Condamnarea păcatului este dreaptă, 3:9-10
Notes
Transcript
/Introducere
/Introducere
Romani 3 se concentrează pe descrierea stării decăzute a iudeilor înaintea lui Dumnezeu, dar în mod special, pe faptul că toți oamenii sunt păcătoși. În prima secțiune, 3:1-20, aflăm că toți suntem păcătoși (vezi și 3:23), iar păcatul este pe drept condamnat de Legea lui Dumnezeu. Experiența istoriei evreilor este o ilustrație că, deși poți să ai și să cunoști Legea și să citești profeții, nu te poți conforma lor în mod perfect și nu îți poți câștiga mântuirea prin ascultarea de Lege.
A. NIMENI NU POATE NEGA MOȘTENIREA GLORIOASĂ A IUDEILOR, CHIAR DACĂ AU GREȘIT
A. NIMENI NU POATE NEGA MOȘTENIREA GLORIOASĂ A IUDEILOR, CHIAR DACĂ AU GREȘIT
Mai întâi vine întrebarea de ce au evreii o anumită întâietate între popoare (1-4)? Ai putea, de exemplu, să afli câți premiați Nobel au fost sau sunt evrei, câți premiați pentru matematică sau științe economice, câți inventatori (20% spun statisticile, deși evreii sunt sub 0.2% din populația omenirii). Pavel spune aici că meritul lor cel mai mare este că li s-a dat Cuvântul Domnului (2). Vezi ce putere are Cuvântul lui? Vezi cum planurile divine anunțate în Biblie, stau în picioare, de-a lungul istoriei, în ciuda necredinței omenești a evreilor (3)? Pavel afirmă răspicat că Scriptura este adevărată, iar toți oamenii vor fi dovediți greșiți și înșelători (, și ). De aceea, întreabă-te, recunoști această condamnare? Apoi, cât de mult citești tu Scriptura? Cât de mult crezi tu Cuvântul lui Dumnezeu? Ce pasaj din Biblie ai citit recent la care poți să zici, Doamne, Tu ai deplină dreptate, iartă-mă, pentru că am greșit?
B. FEREȘTE-TE DE CAPCANA DE A SPUNE CĂ PĂCATUL ÎNCURAJEAZĂ HARUL
B. FEREȘTE-TE DE CAPCANA DE A SPUNE CĂ PĂCATUL ÎNCURAJEAZĂ HARUL
Unii iudei aveau o întrebare vicleană, dacă nu cumva Pavel spune că păcatul are o contribuție ascunsă la gloria lui Dumnezeu (5-8)? Îi face păcatul vreo favoare ascunsă lui Dumnezeu, dându-i ocazia să fie iertător? Acești oameni vicleni din Roma voiau să pară inteligenți și doreau să își justifice păcatele. Astăzi, de exemplu, Islamul spune că Dumnezeu atunci când a creat lumea, și-a făcut singur un bine, pentru că a creat omul ca să aibă pe cine să iubească și de cine să se îndure. În creștinism, noi știm că Dumnezeu nu a creat lumea din nevoie, ori silit de ceva, ci din plăcere și spre gloria sa. Dumnezeu în Sfânta Treime este veșnic și a avut mere parte de iubire și de relații profund satisfăcătoare, între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Ferește-te să cazi în astfel de capcane în care să pară că îi faci o favoare lui Dumnezeu și îi spui tu ce să facă. Nu spune, de exemplu, „Dumnezeu e tatăl nostru, El ne-a creat: deci, trebuie să ne ierte, atunci, e datoria lui, nu?” Sau „Noi îl facem cunoscut în lume, căci suntem chipul lui – e nedrept dacă ne pedepsește pentru greșelile noastre”...; sau „Dumnezeu nu este drept, pentru că lasă prea multă nedreptate în lume și nu face nimic”, etc. Să ne verificăm viața, să fim smeriți și să îi dăm cu adevărat slavă lui Dumnezeu, fără viclenie. Altfel, judecata este o dreaptă pedeapsă (8).
C. TOATĂ LUMEA ESTE VINOVATĂ ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU
C. TOATĂ LUMEA ESTE VINOVATĂ ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU
Concluzia despre păcatul nostru este scrisă cu ajutorul citatelor din Psalmii 14:1-3 și 53:3 (Romani 3:9-10), apoi Psalmii 5:9, 140:3, și mai departe cu Isaia 59:7-8 și Proverbe 1:16 (Romani 3:12-18). Judecățile Domnului despre noi sunt drepte. Credeți că azi starea sufletească a oamenilor este alta? Concluzia finală apare în Romani 3:19-20. Cu această ocazie găsim că judecățile Legii sunt spuse ca „orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu” (19). Legea îți expune situația gravă a păcatului și așteaptă să te îndrepți, dar nu te poate salva (20).
Scrie pe scurt, în cuvintele tale, la ce concluzie ai ajuns. Este Legea Vechiului Testament adevărată? Îți dă Legea puterea de a te schimba și a trăi o viață nouă? Unde este speranța mântuirii noastre (vezi Romani 3:21- 31)? Există oameni astăzi care își pun prea mare speranță în Lege? Există oameni care vor să trăiască și în har, dar și să țină poruncile Legii? Este corectă o asemenea atitudine? La ce folosește Legea din Vechiul Testament?
