Binecuvântare în necazuri: alegerea divină

Introducere

Când trecem prin situații grele, alergăm la diverse resurse ca să putem face față. Acești trei psalmi 46, 47 și 48, ne atrag atenția că există două încurajări spirituale puternice în asemenea dificultăți și ele sunt paza Domnului și alegerea divină. Paza Domnului este legată de prezența sa în viața noastră și fără ea nu avem siguranță și stabilitate. Alegerea divină este cunoștința așezării în voia lui Dumnezeu și în planurile sale, și ea exprimă legământul pe care Dumnezeu îl dorește cu noi și standardele lui.

Binecuvântarea în necazuri vine de la Domnul, spune psalmul 46, și El este adăpostul nostru și cel mai mare ajutor. El ne-a ales să fim poporul său și, ca încurajare pentru viitor, ne-a dat simbolul cetății Ierusalimului. Această cetate, cucerită de David și transformată în capitală, a fost dotată cu o fortăreață puternică, fortăreața Sion, zidită pe muntele Moria și înconjurată cu ziduri tari. Solomon a contribuit mult la întărirea și înfrumusețarea cetății, zidind Templul și palatul regal. Ierusalimul a ajuns un simbol al prezenței Domnului, al nădejdii în Dumnezeu și al pazei lui pentru poporul Israel. A fost admirată mult în istorie. Profilul ei glorios, deasupra văii Mării Moarte, la aproape 1000 de metri deasupra Mării Moarte, a rămas în memoria multora. Ierusalimul a devenit și simbolul Bisericii, modelul locuinței lui Dumnezeu cu oamenii, imagine folosită în Apocalipsa unde găsim detalii despre Noul Ierusalim, cel ceresc. Dumnezeu ne face clar că El a ales această cetate ca simbol al prezenței sale. Noi suntem în mod deosebit binecuvântați prin paza sa divină și prin alegerile lui Dumnezeu cu privire la noi, ca popor al său.

Psalmul 46

Avem în imnologia evanghelică un imn, Domnul îmi este adăpost, care afirmă în refren „Da, Eu mă-ncred în Domnul, cetatea mea, cetate tare-n vreme rea”. Prezența Domnului este sursa binecuvântării noastre. Fiii lui Core au preluat tema lui David (Domnul este adăpostul și sprijinul nostru) și au inclus-o în cântarea lor. Cât de mare este încrederea noastră în Domnul? Cât de mare este ajutorul lui? Psalmul spune că ajutorul Domnului nu lipsește niciodată în nevoi. Chiar și în caz de cutremur devastator, pe pământ și în oceane, chiar și în timp de furtună sau tsunami nimicitor, sau de potop, Domnul este paza celui credincios. În extrem, pe timpul lui Noe, cetatea Domnului a fost chiar corabia lui Noe.

Versetele 46:5-6, ne aduc aminte de Apocalipsa 21:2-4 și de Apocalipsa 22:1, 3-4. Râul vieții aduce înviorare în cetate, Domnul este în mijlocul ei, lumina ei și închinarea ei. Fiii lui Core au văzut, într-un fel profetic, deosebit, Ierusalimul ceresc din viitor, și au înțeles ce vremuri binecuvântate va aduce Dumnezeu, în final. De la 6-10, psalmul 46 descrie putera lui Dumnezeu și felul în care El va supune și va învinge popoarele păgâne răzvrătite. El desființează răutatea și pune capăt războaielor. Dumnezeu este cel ce aduce împărăția păcii. Și 46:6 și 46:10 au aceeași expresie la sfârșitul lor, „Domnul este un turn de scăpare pentru noi”.

PSALMUL 47: PSALMUL ÎNĂLȚĂRII REGELUI

Împăratul se înalță victorios și glorios în cetatea lui, aceasta este imaginea din psalmul 47. Este posibil să fie inspirată din aducerea chivotului la Ierusalim, în timpul lui David, când David s-a bucurat și a jucat înaintea Domnului „din răsputeri” (, Cronici 20:26- 28). Menționarea trâmbiței în 47:6, l-a făcut să fie psalmul folosit de anul nou la evrei (Rosh ha-shannah, septembrie-octombrie). Totuși, psalmul este un psalm profetic și teologic care vorbește despre puterea lui Dumnezeu și despre întâmpinarea cu bucurie a domniei lui Dumnezeu peste toate popoarele. Versetele 2, 7-9 vorbesc despre domnia lui Dumnezeu peste toate popoarele lumii. Aceasta desigur, se referă la domnia finală a lui Hristos, peste toți împărații și toate împărățiile. În același timp, iese în evidență rolul principal al lui Israel în lucrarea lui Dumnezeu: Dumnezeu își alege moștenirea, adică pe Iacov pe care îl iubește și îi supune toate popoarele. Toți domnitorii se adună la închinare cu poporul Dumnezeului lui Avraam (9). Toate popoarele bat din palme cu bucurie, la proclamarea domniei lui Dumnezeu (1). Mântuirea întregii lumi se bazează pe alegerile lui Dumnezeu, pe planurile sale înțelepte. Toată apărarea pământului (scuturile pământului) ține de Dumnezeu (9). Luther, reformatorul, spunea că Hristos s-a înălțat la cerurile fiilor lui Core „Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă, Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei” (v. 5). Cu siguranță, este un psalm despre Biserică și domnia lui Hristos, despre rolul central al Israelului în mântuirea lumii, despre stăpânirea lui Dumnezeu peste întregul pământ, cu glorie și putere, cu autoritate înfricoșată (2), biruitor (5, 8), deasupra oricărei puteri sau nume din univers (9). Interesant este că v.7 îi cheamă pe toți să cânte „o cântare înțeleaptă”. A-i da glorie lui Dumnezeu pentru măreția Sa fără egal este, într-adevăr, o cântare înțeleaptă.

PSALMUL 48: SIONUL, CETATEA DE NEÎNVINS

Psalmul 48 începe, asemănător cu 47, cu adevărul că Dumnezeu este măreț și lăudat de toți (1), și continuă cu viziunea despre Ierusalim ca cetate de neînvins a Marelui Împărat (2). Imaginea este idilică, Ierusalimul fiind prezentat ca o înălțime frumoasă, bucurie a întregului pământ. Ierusalimul avea în colțul său de nord fortăreața Sionului, și aceasta era simbolul puterii și pazei lui Dumnezeu peste cetate (2, 3). În același timp, în toată literatura profetică a răsăritului (asirieni, babilonieni, canaaniți), muntele din extremul nord era locuința lui Dumnezeu, prin excelență. Iar, de aici, și la evrei. Cu alte cuvinte, micul plan al cetății Ierusalim, cu Sionul în nord (și muntele, ori dealul, Moria, pe care va fi zidit templul), îi făcea să se gândească la marea fortăreață a lui Dumnezeu, din nordul pământului (Tsaphon). Din punct de vedere istoric și geografic, este posibil ca munții Libanului, din nordul lui Israel, ori Ugarit, din Siria, să fi fost la originea acestei idei. De asemeni, este posibil să avem de aface cu un simbol târziu al muntelui Ararat pe care s-a oprit corabia lui Noe, și unde Noe a adus prima jertfă Domnului, după potop. După acest model s-au făcut și piramidele din antichitate, care aveau, sus la vârf, un templu închinat zeilor. Sau, este posibil, alternativ, ca luminile aurorei boreale, care să văd spre polul nord, din Suedia, Norvegia, chiar Danemarca, Rusia, etc., să fi fost interpretate ca semn or simbol al locuinței lui Dumnezeu. Pentru israeliți, templul sfințește acest nord al capitalei și este bucuria întregului popor (9-10). Ierusalimul a fost scena unor izbăviri absolut minunate și între ele este cea din timpul regelui Iehosafat (2 Cronici 20:1-30) sau din timpul regelui Ezechia (2 Regi 19:1-37). Lucruri ca acestea sunt lucrurile cântate în 48:4-7. De aceea, fiii lui Core spun că „Dumnezeu o va face să dăinuie pe vecie” (8). Dreapta lui Dumnezeu nu este doar puternică, dar și plină de îndurare (10). Admirația pentru Ierusalim este totală (11-14). Ierusalimul merită cu adevărat admirat (12-13). Ne aduce aminte de Ierusalimul ceresc, , . În final, toți recunoaștem că Dumnezeu este veșnic și călăuza noastră în toată viața (vezi și ).

Aplicații

Cum înțelegem noi, creștinii, astăzi, binecuvântările asupra Ierusalimului?

Te-ai oprit să îi dai slavă lui Dumnezeu pentru domnia lui peste orice popor și civilizație, peste întregul pământ și peste întregul univers?

Unde este, cu adevărat, locuința lui Dumnezeu? În nord? De ce psalmii 46-47 vorbesc despre muntele Domnului, în miazănoapte?

Se poate referi psalmul 47 și la mileniul de pace, dar și la veșnicia domniei lui Hristos?