O mărturie nouă la Ierusalim

Introducere

Ierusalimul de atunci, cetatea învierii și înălțării lui Isus, a devenit Ierusalimul mărturiei creștine. Mărturia aceasta nu s-a schimbat. O Biserică vie în închinare, eficientă în evanghelizare, și bucuroasă de un nou început, va proclama aceeași evanghelie ca cea a Scripturii, ca cea din primul secol. Oare cum ar trebui evanghelia explicată și prezentată, ca să fie înțeleasă într-adevăr ca pe o veste bună, în secolul 21? Fapte 3 și 4 vorbesc despre o minunată vindecare în Numele lui Isus, a unui om paralizat, dar mai ales despre cum Biserica a mărturisit mântuirea lui Hristos în tot Ierusalimul, în ciuda persecuției. Noi trebuie să predicăm evanghelia curată, iar Domnul o va sprijini cu semnele îngăduite de El, chiar în condițiile unei opoziții perseverente.

FAPTE 3: O VINDECARE CU IMPACT

Capitolul 3 vorbește despre o minunată vindecare în Numele lui Isus, a unui om paralizat și la mărturia pe care au dat-o creștinii cu această ocazie. Mărturia nouă nu se referă la religiozitatea sau puterea omenească, ci la Isus și mântuirea adusă de El (3:12). De fapt, la Dumnezeul lui Israel care își arată gloria în Isus Hristos, Domnul vieții (3:13-16). Una din cele mai clare, dar și cele mai frumoase declarații despre misiunea Bisericii o găsim în 3:19-21. Vestim, deci, pocăința (schimbarea minții, a valorilor), întoarcerea la Dumnezeu, ștergerea sau îndepărtarea păcatelor, care vor fi urmate de a doua venire a lui Hristos, pentru re-așezarea tuturor lucrurilor. Isus este cel rânduit de Dumnezeu să domnească, cel care acum este găzduit în ceruri, dar va veni să stăpânească pământul – și, de aici, întreg universul, conform profețiilor pe care le-a inspirat Dumnezeu în Scriptură. Aceasta este vestea bună pe care Dumnezeu le-a trimis-o iudeilor, mai întâi, dar apoi tuturor neamurilor (3:25-26). Această veste bună, această mărturie a fost susținută de Dumnezeu prin vindecarea omului paralizat care cerșea la poarta Templului. Cuvintele lui Petru au lăsat o moștenire foarte importantă. Rămâne în istorie declarația lui din Fapte 3:6. „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”. Ideea nu este că orice evanghelizare începe cu o vindecare, dar că ar trebui să avem ceva de dat oamenilor în nevoie, în numele lui Hristos. Spunând acestea, ne gândim la încurajare, amabilitate, bunătate, ajutor, îngăduință. Evanghelizarea nu începe cu pretenții, ci cu manifestarea bunătății și ajutorului lui Dumnezeu, a harului. În cuvântarea sa, Petru este și patriotic și mustrător. El le arată că promisiunile date lui Avraam, Isaac și Iacov, precum și lui Moise, se împlinesc în Hristos, dar și îi ceartă pentru necredință. Îndemnul său din 3:19, „Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” a fost foarte adevărat pentru evrei. Pentru cei ce nu s-au pocăit au venit, de fapt, vremuri dificile, iar Ierusalimu și Templul au căzut în anul 70 AD. Este adevărat și pentru noi, însă. Domnul aduce înviorare spirituală și binecuvântări, dimpreună cu încercări, în viața oricui se întoare la El cu credință. Predica lui Petru se aseamănă destul de mult cu predicile lui Isus. El admite, astfel, în 3:17, că iudeii l-au condamnat la moarte pe Isus din neștiință. Predica lui Petru este un bun mod de a vesti evanghelia către evrei, pentru că le arată că Isus este adevăratul și veșnicul Mesia.

FAPTE 4: O MĂRTURIE CU IMPACT

Capitolul 4 arată cum Biserica a mărturisit mântuirea lui Hristos în tot Ierusalimul, întregii conduceri din capitala Iudeii. Da, Biserica s-a rugat ca Domnul să binecuvinteze evanghelia, Cuvântul, și să îl întărească sau să îl susțină prin semne și minuni (4:29-30). Biserica adevărată nu a vestit niciodată minunile, pentru ele înseși, ci le-a cerut de la Dumnezeu, ca ajutor în viață, sau ca sprijin în mărturia Cuvântului. Reacția conducătorilor este descrisă bine în Fapte 4. Ei erau necăjiți că apostolii învățau oamenii din popor și vesteau învierea din morți, prin Isus Hristos. Nu li se părea acceptabil ca apostolii să aibă o asemenea influență și nu erau pregătiți să accepte că prin credință în Isus, toți oamenii pot avea parte de înviere. Mesajul era prea revoluționar. Petru este plin de Duhul Sfânt și face declarații demne de ținut minte. Astfel, el zice că „în nimeni altul nu este mântuire, decât în numele lui Hristos” (4:10-12). Doar în Hristos este posibilă mântuirea, doar el este mijlocitorul între om și Dumnezeu (1Timotei 2:5). În alt exemplu, el spune că se cade să mărturisim cu putere credința în Hristos deoarece „este drept să ascultăm de Dumnezeu, iar nu de oameni” (4:19-20). Rugăciunea frumoasă a Bisericii, pentru întărirea acestei mărturii este prezentă în 4:23-32. Ea trebuie citită cu atenție, ca să o luăm ca model pentru rugăciunile noastre, ca Biserică.

Mărturia Cuvântului este continuată de o mărturie de acțiune socială, foarte frumoasă, începută de Barnaba, un credincios din neam levitic, care își vinde parte din averi și îi ajută pe creștinii săraci (4:33-37). Să nu uităm că tot Barnaba va deveni păstorul principal din Antiochia și cel care va merge în prima călătorie misionară a Bisericii, împreună cu Pavel, în Fapte 13.

Aplicatii

Ce sublinieri ale lui Petru ar trebuie să fie și în centrul mărturisirii noastre de creștin, când spunem cuiva evanghelia?

Trebuie comunicarea evangheliei să înceapă cu judecată sau cu bunăvoință și har? De ce? Ce loc au minunile în mărturia Bisericii?

Ce răspunsuri putem da celor care spun că sunt mai multe căi spre Dumnezeu, nu doar Hristos? Evanghelia trebuie spusă cu politețe și cu încredere că Duhul Sfânt ne dă înțelepciune. Nu trebuie spusă cu aroganță, dar cu curaj, pentru că este drept să ascultăm de Dumnezeu, mai mult decât de oameni.

Credeți că acest principiu poate fi învinuit de prozelitism? Roagă-te ca Domnul să îți dea și ție personal, ocazii de a vești evanghelia.