Începutul misiunii între păgâni, în Asia mică

Introducere

Începutul misiunii între păgânii din Asia mică (sudul Turciei de azi) este emoționant pentru că ne arată programul de lucru al unei Biserici ascultătoare de Duhul Sfânt și foarte activă. Totul a început cu Biserica din Antiohia, așa cum se vede în Fapte 13. Ea a fost gata să caute voia Domnului în rugăciune, și să asculte trimiterea Duhului, când au înțeles-o.

FAPTE 13: DIN ANTIOHIA SIRIEI ÎN ANTIOHIA PISIDIEI

Biserica din Antiohia a avut de la bun început o înțelegere bună despre predicarea evangheliei și la evrei și la neamuri. Ei și-au făcut o echipă pastorală cu cinci pastori, de diferite vârste și etnii, s-au rugat și au postit, și au ascultat de glasul Duhului Sfânt, de cuvintele Scripturii, pe care o studiau intens sub organizarea pastorului și apostolului Barnaba. Iată câteva principii majore ale acestei Biserici misionare: 1. Biserica misionară are o echipă variată de păstori, profeți și învățători, de diferite vârste, din care unii se ocupă cu misiunea. 2. Biserica misionară caută viziune din partea Domnului în rugăciune și post. 3. Biserica misionară ascultă de îndemnul Duhului și trimite misionari, în mai multe echipe. 4. Biserica misionară încredințează Domnului echipele de misiune, prin rugăciune și punerea mâinilor și se interesează de ele, în continuare. 5. Biserica misionară are programe diverse și echipe diverse și în cadrul lor îi folosește pe cei chemați la misiune și antrenează pe cei tineri (Barnaba și Pavel și Ioan Marcu, Barnaba și Ioan Marcu, Pavel și Silas și Timotei și Luca, etc.). În capitolele 13-14 are loc prima călătorie de misiune a lui Pavel, în care a mers împreună cu Barnaba și nepotul lui Barnaba, Ioan Marcu (foarte probabil, autorul evangheliei după Marcu), și au vizitat Ciprul și Asia Mică, casa lui Barnaba și vecinătatea lui Pavel (Tars). În Cipru se schimbă numele evreiesc al lui Saul, în varianta romană de Pavel (în latină - Paulus, „cel mic”, Fapte 13:9). Luca face un joc de cuvinte, pentru că aici Paulus – evanghelistul (Pavel), îl vizitează pe Sergius Paulus, guvernatorul roman, care devine și el creștin. De asemenea, remarcabil, Pavel nu doar îl evanghelizează pe Paulus, dar face față cu bine și opoziției constante și agresive a unui magician și filosof iudeu, numit Elimas, care tot încerca să îndepărteze pe Sergius Paulus de la credință. Întotdeauna când spui evanghelia, undeva, cumva, vei avea parte de opoziție: fie de intervenții negative, fie în obstacole de organizare, fie prin reacții antagonice de tot felul. Să cerem puterea Duhului Sfânt și paza Domnului, ca să putem face față împotrivirilor. „Cel mic” va deveni „mare” prin puterea Domnului. Misionarii au plecat din portul cipriot Pafos și s-au dus în Perga, pe malul Asiei Mici. Aici însă au avut o surpriză. Speriat, probabil, de greutățile misiunii și, poate, supărat că a trecut conducerea de la Barnaba la Pavel, Ioan Marcu s-a întors la Ierusalim. Barnaba și Pavel și-au continuat misiunea prin diverse greutăți, dar această părăsire nu i-a făcut o impresie bună lui Pavel, care avea să o țină minte. În sinagoga din Perga, Pavel a rostit prima sa predică și se observă câteva lucruri comune cu predica lui Ștefan (Fapte 7) și cea a lui Petru (Fapte 2). În toate se observă o recapitulare scurtă a binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru Israel, de la Avraam până la David (14:16-22), apoi o discutare a profețiilor și promisiunilor date lui David. Ce este nou la Pavel este că el îl amintește pe Ioan Botezătorul și felul în care l-a prezentat pe Isus, prin botez și mărturie (13:23-25). În 13:38-39, Pavel le spune că prin Isus sunt mântuiți de toate lucrurile de care nu puteau fi iertați prin Legea lui Moise. Predica lui Pavel se încheie cu un citat din Isaia și o avertizare scurtă a iudeilor. Dacă am ține minte predica lui Pavel, nimeni nu s-ar mai întoarce la prevederile Legii, pentru mântuire și iertare, sau viață creștină, așa cum fac mulți din cei ce țin ziua a șaptea sau regimuri alimentare din Vechiul Testament, sau altfel de reguli. Lucrurile păreau să meargă foarte bine, pentru toți, și aproape toată cetatea voia să audă evanghelia (13:44). Iudeii care nu s-au întors la Hristos, însă, au devenit invidioși pe acest succes, la fel cum a fost și Cain gelos pe Abel. Ei au pornit persecuția cu ajutorul unor conducători locali și a unor femei religioase, cu vază, care nu priveau cu ochi buni predicarea despre Isus (13:50). Pavel declară că, după acest refuz, va începe cu putere evanghelizarea Neamurilor (13:46- 47). Versetele următoare, 13:48-49 ne spun un secret, că evanghelia se vestește tuturor, iar toți care „sunt rânduiți” să capete viața veșnică, ajung să creadă. Este greu de înțeles, dar este adevărat.

FAPTE 14: EVANGHELIE ȘI PERSECUȚIE DIN ICONIA, ÎN LISTRA

Fapte 14 cuprinde încheierea prezentării acestei călătorii de evanghelizare și întoarcerea echipei, cu raportul rezultatelor, la Biserica din Antiohia. Această încheiere arată cum, într-adevăr,evanghelia trece de la evrei, la Neamuri, în Iconia. La început, Pavel și Barnaba au predicat în sinagogă și iudeilor și grecilor (14:1, 3), apoi au fost nevoiți să plece, din cauza persecuției (14:5). În Listra s-a ajuns la o evanghelizare directă a Neamurilor, fără predicare în sinagogă. Un om paralizat a fost vindecat, în timp ce Pavel predica, și păgânii au crezut că Pavel și Barnaba sunt doi zei veniți printre oameni: pe Barnaba l-au crezut Jupiter (Zeus, regele zeilor), iar pe Pavel – Mercur (Hermes, zeul comunicării). Pavel și Barnaba i-au oprit să le aducă jertfe și le-au vestit în schimb pe Hristos (14:15-17). Ovațiile mulțimilor nu sunt însă stabile, ca și la intrarea în Ierusalim a lui Hristos, și curând, fiind întărâtați de unii iudei din Iconia și Antiohia, localnicii au vrut să îl omoare cu pietre pe Pavel (14:19-20). Domnul i-a dat viață, însă, și au plecat mai departe, întorcându-se să îi încurajeze și să-i organizeze pe cei care au crezut în Listra, Iconia și Antiohia. Întotdeauna este foarte important ca noii credincioși să fie întăriți prin încurajare și prin învățătură, altfel vor cădea ușor în fața ispitelor și a greutăților ce vor veni (14:22-23). Orice Biserică care iubește misiunea și evanghelizarea, trebuie să iubească și studiul Scripturii și încurajarea, și organizarea vieții creștine în slujire, în bună rânduială. Nu este îndeajuns entuziasmul convertirii, trebuie și construcția ulterioară a caracterului și a cunoașterii, a perseverenței.

Aplicații

De ce este important să căutăm călăuzirea Duhului în formularea de ținte misionare? Te-ai rugat vreodată, „Doamne, ajută-mă să înțeleg cum pot mărturisi evanghelia cuiva”?

Cum îi încurajezi pe tineri din Biserică și cum respecți conducerea lucrătorilor mai în vârstă? Ai fost implicat (implicată) în păstrarea legăturii cu misionarii Bisericii?

În ce feluri am putea să facem față sau să răspundem celor ce își bat joc de credință? Orice inițiativă de răspândire a evangheliei are parte de un război spiritual.

În ce feluri au făcut față Pavel și Barnaba? Cum am putea noi să îi facem față?

Cei botezați de curând au nevoie de studiu biblic și de cunoaștere practică a vieții de slujire, ca să devină membri activi ai Bisericii, creștini maturi. Participi și tu la acest proces? Înveți de la cineva? Înveți pe cineva?