Curaj spiritual și asemănare cu Hristos,
Notes
Transcript
Sermon Tone Analysis
A
D
F
J
S
Emotion
A
C
T
Language
O
C
E
A
E
Social
Introducere
Introducere
Între timp, persecuţia împotriva creştinilor s-a înteţit prin avertizări, bătăi şi închisoare, şi s-a ajuns chiar la uciderea lor. Avem trei trepte sau relatări despre primele persecuţii în Faptele Apostolilor, la începutul Bisericii: 1:12-4:23, apoi 4:24-5:42 şi în final, 6:1-8:4. Aici, în Fapte 7, Ștefan, care era un iudeu creștin din diaspora şi avea un nume grecesc (Ştefan înseamnă „cunună”), se confruntă cu nişte iudei naţionalişti, veniţi şi ei din lumea greacă. Aceştia se strânseseră într-o singagogă foarte activă, numit sinagoga robilor eliberaţi sau a „izbăviţilor”. Ei s-au ridicat împotriva lui Ștefan şi l-au acuzat că le strică credința și identitatea națională. De multe ori în istorie, creştinii au fost acuzaţi că strică obieciurile şi tradiţiile locului. De fapt, întâlnirea cu Hristos ne ajută să devenim oameni adevăraţi, cu o viaţă nouă, şi de abia atunci vorbim despre o bună, şi nouă, identitate naţională. În asemenea situaţii, avem nevoie de un caracter frumos sfânt, şi de curaj de a spune adevărul lui Hristos, în dragoste.
CURAJUL ESTE O FORMĂ A PLINĂTĂȚII DE DUH
CURAJUL ESTE O FORMĂ A PLINĂTĂȚII DE DUH
Ştefan, deși era ales diacon, este în stare să predice cu aceeași putere și în acelaşi duh cu Petru, care era apostol. Așadar, slujirea ține de chemare și dedicare, dar darurile pot fi destul de bogate, peste necesarul specific slujirii. Predica lui Ștefan din Fapte 7 se aseamănă în detalii și prezentarea evangheliei cu predica lui Petru din Fapte 2. Aceasta arată, de asemenea, că toți aveau aceeași evanghelie. Se observă și faptul că Petru și ceilalți apostoli au fost buni învățători și au transmis ucenicilor clar mesajul despre Hristos. Iată de ce este nevoie în Biserică de o învățătură bună: ca evanghelia să fie vestită bine, corect, și cu putere. Ștefan le spune iudeilor naționaliști că Hristos, Mesia, a fost vestit de profeţi, a venit să mântuiască un Israel încăpăţânat şi neascultător de Dumnezeu şi, deşi a fost condamnat la moarte pe cruce, El a fost jertfa de ispăşire a mântuirii lui Dumnezeu. El a fost confirmat prin înviere şi înălţare la dreapta Tatălui, și acolo domnește etern ca Rege și Mijlocitor. Cel dintâi martir creştin din istorie, Ştefan, ne învaţă că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că merită toată închinarea, că merită să îţi dai şi viaţa pentru El, pentru că El este Mântuitorul. Adevărul, măreţia şi puterea acestui mesaj trebuie să fie prezente şi în viaţa noastră.
Nu toţi creştinii ajung să treacă prin astfel de dificultăţi, dar toţi trebuie să îi sprijinească pe cei ce trec prin persecuție, şi să dea o mărturie frumoasă, plină de Duhul Sfânt şi de înţelepciune. Istoria Bisericii ne învaţă că împărăţia lui Hristos se construieşte înăuntrul nostru, în comunitatea Bisericii, se răspândește în lume şi este predicată cu îndrăzneală. Noi suntem chemaţi să slujim pe Domnul şi să vestim evanghelia, spre gloria lui Dumnezeu, dar nu este realist să credem că Împărăţia lui Hristos va cuprinde şi va restaura întreaga lume, cu succes, înainte de venirea lui Hristos. Eşti pregătit să faci față nedreptăților lumii și să predici o credință adevărată în Hristos cel viu și înălțat, până ce Domnul va veni?
CARACTERUL BUN ESTE IMPORTANT ÎN VIAȚA ȘI MĂRTURIA CREȘTINULUI
CARACTERUL BUN ESTE IMPORTANT ÎN VIAȚA ȘI MĂRTURIA CREȘTINULUI
Privește la calitățile lui Ștefan. Știm deja, din Fapte 6, că era plin de Duhul Sfânt, de înțelepciune, și că avea o mărturie bună. Din cuvântul său de apărare vedem acum că știa Scriptura foarte bine. Apoi, vedem că a cunoscut și calitățile și defectele poporului său: neascultarea lor, încăpățânarea, idolatria (7:51-52). Apoi, a arătat că înțelege bine lucrarea lui Dumnezeu în istorie și că, de asemenea, înțelege voia lui Dumnezeu, precum și caracterul lui Dumnezeu. Vestind evanghelia și fiind amenințat cu moartea, el, în asemănare cu Hristos, și-a încredințat Duhul în mâna lui Dumnezeu (7:59). Tot în asemănare cu Hristos, a rostit o rugăciune de iertare pentru poporul său, nu una de condamnare (7:60). Toate ne arată că a avut parte și el, de mare onoare și glorie din partea lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos însuși a stat în picioare, la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, când Ștefan a murit, ca să îl primească pe slujitorul său (7:55-56). Avem nevoie de o viață de slujire și de citire a Scripturii, ca în momente critice să dăm, prin plinătatea Duhului Sfânt, o mărturie bună despre mântuire și despre credința în Hristos.
Aplicatii
Aplicatii
Cum te ajută istoria lui Israel, din Biblie, să înțelegi mântuirea lui Dumnezeu prin Hristos, așa cum o prezintă Petru și Ștefan? La cinci capitole distanță de Rusalii, Ștefan este un creștin plin de Duhul Sfânt și are o mărturie deosebită. Ce calităţi deosebite are Ştefan, care arată un caracter frumos de creştin? De ce este importantă plinătatea Duhului în viața și mărturia creștină?
De ce Ștefan ar putea fi numit un om curajos? Credeți că la aceasta se referă și Apocalipsa 21:8. „ ... cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua”? Care este siguranța lui Ștefan cu privire la momentele morții sale (duhul său, destinația sa)? Putem și noi avea această siguranță?
Ce mărturie îi dă Dumnezeu lui Ștefan, ca onoare pentru mărturia lui Ștefan? Cum este descrisă moartea lui în 7:60?
De ce preoții (7:1) și ceilalți l-au acuzat pe Ștefan? De ce l-au condamnat la moarte (54, 57-58)?
Ce ne spune Fapte 7:58 despre caracterul lui Saul, înainte de pocăința sa? Ce ne spune lucrul acesta despre puterea lui Dumnezeu de a schimba caracterul omenesc?
Cum poate Dumnezeu să înnoiască moştenirea unui popor? Este adevărat că se schimbă obiceiurile şi caracterul, atunci când oamenii devin credincioşi? Este posibil lucrul acesta şi pentru români?