lui Iacov. Moise, autorul cărții, ne-a atras atenția că Dumnezeu își construiește un popor al său, care să reziste ispitelor și să nu urmeze căile popoarelor păgâne, în care să se nască Mântuitorul Mesia și ne îndreaptă ochii spre continuarea acestui plan divin. Deși au ajuns în Egipt, toți își țin privirile ațintite spre Canaan: Iacov vrea să fie îngropat acolo (49:29-32), iar Iosif duce la îndeplinire porunca (50:1- 14). Iosif vrea să fie duse și oasele lui în Canaan, când poporul Israel se va întoarce acolo (50:24-26), iar Moise va duce la îndeplinire în chip solemn această cerere, 400 de ani mai târziu (). Încheierea aceasta include un număr important de evenimente care sunt la granița dintre trecut și viitor, adică sunt pietre de hotar pentru lucrarea din trecut a lui Dumnezeu și repere de ascultare și binecuvântare pentru ceea ce urmează. Poporul Israel, pe cale de formare, își păstrează o viziune puternică, continuă, constantă și se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu și pe binecuvântările patriarhilor, pe cele lui Iacov, acum. Prima mare binecuvântare este cea a copiiilor lui Iosif, Manase și Efraim. În 48:15-16, Iacov își pune numele său, Israel, peste ei, și îi include în cele 12 seminții ale lui Israel. Astfel, în lista lor, Iosif nu va apărea, ca seminție, ci vor apărea cei doi copii ai săi, Efraim și Manase. Iosif va primi o binecuvântare aparte în 49:22-26, în mijlocul fiilor lui Iacov-Israel. Iacov se dovedește înțelept și plin de har. El îi binecuvintează pe copii și pe nepoți, așa cum ar fi trebuit să facă Isaac. De exemplu, deși Iosif protestează, el inversează ordinea și îl binecuvintează mai puternic, pe față, pe Efraim, cel mic, decât pe Manase, fiul mai mare. El știe, prin Duhul Sfânt, că Efraim va ajunge foarte puternic în viitor, și îi dă o binecuvântare specială (48:17-19). Așa ar fi trebuit să facă și Isaac, în binecuvântarea lui Iacov și Esau. Mai mult, pentru necredincioșia lui Esau, Isaac însuși ar fi trebuit să nu îi dea dreptul de întâi născut, așa cum face Iacov, în 49:2-3, când ia acest drept de la Ruben și il dă lui Iuda, al patrulea fiu (49:8-12, mai ales 10). Cei ce dau binecuvântare au o mare responsabilitate să se roage cu integritate și viziune.

GENEZA 49. BINECUVÂNTĂRILE NAȚIUNII SUNT CENTRATE PE HRISTOS

Binecuvântările poporului Israel sunt centrate pe Mesia, pe Hristos. Capitolul 49, în care este consemnată moartea lui Iacov, conține și proclamările vizionare ale binecuvântării lui Iacov – Israel către fii săi.

Iacov este plin de sensibilitate, de dragoste, este generos, dar și drept în această binecuvântare finală. El judecă și dă direcții peste secole întregi, și chiar mii de ani, prin Duhul lui Dumnezeu, și centrează toată misiunea lui Israel, ca popor, pe ființa și lucrarea lui Hristos, numit Șilo (49:10) și amintit ca stâncă a lui Israel (49:24) și ca domn veșnic (49:26). Astfel, lui Ruben i se recunoaște impetuozitatea, energia, puterea, dar i se retrage dreptul de întâi-născut, pe motive de imoralitate (3-4). Simeon și Levi sunt judecați ca prea-aspri și violenți (în răzbunarea lor pe bărbații din Sihem) și sunt risipiți în Israel (5-7; Dumnezeu își va ridica preoți însă din Levi, dar ei vor rămâne fără moștenire în Israel). Iuda este recunoscut ca lider puternic, drept, victorios și primește dreptul de întâi-născut. Din el se va naște Mesia – Șilo, conducătorul lui Israel (8-12). Imaginea cu haina roșie de sânge apare și în Apocalipsa 19:13, despre Hristos, și este atât o referire la victorie, cât și o referire la jertfă. Zabulon este binecuvântat în comerț (13). Isahar este binecuvântat în așezările sale, în putere și stabilitate (14-15). Dan este binecuvântat, cum spune și numele, ca judecător în Israel, ca o forță ascunsă și tare prin ajutorul lui Dumnezeu (16-18). Gad este binecuvântat ca om care își revine din înfrângere și obține victoria (19). Așer este binecuvântat ca unul ce va ști să slujească împăraților, va da o hrană aleasă, un administrator priceput (20). Neftali este binecuvântat cu libertate în viață și pricepere poetică, cu creativitate, cu putere în cuvânt (21). Lui Iosif îi dă multe binecuvântări, până în zilele veșniciei, să fie roditor, rezistent, puternic, păstor și stâncă în Israel, să domnească cu putere (22-26). Aceste binecuvântări se răsfrâng, bineînțeles, asupra lui Efraim și Manase, care sunt, astfel, binecuvântați de două ori, și direct și indirect. În final este amintit Beniamin, căruia i se recunoaște puterea și agilitatea militară (27), dar și o înclinare spre violență (va fi ca un lup care atacă și împarte prada). Așa cum știm, seminția lui Beniamin va fi foarte pricepută militar, dar va avea și o înclinație spre păcat și violență, care o va duce la un moment dat aproape de pieire (Ierusalimul este în teritoriul lui Beniamin; despre imoralitate, vezi Judecători 19-21). Pentru fiecare copil, Iacov a avut o binecuvântare deosebită (28). Ea direcționează, într-un fel, istoria viitoare a lui Israel, cu dreptate și prin Duhul Sfânt. Binecuvântările noastre trebuie să îi pună pe oameni în mâna Domnului, în direcția sa cea sfântă.

GENEZA 50. VIZIUNEA BINECUVÂNTATĂ TRECE ȘI DE PRAGUL MORȚII

Geneza 49:29-33 și 50:1-14 descriu moarea și înmormântarea lui Iacov. Despre înmormântarea lui Isaac s-au spus puține cuvinte, mai multe sau scris despre înmormântarea lui Avraam. Acum avem însă un spațiu deosebit de mare, pentru înmormântarea lui Iacov. A treia generație după Avraam, adică Iacov, merită toată atenția, pentru el primește numele poporul, adică Israel. El este îngropat de Iosif și frații săi în Israel, tot în peștera Macpela, alături Avraam și Sara, Isaac și Rebeca, și de Lea. Tot Canaanul vuiește de vestea că egiptenii au o rudă în Canaan și o mare jale. În ciuda defectelor și slăbiciunilor omenești ale acestor strămoși, Dumnezeu a reușit să pună temeliile unui popor care știe că îi aparține lui Dumnezeu. Viziunea puternică trece dincolo de pragul morții și privește la împărăția lui Hristos, a lui Mesia. Așa a gândit Iacov și așa a gândit și Iosif. Ei rămân un exemplu pentru noi. În finalul cărții Geneza, Iosif are ultimul cuvânt. În inima fraților lui s-a strecurat teama, că după moartea lui Iacov, Iosif se va răzbuna pe ei. Sufletul lui Iosif este însă de o frumusețe desăvârșită, el nu se răzbună pe frații săi, ci repetă ce le-a mai spus și 45:4-5, 8, adică „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri” (50:19-21). Dumnezeu poate să își ducă la îndeplinire planurile, indiferent de neajunsurile oamenilor. Pe de altă parte, mulți din patriarhi și fiii lor, progresează în caracter, în timp. Unul din cele mai bune exemple este Iacov însuși, care prin suferință a ajuns tot mai ascultător, mai drept, și mai înțelept, mai vizionar. Un bun exemplu de creștere spirituală este și cel al lui Iosif și al lui Iuda. Prin dezvoltarea lor spirituală, și prin ascultarea lor, în ciuda defectelor, planul lui Dumnezeu de mântuire a tuturor neamurilor, în Hristos, prin credință – o credința care urmează modelul lui Avraam, a avut un bun început și a mântuirea a ajuns până la noi.

Aplicații

Privind la felul în care au crescut în credință, sfințenie și ascultare, patriarhii și fiii lor, întreabă-te în ce fel ai progresat în credință în ultimii ani.

Ai crescut în înțelegere, în smerenie, în ascultare? Cât de mult contează Hristos și lucrarea lui, Biserica, în viața și planurile tale?

Ești implicat în vreun fel în slujire, în misiune, în creșterea împărăției? Cât de mult prețuiești binecuvântarea, să o primești și să o dai? Cu ce fel de înțelegere te rogi pentru alții?

Cât de drept ești în evaluările tale pentru cei din jur? Dar, în același timp, cât de iubitor ești? Crezi că te poți asemăna cu bunăvoința lui Iosif?