Martori ai împlinirii Scripturilor în ce privește moartea Domnului Isus
Notes
Transcript
Introducere
Introducere
Iată-ne la sărbătoarea Cinei Domnului, ce onoare avem să fim aleșii Domnului pentru care a dat ce-a avut mai scump ca noi să fim salvați prin jertfa Fiului Său.
Haideți să privim la acest text care descrie cea mai cumplită parte din slujba Domnului Isus Christos, răstignirea Lui pentru păcatele noastre.
După ce Domnul și-a încredințat mama în grija lui Ioan, Domnul are o ultimă lucrare prin care dorea să atragă atenția iudeilor de atunci și cei ce vor veni după că El este alesul, El este Mesia.
Domnul vrea să-ți atragă atenția și ție care nu ești din poporul iudeu că El a împlinit totul comform Scripturilor care vorbeau despre El. El nu numai că a împlinit acestea, dar continuă să le împlinească până la completa lor realizare. Ce altceva mai puternic să-ți vorbească astăzi minții și sufletului tău decât faptul că în fiecare moment al vieții Domnul împlinește toate prorociile ce au fost făcut despre El în Scripturi.
Prorocia oamenilor lui Dumnezeu era făcută prin Duhul Sfânt nu atât ca să știe poporul iudeu viitorul, cu toate că și acestea era prezentat acestora, dar în principal ele aveau în vedere venirea lui Mesia a Domnului Isus, a lucrării Acestuia. Chiar și acum duhul prorociei este dat pentru ca să arate alte împliniri ale prorociilor despre Domnul Isus chiar dacă Domnul nu mai este pe acest pământ.
Totuși, prorocia despre Mântuitorul te afectează, mă afectează pentru că dacă o cred ajung să fiu și eu printre cei aleși, pentru care a murit Domnul și să am parte cu El în Împărăția Cerească.
Iată ce se spune prin ap. Pavel în epistola către Romani:
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. *Mat. 10:32; Luke 12:8; Acts 8:37
Așadar rolul de martor pe care îl iei și care vine în apărarea Domnului aduce mântuire, iată de ce trebuie să ai dovezi clare scripturale care atestă că Isus este Mesia.
Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
Domnul după înviere i-a spus lui Toma că mai ferice de cei ce cred chiar dacă nu au văzut. Crdincioșilor de astăzi li se cere o credință nu oarbă ci bazată pe dovezile Scripturale. Astfel că noi trebuie să fim martori care ne bazăm pe dovezile scripturii și de asemenea pe relația vie pe care o avem noi înșine cu Domnul. Relația personală este de cele mai multe ori pusă la îndoială de un altul, dar ceea ce rămâne foarte puternic și lucrează este cuvântul Domnului apoi vine și mărturia unei relații speciale ce o avem cu Domnul.
1.Martor că Domnul a împlinit Scriptura știind că totul s-a sfârșit
1.Martor că Domnul a împlinit Scriptura știind că totul s-a sfârșit
- totul a sfârșit Domnul din ceea ce avea de făcut în viața pământească după cum era intenționat de Tatăl. De aceea, Acesta a ales în continuare, deliberat, să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu înainte de a-și da obștescul sfârșit.
-ceea ce apare a fi o sete obișnuită pentru cel expus la chinuri cumplite ale crucificării, a fost de fapt dorința împlinirii cuvântului din Ps. 69
Ei îmi pun fiere în mâncare,
şi, când mi-e sete, îmi dau să beau oţet. *Mat. 27:34, 48; Mark 15:23; John 19:29
Orice iudeu putea să sesizeze după ce afla aceste detalii că Isus a împlinit cuvintele acestea spuse cu sute de ani înainte să se întâmple despre El.
-De obicei oțetul îl înviorează pe cel leșinat, dar Domnul după ce l-a băut și-a dat Duhul ca să arate că nu moartea și slăbiciunea erau cele ce îl dominau pe El în acel moment pe cruce, cu toate că le avea, ci El avea în propria voință destinul vieții și al morții Sale.
Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. *Isa. 53:7, 8, 12; Heb. 2:9
Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” *John 2:19. **John 6:38; John 15:10; Acts 2:24, 32
Conform cu spusele Domnului Isus, El avea putere să își dea viața și avea putere să și-o ia înapoi.
Iată de ce este important să crezi în El și să te identifici prin botez în moartea Lui. Numai Isus are puterea aceasta de a-și lua viața înapoi. De aceea, dacă te identifici cu El în moartea Lui prin botez și apoi prin participarea la masa Domnului, ai parte și de viața împreună cu El căci El nu mai este mort ci viu.
Ca să poți rămâne o mărturie chiar și în slăbiciunea bolii trebuie să privești la Isus care continuă să fie o mărturie a cuvântului lui Dumnezeu.
Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. *Col. 2:12. **Rom. 8:11; 1Cor. 6:14; 2Cor. 13:4. †John 2:11; John 11:40. ††Gal. 6:15; Eph. 4:22-24; Col. 3:10
În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. *Php. 3:10, 11
Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; *Rom. 6:3, 4, 5; Rom. 8:17; 2Cor. 4:10, 11; 2Tim. 2:11, 12; 1Pet. 4:13
ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. *Acts 26:7
Cine i-a fost martor al acestor clipe de agonie Domnului? Ucenicul care-L iubea Maria mama Domnului și celelate femei.
-Ce important este să învățăm de la Isus să împlinim cuvântul lui Dumnezeu când am împlinit ceea ce a intenționat Dumnezeu să facă cu noi pentru o anumită etapă a vieții, noi nu suntem răstigniți cum a fost Domnul. Este mult mai ușor dar nu fără efort din partea ta.
-Să fim martori vii ai lui Isus ai cuvintelor spuse de El.
-De exemplu se termină copilăria nu trebuie să fiu răzvrătit că am ajuns la pubertate, ci să fiu gata să împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, poate să mă pocăiesc, să primesc botezul etc.
Am sfârșit cu tinerețea nu trebuie să mă gândesc cum să-mi fac toate poftele tinereții ci cum să împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta o poți face cu atât mai ușor dacă în celelate etape ale vieții tu ai învățat să asculți de Domnul și să împlinești poruncile Lui.
Domnul Isus a fost la comanda ceasului morții Lui. Tu și eu nu suntem la comanda ceasului morții noastre, de aceea trebuie să ne grăbim să împlinim Cuvântul lui Dumnezeu. Ce dorește Domnul de la noi? Este să credem în El și să trăim după cuvântul Lui șă-i fim martori vii ai morții și învierii Lui.
2.Martori după moartea lui Isus că Tatăl a împlinit cuvântul referitor la Fiul Său mișcând inima păgânilor
2.Martori după moartea lui Isus că Tatăl a împlinit cuvântul referitor la Fiul Său mișcând inima păgânilor
-Evreii aveau teama, friica v.31, de a lăsa pe cruce pe cineva blestemat mai mult de o zi și mai ales de ziua pregătirii dinainte a Paștelui.
trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău. *Jos. 8:29; Jos. 10:26, 27; John 19:31. **Gal. 3:13. †Lev. 18:25; Num. 35:34
În felul acesta teama lor a dus la împlinirea unei alte promisiuni făcute că El va fi făcut blestem pentru noi.
Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – *Rom. 8-3; 2Cor. 5:21; Gal. 4:5. **Deut. 21:23
pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. *Rom. 4:9, 16. **Isa. 32:15; Isa. 44:3; Jer. 31:33; Jer. 32:40; Ezek. 11:19; Ezek. 36:27; Joel 2:28, 29; Zech. 12:10; John 7:39; Acts 2:33
-numai că ei doreau ca să li se zdrobească fluierele picioarelor ca să intre în șoc de durere și să moară. Dar atunci ar fi fost oasele lui zdrobite și astfel nu s-ar fi potrivit cu prorocia:
Toate oasele i le păzeşte,
ca niciunul din ele să nu i se sfărâme. *John 19:36
Ceea ce trebuia făcut în ziua pregătirii era curățarea casei de aluat și la fel și pământul trebuia curățat de ce este blestemat. De aceea nu trebuia nici un om crucificat lăsat pe cruce de Paște.
Astfel că un soldat a avut deodată idea să străpungă coasta lui Isus cu o suliță.
Acel soldat fără să știe a mai împlinit o prorocie despre Isus:
Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut. *Jer. 31:9; Jer. 50:4; Ezek. 39:29; Joel 2:28. **John 19:34, 37; Rev. 1:7. †Jer. 6:26; Amos 8:10
Cine a orchestrat acestea? Tatăl Ceresc. Christos era în cel mai vulnerabil moment când nu putea El să împlinească prorociile, și atunci Tatăl a vegheat să se împlinească și celelalte prorocii.
Dumnezeu a vegheat să se petreacă aceste lucruri în acest moment vulnerabil când Fiul nu mai putea fi în control și a folosit un păgân, un soldat care i-a străpuns inima. Dar Dumnezeu a avut un martor credibil chiar și în acel loc:
Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
Cine era cel ce a văzut aceasta? Tot Ioan ucenicul pe care-l iubea Isus. Mai târziu și ucenicii și Toma i-au pus mâna în coasta străpunsă.
Poate crezi că învârtoșarea ta împotriva lui Isus precum soldatul ce l-a străpuns cu sulița te face să fi liber și să arăți că nu-i nimic din ce spun creștinii despre Isus. Dar aceasta, chiar arată că ești sub influența celui rău și ai nevoie de mântuirea lui Isus.
Dumnezeu nu lasă numai în seama unui păgân să fie mărturia căci știm cum soldații după înviere au fost corupți cu bani ca să mărturisească altfel, că ucenicii i-au furat trupul pe când dormeau.
Mărturia ucenicului iubirii și apoi a celorlalți ucenici este că pentru tine coasta i-a fost străpunsă ca să moară cel făr de păcat pentru noi.
Suntem gata să mărturisim aceasta și noi cu toată fermitatea și știi și tu că spui adevărul când faci această mărturie? Dacă da ferice de tine că Domnul te mărturisește înaintea îngerilor.
De asemenea Domnul vrea să legăm ca martori vii ceea ce este redat de Domnul în NT cu acele cuvinte prorocii din VT. Un martor corect nu exclude o parte din scripturi ca să-i iasă lui pasența cum a făcut Marcion și alții care au exclus Vechiul Testament alții au exclus minunile din NT ca Thomas Jefferson (1820).
3. Martori că Tatăl a împlinit Cuvântul Său mișcând inima ucenicilor ascunși
3. Martori că Tatăl a împlinit Cuvântul Său mișcând inima ucenicilor ascunși
-urmează o înmormântare regească pentru trupul lui Isus.
-Doi ucenici pe ascuns ai Domnului Isus intră în acțiune. Cine i-a mânat? Dumnezeu.
Iosif din Arimatea care avea se pare un mormânt săpat în piatră în grădină. Acest mormânt era foarte scump ce omul de rând nu și-l permitea.
şi L-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat. *Isa. 53:9
Nicodim a adus smirna și aloe de 100 de litri ce a dat-o din propriile resurse.
-Și de data aceasta s-a împlinit o profeție pe care nu se putea măcar cei doi ucenici să nu și-o amintească că au împlinit-o.
Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. *Mat. 27:57, 58, 60. **1Pet. 2:22; 1John 3:5
Mormântul lui la un loc cu cel bogat. Chiar și acest amănunt este împlinit de cine? De Tatăl Ceresc prin stârnirea acestor doi ucenici ascunși ai lui Isus.
Dumnezeu poate să continue să aducă la îndeplinire toate semnele ce trebuie să se petreacă cu Domnul până la venirea lui a doua oară.
Mărturia însă nu a lăsat-o Domnul în seama acestor ucenici căldicei, ci ni se spune că Femeile Maria Magdalena și altele au asistat de departe la acest moment al îmbălsămării. Mironosițele cum se spune popular care plângeau după Domnul au asistat unde i-a fost pus trupul.
Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, *Luke 8:2. **Mark 15:47
s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege. *Mark 16:11. **Exod. 20:10
Mărturia vrea Domnul să ți-o încredințeze ție care ești un ucenic pe față pentru că Domnul vrea să aibă ucenici care să nu se rușinize de oameni, care să nu se uite după slava oamenilor cum au făcut acești ucenici pe ascuns. Domnul are nevoie de oameni care sunt gata să fie dați afară din societate să fie stigmatizați ca fiind pocăiți dar care să mărturisească pe față că Isus a murit și pentru ei. Suntem noi gata să ieșim afară și să suferim ocara lui Christos?
Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. *Heb. 11:26; 1Pet. 4:14
De aceea cel mai bun lucru ar fi să nu trecem pe lângă aceste momente divine, ci să fim gata să ne lăsăm schimbați și în primul rând să ne întărim în credință ca să putem să fim martori ai Domnului Isus.
Chemare
Chemare
Domnul Isus a fost un martor viu al Scripturilor, Tatăl ceresc chiar dacă într-un mod tainic a continuat să împlinească Scripturile, Duhul Sfânt prin care profeții au mărturisit continuă să dea mărturie și astăzi prin cel ce se lasă născut din nou prin credința în Domnul Isus.
Domnul Isus ne invită la masa Lui pe toți cei ce i-am fost martori. Marori că a împlinit profețiile, ce s-a spus despre EL în scriptură. Noi nu putem decât să fim martori prin credință că cei ce ne-au dat această mărturie au înregistrat potrivit cu puterea Duhului Sfânt acestea. Credința din noi se vede prin faptul că trăim conform cu poruncile Domnului.
Tatăl ceresc ne vrea să fim în continuare martori ai lucrării Domnului Isus chiar dacă El poate mișca inima unui păgân să poată face ceea ce El a intenționat în planul Divin. Sunt acești împărați ai lumii păgâni care nu fac altceva decât aduc ziua Domnului mai degrabă prin noua ordine mondială.
Astăzi sunt atâți creștini Jeffersonieni care nu cred în minuni și te fac să te rușinezi când mărturisești că tu crezi în minunile Lui.
Mai mult, Tatăl Ceresc vrea să fim martori adevărați, chiar dacă se poartă încă chiar din vrema când a fost Regele pe pământ ca unii să fie ucenici pe ascuns. Să nu ne fie rușine și jenă a arăta că suntem ai Lui. De aceea să și trăim ca ucenici ai Lui ca să nu ajungem de dispreț ca fariseii.
La masa Domnului sărbătorim moartea Domnului tocmai pentru că El este viu și o arată acum și aici așa încât dacă n-am face-o am uita de moartea Lui. Ai uitat de moartea Lui? Iată că este momentul să ne reamintim ce a făcut pentru noi Domnul prin jertfa Lui ca să putem să-i fim martori adevărați ai Lui.