Supremația Lui Cristos

Colossians  •  Sermon  •  Submitted
0 ratings
· 89 views
Notes
Transcript
În anul 2014, am fost plecat într-o delegație de 4 săptămâni în California, împreună cu încă 8 colegi. Și în acel context am avut mult timp de discuții, și am observat că era un coleg din Baia Mare care avea cunoștințe din Scriptură. La un moment dat discuția noastră a ajuns șa persona și lucrarea Domnului Isus Cristos. În momentul în care am folosit termenul că Dumnezeu s-a întrupat acel coleg a spus: Dragoș eu prefer să cred ceea ce spune Scriptura anume că Isus este Fiul lui Dumnezeu atât. Și de aici a început o discuție interesantă, în care colegul meu susținea că de fapt înaintea de conciliul de la Niceea din 325 creștinătatea nu a afirmat vreodată dumnezeirea Domnului Isus Cristos, și crezul din 325 nu reprezintă decât o încercare a împăratului Constantin de a construi o religie universală, fiind vorba și de o răzbunare a lui Atanasiu și a celorlalți participanți la conciliu care au dorit să îl marginalizeze pe Arius. Oare așa să stea lucrurile? Ore timp de 325 de ani, creștinismul nu a susținut nimic despre divinitatea lui Isus Cristos? Cred că răspunsul la această întrebare este fundamental, pentru că așa cum spunea Oswald Sanders în cartea “Inegalabilul Cristos”, dacă Isus Cristos nu este Dumnezeu, atunci noi cei care ne închinăm și îl lăudăm pe El suntem niște idolatri, pentru că doar Dumnezeu este singurul care merită închinare. Acum un lucru clar, este că participanții la conciliul de la Niceea din 325 nu au stabilit nimic nou, ei doar au recunoscut ceea ce Scriptura afirmă și ceea ce creștinismul autentic afirma deja de peste 3 secole. Deși un coleg foarte inteligent, totuși nu pot să înțeleg ce Biblie citea el,
Dacă mergem în Vechiul Testament, unul dintre cele mai cunoscute pasaje în Isaia 9:6 se spune despre venirea lui Mesia Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.”
Pentru că dacă ne uităm la Noul Testament în toate cele 27 de cărți găsim dovezi ale egalității dintre Fiul lui Dumnezeu și Tatăl, ale dumnezeirii Domnului Isus Cristos.
Dacă deschidem prima carte a Noului Testament, Matei și începem să citim după 22 de versete în versetul 23 vedem că îngerul îi spune lui Iosif: îi vei pune numele Emanuel care tălmăcit înseamnă: Dumnezeu este cu noi. Astfel prin acel copil, Dumnezeu însuși se cobora la om, pentru a fi împreună cu omul.
Dacă ne ducem la altă Evanghelie, în Luca citim 43 de verste și vedem cum Elisabeta în numește pe cel care era în pântecele Mariei Domnul ei, Cum mi-a fost dat să vină la mine, maica Domnului meu?
Dacă ne ducem la Evanghelia Ioan citim doar 14 versete și înțelegem cum Cuvântul care era Dumnezeu s-a făcut trup.
Apoi la o simplă lectură a Evangheliilor observăm că Isus afirmă despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, și Dumnezeu este Tatăl Lui iar evreii au înțeles foarte bine sensul acestor afirmații și căutau să îl omoare: pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu Ioan 5:18.
Ne uităm la cele mai timpurii mărturii din Biserică, la predica lui Petru din Faptele Apostolilor 2:36 - Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi. Termenul acesta tradus în română ca și Domn, este de o importanță fundamentală. Atunci când VT Testament a fost tradus în greacă, ceea ce este cunoscută sub denumirea de Septuaginta (LXX), traducătorul atunci când a vrut că traducă numele lui Dumnezeu a folosit acest cuvânt Domn, care a fost folosit și de Cornilescu în traducerea numelui lui Dumnezeu în VT. Astfel atunci când Luca relatează predica lui Petru, și ceilalți scriitori ai NT atunci când au ales să se refere la Cristos ca Domnul ei au în vedere că în LXX termenul este folosit de 6814 pentru a traduce cuvântul ebraic Yahveh(eu sunt cel ce sunt). Apoi deși în general în greaca NT cuvântul Theos este rezervat pentru Dumnezeu Tatăl sunt versete în Ioan, Romani, Tit, Evrei, 2 Petru care folosesc cuvântul Dumnezeu cu referire la Isus Cristos.
Apoi chiar textul care ne-a fost prezentat astăzi la închinare și care reprezintă cel mai probabil un imn, care exprimă crezul bisericii primare, este unul dintre cele mai bogate pasaje Cristologice din tot NT. Având în vedere că Pavel a scris bisericii din Colose aproximativ în anul 60 d.Cr. aceasta arată ca dumnezeirea Domnului Isus Cristos nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării în biserica primară, în biserica apostolică. Chiar dacă nu este vorba de un imn, deși foarte probabil după modul în care este organizat textul este un imn, în mod caterogic vorbim de o mărturisire de credință a bisericii primare pentru elemente similare găsim și în locuri din Scriptură, ceea ce arată că în Biserica primului secol creștinii au înțeles că Isus Cristos este nu doar om ci Dumnezeu, și I se închinau ca fiind parte din Dumnezeire.

Ideea centrală:

Cristos este expresia de sine a lui Dumnezeu, Agentul lui Dumnezeu în creație, în procesul de răscumpărare, în noua creație unde scopul divin se va consuma.
Cristos este expresia de sine a lui Dumnezeu din care, prin care și pentru care sunt toate lucrurile.

Cum se arată supremația lui Cristos?

1. Supremația lui Cristos în Creație (15-16)

Așa cum am spus, textul care a fost citit și la închinare, reprezintă un poem creștin timpuriu iar prima strofă este reprezentată de versetele 15-16 și Celebrează supremația lui Cristos în creație.

a. Îl revelează pe Dumnezeul nevăzut (chipul Dumnezeului nevăzut) precedă creația (cel întâi născut din toată zidirea)

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut – sensul aici este că Isus, îl descoperă pe Dumnezeu. El este reprezentarea exactă a lui Dumnezeu, similar în aparență, caracter sau natură. Ideea este de a arăta egalitatea, aceeași natură pe care Tatăl și Fiul o împărtășesc, accentul cade pe egalitate. Cristos ne este dăruit ca și imagine a lui Dumnezeu, pentru ca noi să putem să cunoaștem ce vrea Dumnezeu și ce face Dumnezeu. Prin Cristos, natura și ființa lui Dumnezeu ne-au fost prefect revelate, pentru că cel care este invizibil a devenit vizibil.
Cristos este imaginea lui Dumnezeu, nu este un concept pe care îl găsim doar aici în Coloseni, ci îl găsim și în alte scrieri Pauline 2 Cor 4:4 ale căror minți necredincioase le-a orbit dumnezeul acestui veac, ca să nu strălucească lumina Evangheliei slavei lui Cristos, Care este chipul lui Dumnezeu, în prologul Evangheliei lui Ioan în versetul 18 din capitolul 1 spune că Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut, iar într-o discuție cu ucenicii Domnul Isus spune că cine m-a văzut pe Mine, l-a văzut pe Tatăl, în Evrei 1:3 El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui. Matei 11: 17 nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu este cel care ni-l descoperă pe Tatăl, pentru ca prin lumina evangheliei, întunericul din inima noastră să fie risipit și astfel să îl putem cunoaște pe El, cel nevăzut și necuprins se descopere astfel omului finit.
Cristos este cel întâi născut din toată zidirea: ideea este că Isus precedă Creația, există înainte de toate. Termenul de întâi născut în Scriptură este folosit atât în sens literal – ca și primă progenitură a unui cuplu, cât și metaforic pentru a arăta întâietatea, superioritatea de exemplu despre Israel în Exod 4:22 - Tu vei zice lui faraon: „Așa vorbește Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Iar despre Efraim, cel de al doilea fiu al lui Iosif în Ieremia 31:9 Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, și Efraim este întâiul Meu născut.”
Termenul de primul născut este un ecou al Psalmului 89:27 – unde Dumnezeu îi spune lui David: Iar eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt între împărații pământului. Si implică superioritate, preeminență, implică aceeași natură cu Tatăl, aceeași esență.
Cristos este Înțelepciunea personală, întrupată a lui Dumnezeu. Cristos este chipul Dumnezeului nevăzut, el precedă creația, și este superior la tot ceea ce cuprinde creația, atât pe plan material – lumea vizibilă, cât și pe plan imaterial, spiritual – El este deasupra oricărei domnii, dregătorii și stăpâniri.

b. Cauza creației: Este agentul creator

Cristos este cauza ultimă a universului, dar nu doar atât nu numai că întreg universul a fost creat în El, ci Cristos este agentul creator, întreg universul a fost creat prin El și scopul ultim al universului, totul a fost creat pentru El.
Fie lucruri văzute, fie lucruri nevăzute, fie că este vorba despre lumea nevăzută a duhurilor, sau poate chiar de autorități pământești, Cristos este superior oricărui lucru și oricărei entități din creație.
F.F. Bruce: Pentru cei care au fost răscumpărați de Hristos, universul nu are terori ultime; ei știu că Răscumpărătorul lor este, de asemenea, Creatorul, Conducătorul și Scopul tuturor ființelor și lucrurilor.
Universul a fost creat în Cristos, pentru că toate planurile și activitățile Tatălui sunt centrate în Fiul, a fost creat prin El, pentru că Fiul este agentul creației (agentul creator) și au fost create pentru El pentru că Fiul este scopul ultim spre care toate tind.

2. Supremația lui Cristos în Univers și Biserică (17-18a)

a. Totul se ține prin El (17)

El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El. – Sugerează nu doar prioritatea temporală, faptul că înaintea să existe orice din lumea noastră, inclusiv timpul Cristos exista dar și superioritatea lui Cristos față de lucrurile create.
Pentru Pavel Cristos, nu este doar cel prin care s-au creat toate lucrurile, dar El este cel care susține toate lucrurile, Cristos este susținătorul universului și principiul unificator al vieții. Aici, iar este un ecou din cartea Psalmilor, Psalmul 93:1 Domnul împărățește îmbrăcat cu măreție; Domnul este îmbrăcat și încins cu putere: de aceea lumea este tare și nu se clatină
Psalmul 96:10 Spuneți printre neamuri: „Domnul împărățește! De aceea lumea este tare și nu se clatină. ”

b. Este capul Trupului (18a)

Cristos este capul Bisericii – o expresie care arată atât faptul că Fiul este sursa, originea Bisericii, cât și faptul că Cristos este Domnul, având autoritatea în Biserică.
Cristos și credincioșii sunt văzuți împreună ca o entitate vie, Cristos este Capul oferind viață, exercitând controlul și dând direcția, credincioșii sunt trupul Lui, mădulare individuale aflate sub controlul, ascultarea și direcția dată de Capul care este Cristos, făcând lucrările lui Cristos. Viața care caracterizează tot trupul este în viața lui Cristos Înviat, viață pe care El o împarte cu tot trupul. F.F. Bruce
Versetul 17 și prima parte a versetului 18 reprezintă un refren, un pasaj de trecere la cea de a doua strofă a poemului, care începe din a doua parte a versetului 18 până la versetul 20.

3. Supremația lui Cristos în Răscumpărare (18b – 20)

Supremația lui Cristos asupra primei Creații, este un Prototip pentru supremația lui Cristos asupra Noii Creații. Dacă în prima strofă a acestui imn Cristos este chipul Dumnezeului nevăzut, și cel întâi născut din toată creația, acum EL este

a. Începutul și întâiul născut 18 b

Cristos ca și început și Întâiul născut dintre cei morți este o imagine prezentă și în cartea Apocalipsei unde Cristos, întocmai ca Tatăl este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul. Apoi chiar în salutul cărții Apocalipsa 4:1 se prezintă ca Cel întâi născut dintre cei morți.
În 1 Corinteni 15:20 aceeași idee este comunicata: Hristos a înviat din morți, primul rod dintre cei adormiți. 1 Cor 15:20.
Învierea Domnului Isus Cristos marchează triumful asupra tuturor forțelor care ne țineau legați, în robie.
El este cel întâi născut dintre cei morți, se referă în mod categoric la Învierea Glorioasă de care a avut parte, și la trupul glorificat asupra căruia moartea nu mai are nici o putere. Deși în Scriptură avem alte câteva situații când oameni au fost înviați din morți, toți aceștia au înviat în trup de carne, și au murit.
Astfel atât faptul că Domnul este Începutul întocmai cum este prezentat și Tatăl în Scriptură, cât și învierea glorioasă din morți, care reprezintă o garanție a faptului că și noi vom învia împreună cu Cristos, sunt dovezi de nezguduit care arată clar că Isus Cristos, Fiul Tatălui din cer este Dumnezeu.

b. Cauza răscumpărării: Este Agentul răscumpărător (19-20)

După cum în prima strofă a acestui imn, Cristos este superior, preeminent în creație tot așa în cea de a 2 a strofă Cristos este preeminent, superior în procesul de răscumpărare. Domnia universală a lui Cristos nu este doar o afirmație teoretică ci are implicații profunde despre modul în care credincioșii găsesc împlinire din punct de vedere spiritual.
Preeminența lui Cristos în toate aspectele, este acum repetată dar în termeni diferiți: în Cristos locuiește toată plinătatea dumnezeirii. Totalitatea esenței și puterii divine este rezidentă în Cristos. Toate atributele Dumnezeirii sunt descoperite în El care este chipul Dumnezeului nevăzut, Capul trupului al Bisericii prin care toată plinătatea dumnezeirii este descoperită credinciosului, Isus fiind singurul mijlocitor între om și Dumnezeu.
Plinătatea dumnezeirii lui Cristos este manifestată în lucrarea de reconciliere, de împăcare a omului cu Dumnezeu.
După cum în creație, lucrarea lui Cristos a avut un impact cosmic, universal la fel și lucrarea de reconciliere are impact nu doar asupra umanității, ci asupra întregii creații. Creația este adusă sub autoritatea sub domnia lui Cristos.
În Romani că întreaga creație suferă din pricina păcatului, iar prin Cristos întreaga creație este împăcată cu Dumnezeu, ordinea inițială a creației este restabilită. Verbul a reconcilia sau a împăca mai apare în această formă, sau în forma de baza a verbului de 7 ori în NT, doar în Epistolele Pauline și cu o singură excepție, unde se referă la restaurarea relației dintre soți 1 Cor 7:11, se referă la restaurarea părtășiei păcătosului cu Dumnezeu, prin sângele lui Isus Cristos. Aici, ideea de reconciliere, implică faptul că inițial a fost o relație de pace, de armonie între Dumnezeire și întreaga creație iar această relație armonioasă a fost distrusă de păcat, care a avut efecte nu doar asupra omului ci asupra întregii creații. Prin sângele crucii, această relație este restabilită astfel nu doar că noi ca și oameni suntem în pace cu Dumnezeu ci relația întregii creații este restaurată cu Creatorul. Totul este adus sub domnia, sub autoritatea lui Cristos, cel în care, prin care și pentru care au fost create toate lucrurile.
Deși totul este adus sub autoritatea lui Cristos, pentru că nici o forță din univers nu poate rezista puterii desfășurate de Dumnezeu în Cristos, aceasta nu înseamnă că toți oamenii vor fi mântuiți și că în final tot ceea ce este pe pământ și în ceruri va avea parte de moștenirea Împărăției lui Dumnezeu. În contextul Epistolei Coloseni, și al întregului NT ne este arătat că totul este sunt sub autoritatea Lui Cristos, astfel la împlinirea vremurilor, Cristos va restaura creația, orice entitate umană sau spirituală care se opune va fi îndepărtată de la fața lui Dumnezeu, în iadul de foc și creația însăși împreună cu cei care au crezut în jertfa Domnului Isus se vor bucura pe deplin în a îl cunoaște și a îl proslăvi pe Domnul și Dumnezeul lor. Va veni o zi când în Numele lui Isus, se va pleca orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă va mărturisi, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. Filipeni 2:10-11, pentru că nimeni și nimic nu se poate opune autorității lui Cristos.
F.F. Bruce: Cristos ne este prezentat ca agentul lui Dumnezeu în toate domeniile scopului său plin de har față de rasa umană, de la lucrarea inițială a creației prin răscumpărarea realizată în mijlocul istoriei, până la noua creație în care scopul divin va fi consumat.
Cristos este expresia de sine a lui Dumnezeu din care, prin care și pentru care sunt toate lucrurile.

Aplicații

Cine este Isus Cristos pentru mine? Faptul că Isus Cristos este Dumnezeu, faptul că prin sângele crucii poți să fii reconciliat cu Creatorul te obligă în această dimineață să iei o decizie personală despre ce reprezintă Isus Cristos pentru tine. Fie te vei supune domniei și autorității Lui și vei avea pace cu Dumnezeu, fie vei continua să fii un ignorant și vei rămâne un răzvrătit dar modul în care te raportezi la Cristos va avea consecințe eterne.
Cei care ne-am împăcat cu Dumnezeu prin sângele lui Cristos suntem noi pasionați de cunoașterea lui Cristos? . Acest pasaj apare în contextul rugăciunii lui Pavel pentru maturizarea credincioșilor, astfel calea maturizării, a desăvârșirii în Cristos nu este calea moralității, ci calea cunoașterii lui Cristos care transformă viața, pentru că EI ne este dăruit ca și imagine a lui Dumnezeu, pentru ca noi să putem să cunoaștem ce vrea Dumnezeu și ce face Dumnezeu, cunoscându-l pe Cristos cunoaștem voia lui Dumnezeu și viața noastră este transformată asemenea Domnului nostru.
Related Media
See more
Related Sermons
See more