Nevoia de închinare și puterea nădejdii

Text 42:1-5, 43:4-5

Psalmii 42 și 43 sunt recunoscuți ca fiind o singură rugăciune, de fapt. Ei reprezintă o rugăciune personală, nu colectivă, în care autorul îl caută intens pe Dumnezeu, în mijlocul greutăților și își aduce aminte cu plăcere de vremurile de altădată. Versetele din 42:5, 11 și 43:5 sunt identice și formează un fel de refren în ambii psalmi, exprimând unitatea lor. În psalmii 42-72 vom întâlni adesea versete-refren, care ne oferă ideea principală a psalmului. Deși psalmii sunt numiți o „cântare a fiilor lui Core”, unii comentatori cred că acești psalmi sunt compuși, de fapt, de David (vezi 42:4, de exemplu) și doar au fost încredințați spre păstrare fiilor lui Core (de exemplu, Calvin). Există mai multe indicii că autorul este David, de exemplu, natura foarte personală a rugăciunii. Autorul se întreabă pe sine: de ce te mâhnești, sufletul meu? Răspunsul este foarte interesant și exprimat clar în refren: eu îmi păstrez nădejdea în Domnul, și știu că va veni iarăși ziua când îl voi lăuda cu bucurie, pentru că El este Dumnezeul meu și mântuirea (izbăvirea) mea, și va aduce cu siguranță această zi. Acest gând ne aduce aminte de proverbul românesc care zice „lasă, că o să răsară soarele și pe strada noastră”, dar aceste cuvinte sunt spuse cu multă credință în Dumnezeu și multă cunoaștere de Dumnezeu. Când ai motive de întristare, dar privești la Domnul cu încredere, într-o închinare profundă, te umpli de nădejde și de putere spirituală.

Psalmul 42 începe cu imaginea foarte cunoscută a cerbului însetat care dorește un izvor și strigă după el (o imagine foarte asemănătoare apare și în ). Așa este și sufletul nostru. Setea după Dumnezeu ajunge să aibă forme fizice. Pentru evrei, psalmul este interpretat uneori ca o dorință aprinsă de a vizita Templul de la Ierusalim, din partea unui tânăr care ajuns în nordul lui Israel (muntele Mițear, Hermon, 42:6, 8). Pentru noi este vorba despre o dorință aprinsă a lui David de a sta în prezența lui Dumnezeu, în rugăciune, de a vedea puterea lui, din nou, chiar dacă acum este departe și înconjurat de vrăjmași. De asemenea, creștinul se gândește și la Ierusalimul ceresc, pe care îl va vedea și în care va locui

împreună cu Dumnezeu în istoria de după crearea unui pământ nou și a unui cer nou. Noi însetăm după Dumnezeu pentru că Dumnezeul nostru este viu și atotputernic, și pentru că este tatăl nostru. Uneori simțim și noi cum vin peste noi încercările, una după alta, ca niște valuri într-o furtună a lui Dumnezeu (42:7, valurile sunt asemănate uneori cu prigoana și minciunile, cu răutățile din jur). David simte asuprirea vrăjmașului și batjocura atunci când este întrebat, unde este Dumnezeul tău și de ce nu te mai ajută (42:3)? Simte că se hrănește zilnic cu lacrimi (42:3). Toți ne amintim cu plăcere de timpurile bune de altădată și dorim să vedem din nou puterea Domnului în viața noastră atunci când trecem prin încercări (42:4, 8). Atunci când suntem mâhniți însă ne mai putem încrede în Dumnezeu, ne mai putem încuraja? Forța sufletească a lui David este remarcabilă. În mijlocul încercărilor și batjocurilor, el tot se încrede în Dumnezeu. Versetele din 42:9 și 43:2, ne aduc aminte de strigătul lui Hristos pe cruce, „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit?” Acesta este paradoxul lui David și al lui Hristos. Dumnezeu este Dumnezeul nostru și vorbim cu el, el este stânca noastră și ne ocrotește, și totuși, ne lasă să trecem prin încercări și nu înțelegem de ce. În ce-l privește pe David, înțelegem de ce a trecut prin încercări: fără ele nu profețea despre Hristos și nu scria pentru ajutorul nostru acești psalmi. Și în ce-l privește pe Hristos înțelegem de ce: el a suferit pentru păcatele noastre, și în profunzimea adevărului, nici el nu a fost, într-adevăr, părăsit de Dumnezeu când era pe cruce. Adesea însă nu înțelegem de ce trecem noi prin încercări – și atunci ni se pare că suntem părăsiți. Adevărul este că Dumnezeu este în continuare în viața noastră. Psalmii 42-43 sunt psalmii omului care suferă, dar care știe că Dumnezeu este cu el, și că în final, iarăși va avea parte de bucurie în prezența lui Dumnezeu.

Psalmul 43 continuă această plângerea a lui David și căutarea lui după Dumnezeu și după binecuvântarile lui. Aici, David se roagă direct și cere dreptate și izbăvire (43:1, două trăsături importante ale Domnului). El cere călăuzire, lumina și credincioșia Domnului (43:3, toate fiind binecuvântări importante ale Domnului). Este important că și în Psalmul 42 și în Psalmul 43, David spune de mai multe ori că îl va lăuda pe Domnul. Ne aducem aminte că atunci când Pavel și Sila erau în închisoare, pe nedrept, în cetatea Filipi, ei îl lăudau pe Domnul (Fapte 16:25-26). Deodată, au fost izbăviți, pentru că s-a cutremurat închisoarea și porțile s-au deschis. În momentul când, în mijlocul încercării îl lauzi pe Domnul se întâmplă ceva deosebit:

deodată, te porți nu ca un om învins, ci ca un învingător. Mare putere are lauda adusă Domnului!

Aplicații

De ce ne dorim profund să îl vedem pe Domnul lucrând cu putere în viața noastră? Cât de mult este inima creștinului legată de locuri sfinte de pe pământ? Ce lucruri ne întristează atunci când suntem nedreptățiți? Cum îi descrie David pe vrăjmașii săi? Am folosi și noi aceleași cuvinte? Care este refrenul laudei din Psalmii 42-43? De ce este lauda adusă Domnului un mare ajutor și încurajare în timpuri dificile? Ce efect are amintirea zilelor bune, de altădată, atunci când trecem prin dificultăți?