Mărturia evangheliei în Roma

Introducere

Marturia evangheliei în Fapte 27-28 se ocupă de călătoria lui Pavel la Roma și de ajungerea acolo, în capitala imperiului, unde a fost lăsat să predice, având domiciliu forțat. Este o mărturie care ne pune pe gânduri pentru că în această călătorie în lanțuri, ca prizonier, Pavel are ocazia chiar în mijlocul adversității să vorbească cu oamenii, să îi sfătuiască, să îi încurajeze, să le spună Cuvântul Domnului, să se roage pentru ei, să naufragieze cu corabia împreună cu ei, să stea în ploaie împreună cu ei, să-și scape viața împreună cu ei. Am putea să privim aceste două capitole, scrise excelent de Luca, drept un exemplu de seamă al vieții creștine de mărturie, în timp ce trecem prin greutățile cotidiene, într-o lume păgână. Din acest punct de vedere, 27:23-25 sunt esențiale, mai ales 24: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” De asemenea, și 28:30- 31, mai ales 31: „Pavel propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos”. Dumnezeu ne pune în mijlocul unei generații și, în ciuda încercărilor și dificultăților, ne dă bucuria izbăvirilor sale și ocazii, ferestre de oportunitate, să vestim evanghelia în libertate.

DRUMUL SPRE ROMA

Detaliile lui Luca sunt foarte interesante și ne arată că totul a fost real și concret. La fel este și viața noastră. Pavel și ceilalți prizonieri au ajuns pe mâna unui căpitan (sutaș, centurion), pe nume Iuliu care se purta omenos cu Pavel (27:1, 3). O mare mângâiere pentru Pavel a fost că nu era singur, ci era însoțit de Luca și de Aristarh, din Tesalonic. Prietenii și tovarășii de lucru sunt o mare încurajare. Călătoria lor s-a făcut în condiții dificile, pe o vreme nefavorabilă. Când au navigat pe lângă Cipru au avut vântul împotrivă, iar drumul spre Creta a fost foarte greu. Pavel i-a sfătuit să ierneze în Creta, însă centurionul și căpitanul corăbiei, care avea multă marfă, au vrut să ajungă repede în Roma, să nu piardă câștigul. Ei s-au aventurat deci să călătorească în furtună, dar au pierdut controlul corăbiei și apoi toată încărcătura, și așa cum știm, au naufragiat, în cele din urmă, pe insula Malta (Melita). În toată această vreme, Pavel s-a rugat pentru toți cei din corabie, iar Domnul l-a înștiințat că El îi va salva și pe ceilalți împreună cu Pavel. Atunci, Pavel a frânt pâinea pentru toți, ca să prindă puteri și să fie încurajați (27:33-37). În corabie erau în total 276 de oameni, și numai 3 erau creștini, se pare. Gestul lui Pavel este un fel de Cină a Domnului pe o corabie în derivă, în bătaia valurilor și a vântului, din care totuși oamenii vor scăpa, prin harul Domnului. Imaginea aceasta este de neuitat. Și noi trebuie să aducem oamenilor o închinare adevărată și o încurajare adevărată în mijlocul problemelor lor, și mulți din semenii noștri vor fi mântuiți dacă se încred în Domnul. Observăm, de asemenea, cum căpitanul Iulius trece prin diverse stări sufletești. La început îi este favorabil lui Pavel, apoi nu ascultă de sfatul acestuia de a se opri în Creta (27:11, 21), dar primește mustrarea lui. Apoi în final, în momentul naufragiului, are grijă să nu asculte de sfatul militarilor săi, care au propus ca toți prizonierii să fie uciși, ca să nu scape prin înot (27:42-43). Ajunși în Malta, Dumnezeu dă binecuvântări deosebite pentru că Pavel are ocazia să vestească evanghelia și chiar să se roage pentru vindecarea tatălui lui Publius, conducătorul insulei. Mulți alții au fost vindecați și au crezut, astfel încât la plecare, după trei luni petrecute în Malta, localnicii le-au echipat noua corabie cu tot ce trebuie și cu provizii (28:8-11). Este uimitor cum Dumnezeu ne dă binecuvântările sale în mijlocul încercărilor și, în ciuda faptului că Pavel este prizonier, are ocazia să spună cu succes evanghelia.

MĂRTURIA ÎN ROMA

Ajunși în Roma prin îndurarea și paza Domnului, Pavel și tovarășii săi de drum s-au întâlnit cu frații, la intrarea în cetate și au mulțumit Domnului. Observăm că, înainte de a fi judecat și de a ajunge pe primul plan al veștilor zilei, Pavel a dorit să se întâlnească mai întâi cu conducătorii iudeilor din Roma. Iudeii din Roma, în anul 49, înainte de edictul de expulzare a lor pe care l-a dat împăratul Claudiu, erau în număr de 30,000 – 40,000. În primăvara lui 62, când a ajuns Pavel la Roma, cu siguranță erau 10,000-20,000 de evrei în Roma, ocupați cu comerțul, mai ales. Pavel a avut ocazia să le explice evanghelia lui Hristos și împlinirea profețiilor din Vechiul Testament, din cărțile profeților și ale lui Moise, și le-a predicat de dimineață până seara. De asemenea, le-a făcut clar că nu dorește să își pârască neamul înaintea lui Cezar, ci să prezinte tuturor mântuirea prin Hristos și împărăția lui Dumnezeu. Răspunsul iudeilor de atunci se vede foarte clar în 28:24 și 29, unii au crezut, dar ceilalți au început să dezbată cu aprindere toate aceste vești despre Mesia și noul său legământ. De aceea, Pavel i-a avertizat că evanghelia se va duce spre popoarele păgâne, așa cum spune Isaia (28:25, 28), iar ei au discutat și mai înfocat înțelesul profețiilor. Probabil li se părea că aceste întâmplări și pretenții sunt prea de tot, așa cum au reacționat și în Ioan 6, atunci când Isus le-a explicat jertfa trupului său și legământul în sângele său (Ioan 6:60-63). Important este că Pavel a continuat să predice în libertate și să vestească evanghelia lui Hristos și Împărăția lui Dumnezeu, și iudeilor și păgânilor, tuturor celor care veneau să îl viziteze. Această deschidere este foarte importantă. Un început nou, binecuvântat este asigurat în viața Bisericii, dacă este gata să se încreadă în Dumnezeu și să predice tuturor, fără discriminare, în orice situație, în orice dificultate, vestea bună a mântuirii, pentru că, dincolo de încercări și probleme, Dumnezeu are mulți oameni pe care dorește să îi mântuiască, și pe care ni-i dă pe mână, ca să zicem așa, adică i-a așezat lângă noi, ca să îi mântuie și să îi binecuvinteze împreună cu noi.

Aplicatii

A promis Dumnezeu că oamenii credincioși nu vor trece prin greutăți sau persecuții? Ce vedem din viața lui Pavel?

Cum ați descrie transformările sufletești prin care trece Iulius, centurionul roman care îl păzea pe Pavel? Trec oamenii din jurul nostru și astăzi prin asemenea transformări? Sunt ele un mod de a se apropia de Dumnezeu? Ce atitudine avem noi?

Primele impresii se pot schimba printr-o mărturie bună. Ce au crezut băștinașii barbari din Malta (Melita) despre Pavel, când făceau focul pe ploaie? Ce au crezut după aceea, când a scăpat de mușcătura viperei? Care era adevărul? Credeți că aici se aplică Marcu 16:17-20?

Lui Pavel, Dumnezeu i-a dat asigurarea că îl va scăpa din naufragiul corăbiei, ca să ajungă la Cezar, dar îi dă și viața celor ce erau cu el. Credeți că uneori se întâmplă la fel și astăzi? Știți vreun astfel de caz?

Ce s-a încheiat aici, în Fapte 28, în viața lui Pavel, și ce etapă nouă a început? Ce s-a încheiat și ce a început ca etapă nouă în viața Bisericii? Ce etape ai parcurs și ai încheiat în viața ta de credință? Ce drumuri noi ai început în viața ta cu Dumnezeu sau le vezi așteptându-te în viitor? Ce tovarăși ai alături?