Binecuvântarea mustrării

Introducere

Psalmii 52-54 ne arată că unele din primejdiile mari în viața celui credincios, vin din propriile căderi (psalm 51), din dezamăgirea și capcanele aduse de trădarea celorlalți (psalm 52 și 54), și din ispita necredinței (psalm 53). Binecuvântarea Domnului vine peste noi din belșug însă, atunci când acceptăm mustrarea Domnului și ne bazăm pe El cu încredere deplină.

: ASCULTAREA MUSTRĂRII DUCE LA POCĂINȚĂ

Psalmul 51 este psalmul frământărilor și pocăinței lui David în urma păcatului său și a mustrării primite de la profetul Natan. Acesta l-a mustrat pentru adulterul comis și pentru crima premeditată, într-un mod respectuos, pentru că era rege, dar foarte clar și direct, în același timp. Poate un creștin să păcătuiască? Da, este posibil, dar dacă este cu adevărat credincios, pocăința va apărea destul de curând și va fi radicală, fără compromisuri și ocolișuri. Practic, această pocăință radicală a lui David este subiectul principal în psalmul 51. Ar fi folositor să observăm etapele pocăinței lui David. Putem să deosebim șapte pași importanți, șapte principii ale pocăinței. 1. El apelează la îndurarea Domnului, și cere să fie iertat și curățat de păcat (1-2, 7) 2. El își recunoaște păcatul și îi dă dreptate Domnului în judecată sa. El nu se ceartă cu Dumnezeu. David recunoaște că din naștere este un om cu înclinații păcătoase (3-5). 3. David caută adevărul lui Dumnezeu și înțelepciunea lui, o curăție deplină (6, 9). 4. David cere Domnului harul iertării, adică bucuria în Domnul (8, 12). Pocăința adevărată e sinceră, dar nu trebuie să fie disperată și depresivă. 5. David dorește un caracter nou și dorește să fie în continuare în prezența și sub călăuzirea Duhului Sfânt (10-11). Pocăința adevărată caută lucrarea și conducerea Duhului Sfânt. 6. David este gata să vestească și altora bunătatea Domnului și calea pocăinței (13-15). 7. În final, David arată că, la fel ca Asaf, psalmul 50, că nu jertfele de animale sunt dorite de Dumnezeu, ci „un duh zdrobit”, o „inimă zdrobită și mâhnită” (16-19). Adevărata pocăință și adevărata închinare se interesează de un caracter nou și ascultător, nu se limitează la jertfe și reguli religioase.

ȘI 54: CUM SĂ SUPRAVIEȚUIEȘTI TRĂDĂRII

O a doua sursă de încercare în viața credinciosului este trădarea prietenilor. Poate că ne-am obișnuit să credem că toți oamenii în jur sunt binevoitori și drepți. Cei realiști observă însă că lucrurile nu stau așa. Există multe situații în care suntem trădați, înșelați, disprețuiți, alungați și ne simțim îngrozitor. David a avut mai multe experiențe de felul acesta. Chiar și în familia sa au fost unii care l-au trădat (de exemplu, fiii săi, Absalom și Adonia, cu privire la tronul țării). Trădările sunt experiențe care nu sunt controlabile – deși, uneori, ele pot fi anticipate. Este Dumnezeu în control și atunci, ne putem încrede în El și atunci, sau acelea sunt momente de prăbușire ale existenței noastre și a planurilor de viață pe care ni le-am făcut? În psalmul 52 este vorba de trădarea lui Doeg, edomitul, care s-a dus să îi spună lui Saul că David îl vizitase pe preotul Ahimelec și a primit merinde și sabia lui Goliat de la acesta (). În psalmul 54 este vorba despre locuitorii din Zif, care, pe când David își pusese tabăra lângă ei, înaintea pustiei, într-o pădure, l-au pârât lui Saul ca să vină și să îl prindă acolo (). Cele două porțiuni din Biblie merită citite ca să înțelegem încercările lui David și starea lui de spirit. Psalmul 52 cuprinde, în sine, o discuție imaginară cu Doeg, edomitul. David știe că din cauza mărturiei rele a lui Doeg au fost uciși 85 de preoți, inclusiv Ahimelec, pentru că l-au ajutat pe David. Cinstea lor nu a fost prețuită deloc, și nici faptul că erau slujitori credincioși ai Domnului. Doeg, din neamul edomiților, al lui Esau, șef peste turmele lui Saul din pustiu, și-a lingușit stăpânul și i-a făcut să pară trădători. De aceea, David rostește judecăți importante asupra lui Doeg și a caracterului său. Limba lui a fost „înșelătoare”, iar cuvintele au fost „nimicitoare” (4). El a mințit cu privire la intențiile preoților, iar Saul l-a crezut. Doeg este un exemplu de om care iubește răul, nu binele (3) și care se încrede în bogăția lui și în poziția lui. Isaia 5:20 și Romani 1:32 vorbesc împotriva acestui fel de oameni. David se încrede în dreptatea lui Dumnezeu care va pedepsi răutatea lui Doeg (5, 7) și îl va binecuvânta pe David ca pe un „măslin verde” (8). Cei răi nu se vor mândri în veci cu răutatea lor (1, 5, 7). Când suntem confruntați cu nedreptate extremă, nu trebuie să deznădăjduim. Domnul va aduce o judecată dreaptă pentru cei răi și o binecuvântare durabilă pentru cei credincioși. Numele lui merită întotdeauna să fie lăudat! În psalmul 54, David cere ocrotirea Domnului, în fața capcanelor celor asupritori. Cei din pustia Zif, l-au trădat și Saul a putut să-l urmărească la marginea pustiei și era să îl prindă. David a avut și el 30 Psalmi 42-72 ocazia, atunci, să îl ucidă pe Saul, așa de aproape ajunseseră cele două grupuri înarmate, dar Dumnezeu i-a dat înțelepciune să se înfrâneze și să lase judecată în mâna Domnului. Cei asupritori pot gândi diverse acțiuni înșelătoare și pot căuta doborârea oamenilor credincioși prin diverse capcane. Dar Domnul este cel ce ascultă rugăciunile și dă victorie. Răutatea celor răi se va întoarce împotriva lor (5). În viață pot apărea situații dificile din partea unor oameni individuali, sau din partea unor comunități care acționează nedrept. În ambele situații, Domnul este suveran și el va răsplăti pe fiecare cum se cuvine. Aici avem o teologie a istoriei. Merită să nu fii descumpănit de trădările celor din jur, ci să mergi înainte pentru că Domnul va da izbăvire. Merită însă să reținem și răspunsul lui Șadrac, Meșac și AbedNego din cartea . „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mîna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!”.

: NU TE LĂSA INFLUENȚAT DE NEBUNIA NECREDINȚEI

În timpul regimului comunist, acest psalm era amintit des în relație cu ideologia atee a statului de atunci: „nebunul zice în inima lui, Nu este Dumnezeu. S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele” (53:1). Richard Wurmbrad scria că Dumnezeu nu face nimănui complimente pe gratis. Într-adevăr, din punct de vedere al Bibliei, este o nebunie să te amăgești că nu există Dumnezeu. Mulți vor să creadă însă că Dumnezeu nu există, pentru că aceasta va funcționa ca un paravan pentru nedreptățile la care se gândesc. Necredința nu are o fundație ultimă, puternică, în lipsa de dovezi în favoarea Domnului, ci în liniștirea etică de care mulți au nevoie ca să trăiască în păcat. Blaise Pascal spunea că este destulă lumină pentru cei ce vor să creadă și destul întuneric pentru cei ce nu vor să creadă în Dumnezeu. David spune că necredința este o nebunie (1), o pierdere a minții (4). Versetul patru este un citat din înseși cuvintele lui Dumnezeu: este grav să săvârșești nelegiuirea, să-i ataci pe cei credincioși ca și cum vrei să-i devorezi, să nu mai existe, și să nu te închini Domnului. David așteaptă cu încredere izbăvirea Domnului, care va aduce multă bucurie poporului Domnului (6).

Aplicatii

Care sunt cele trei dificultăți majore pe care trebuie să le învingi în viață, potrivit psalmilor 51-54? De ce trebuie să fim pregătiți pentru ele?

Care sunt principiile pocăinței, conform psalmului 51? Cât de tare merită să fim afectați de posibilitatea trădărilor? Ne putem încrede că Domnul știe toate și toate sunt sub controlul suveranității sale?

Ce ne spun experiențele de viață ale lui David? Sunt rugăciunile lui aplicabile și nouă? De ce spune Biblia că necredința este un fel de nebunie? De ce unii oameni preferă să afirme că Dumnezeu nu există? Cum putem să vestim vestea bună a evangheliei unor astfel de oameni?