Live like God's people

Chemarea de a trăi ca și popor al lui Dumnezeu.

Îmi aduc destul de bine aminte ziua de 24 septembrie 2018, când într-o luni dimineața am plecat împreună cu soția de dimineață de acasă pentru a o duce la maternitate pentru un control, având în vedere că se apropia ziua când trebuie să se nască primul nostru copilaș. Medicul a spus ca va fi doar un control, și apoi urma să o lase acasă, astfel că am parcat mașina în fața maternității și așteptam să se termine controlul. Cursul evenimentelor avea să fie altul, pentru că a 2 a zi pe 25 septembrie avea să se nască Iosia, primul nostru copilaș. Dar în timp ce așteptam ca soția să vină de maternitate, am început să împart niște pliante pentru a motiva oamenii să meargă la vot la referendumul pentru protejarea familiei. La un moment dat, am văzut un bărbat, care se îndrepta destul de furios spre mine cu un fluturaș în mână și care m-a întrebat cu ce drept fac eu acest lucru.... A început o discuție interesantă, în care aveam să descopăr că acea persoană avea unele principii morale sănătoase, dar care a zis ceva de genul ceea ce faceți voi este o prostie, degeaba încerci să ai o relație cu Dumnezeu, degeaba încerci să impui această regulă prin constituție dacă noi nu ne mântuim ca și națiune în totalitatea noastră, atunci niciunul nu va fi mântuit. Ca și creștin evanghelic am aparat poziția Scripturii și i-am arătat că mântuirea este individuală, și se bazează o relație personală cu Isus Cristos și mântuirea mea nu este condiționată de mântuirea celor din jur. Totuși deși acest lucru este adevărat, Scriptura afirmând fără echivoc că mântuirea este exclusiv prin credința personală în moartea și învierea Domnului Isus Cristos, se ridică o întrebare pertinentă care este rolul Bisericii? Care este rolul comunității creștine în procesul de mântuire.

În cartea sa Dumnezeul Risipitor – Timothy Keller spunea

Creștinii spun de obicei că vor o relație cu Isus, că vor să Îl cunoască mai bine pe Isus. Dar nu vei putea niciodată să faci lucrul acesta de unul singur. Trebuie să fii profund implicat în biserică, în comunitatea creștină, unde există relații puternice de dragoste și responsabilizare reciprocă. Numai dacă faci parte dintr-o comunitate de credincioși care caută să semene cu Isus, să-L slujească și să-L iubească, îl veți putea cunoaște și vei putea crește în asemănarea Lui.

Aici are loc o schimbare majoră în modul în care Petru se adresează cititorilor pentru că atenția se schimbă de la individ, spre comunitate, de la chemarea de trăi o viață sfântă la chemare de a avea o relație corectă între membrii bisericii. Petru, scrie unei biserici aflate în suferință, scrie unor oameni care erau respinși de societate, unor oameni care datorită credinței în Cristos nu mai erau primiți în diverse cercuri ale societății greco-romane din sec 1 și atunci când ne uităm la acea societate, poate că îi privim înapoiați ca pe cei care nu aveau computere, tehnologie nu știau prea multe dar lucrurile nu stau așa.... societatea primului secol, Imperiul Roman era culmea civilizației în perioada respectivă, Imperiul Roman rămâne și astăzi probabil cel mai măreț și glorios imperiu pe care l-a cunoscut umanitatea. Iar acei creștini priveau la gloria imperiului Roman, la privilegiile pe care păgânii le aveau, la ce însemna comunitatea societății romane din care creștinii erau excluși și descurajarea, îndoiala, frustrarea, dezamăgirea se strecurau în inima lor, și acestor creștini apostolul Petru le scrie și le amintește că ei sunt parte dintr-o comunitate mult mai valoroasă, identitatea lor nu este trecătoare pentru că sămânța Cuvântului nu poate putrezi. Ei sunt parte a unei comunități caracterizate de dragoste, de relații armonioase care reflectă caracterul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu nu reprezintă doar mijlocul prin care a avut loc nașterea din nou ci și modalitatea prin care viața creștină continuă, crește se dezvoltă și aceasta duce la mântuirea care urmează să fie descoperită. Deși ei sunt marginalizați, tratați ca nefăcând parte din societate, li se reamintește că Isus Cristos a fost respins de oameni, dar a fost ales și prețuit de Dumnezeu și asta s-a văzut în învierea glorioasă. În mod similar ei erau respinși de societate, dar sunt poporul lui Dumnezeu, neacceptați în comunitatea din care făceau parte, dar formează împreună o clădire duhovnicească.

Petru explică în epistolă cum respingerea din partea societății de care creștinii aveau parte poate fi remediată printr-o părtășie autentică între membrii comunități, a cărei bază este descrisă în versetele 2:4-10. Cititorii lui Petru au experimentat nașterea din nou, și astfel trebuie să arate o transformare etică în relațiile lor care este caracteristică tatălui.

Ce înseamnă că suntem poporul lui Dumnezeu? Ce înseamnă a trăi ca și popor al lui Dumnezeu?

A trăi ca și popor al lui Dumnezeu înseamnă să arătăm dragoste unii pentru alții, să dorim să îl cunoaștem pe Cristos și să înțelegem că identitatea noastră este în Domnul Isus Cristos.

1. Relații caracterizate de o dragoste sinceră. 22 – 25

După ce în paragraful anterior arată că un creștin trebuie să reflecte caracterul lui Dumnezeu, Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt, trebuie să se poarte având în vedere moartea Domnului Isus Cristos, și perspectiva gloriei eterne de care va avea parte la revenirea Domnului Isus, Petru cumva schimbă perspectiva de la individ la comunitate și ne arată aici că dragostea trebuie să caracterizeze relațiile dintre creștini. Dumnezeu este dragoste, și noi trebuie să reflectăm această dragoste în relațiile dintre noi.

Ascultarea de adevăr și transformarea vieții constituie baza pentru dragostea creștină. Ascultarea de adevăr se referă, în contextul pasajului, la convertirea creștinului, la momentul nașterii din nou, la ascultarea, supunerea față de mesajul Evangheliei. Dumnezeu ne-a ales în conformitate cu preștiința Sa, pentru a fi parte din familia lui Dumnezeu, din poporul lui Dumnezeu. El este Tatăl nostru, și în familia lui Dumnezeu noi suntem chemați să reflectăm caracterul lui Dumnezeu, având relații bazate pe o dragoste sinceră, autentică, lipsită de ipocrizie.

Petru descrie relațiile corecte din comunitatea creștină ca dragoste, și câteva versete mai încolo definește comunitatea creștină ca o casă spirituală în care Dumnezeu este glorificat prin jertfe plăcute, acceptabile înainte Lui.

Creștinii trebuie să se iubească unii pe alții pentru că prin ascultarea de adevăr, prin acceptarea credinței în Isus Cristos, ei s-au separat de căile lumii și de modul în care tratează oamenii.

Dacă nașterea fizică de care avem parte, este dintr-o sămânță care poate putrezi, orice om va gusta moartea, nașterea din nou este dintr-o sămânță care nu poate să putrezească. Cuvântul lui Dumnezeu este viu, și el rămâne în veac, nu poate fi alterat de nimic. Probabil ca Petru vrea sa sublinieze că Evanghelia produce viața – cuvântul este viu și că viața produsă este eternă, nu va înceta niciodată (care rămâne în veac).

Este un citat din Isaia 40, acolo unde Isaia vrea să încurajeze poporul Israel care este în exil, și le reamintește promisiunea Cuvântului lui Dumnezeu, că robia urmează să se termine, că ei vor fi eliberați și vor merge din nou în țara promisă, și că Mesia va veni.

Creștinii din primul secol se aflau într-o situație asemănătoare, erau străini, împrăștiați prin Asia Mică, și Cuvântul Domnului le promite că vor avea parte de mântuire, de slavă și glorie eternă, de o moștenire nestricăcioasă, neîntinată și care nu se poate vesteji. În contrast cu gloria Imperiului Roman, care era trecătoare, ca iarba de pe câmp promisiunea Scripturii este că ei vor avea parte de o glorie netrecătoare, pentru că sunt născuți din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru apostolul Petru, Evanghelia, mesajul morții și învierii Domnului Isus Cristos reprezenta deja Scriptura. Probabil că și concluzia lui Petru este un ecou al citatului din Isaia 40 care continuă și vestește poporului care era în robie, vestea bună a eliberării.

Dumnezeu folosește Evanghelia pentru a ne naște din nou și pe baza acestei vieți noi, suntem chemați să ne iubim unii pe alții cu intensitate și constanță.

Dragostea nu se referă, la sentimente care ne gâdilă inima, nu se referă nici măcar la a sta împreună la o masă, sau să servim o cafea sau o prăjitură – deși aceasta poate fi o reflexie a relațiilor dintre noi, și poate întări relațiile dintre noi.

Dragostea se referă la a avea relații corecte unii cu alții, relații care să fie bazate pe caracterul lui Dumnezeu care este reflectat în comportamentul, în trăirea creștinului.

Ce înseamnă a avea relații corecte?

· A învăța să fiu tolerant cu cei din jur, atunci când nu este vorba despre păcat.

· A fi preocupat de cei de lângă mine

· A mijloci în rugăciune pentru frații mei

· A face o observație constructivă

· A lucra la maturizarea cuiva în Cristos

· A învăța pe cineva cum să studieze Scriptura

2. Relații bazate pe maturizare creștină. 2:1–3

Cel mai probabil că ideea de a lepăda, de a te depărta de lucrurile de mai sus are de a face atât cu dragostea față de frați, cât și cu creșterea spirituală. Atunci când relațiile dintre noi ca și creștini sunt caracterizate de răutate, de înșelăciune, de prefăcătorie de invidie și de bârfă/defăimare dragostea este distrusă, nu mai putem vorbi de dragoste dar în aceeași măsură nici nu mai putem vorbi de creștere spirituală, de a dori laptele duhovnicesc și curat, prin care creștem spre mântuire.

Comparația folosită de Petru ca niște prunci născuți de curând, împreună cu metafora folosită aici laptele duhovnicesc și curat, nu are de a face cu nivelul maturității creștine, nu este ceva ce privește doar pe cei nou convertiți ci pe toți credincioșii care trebuie să dorească hrană spirituală. Deși în alte scrieri din noul testament laptele este un semn al imaturității, aici în Petru este mai curând un semn al creșterii, al dezvoltării creștine reprezentând nu doar învățături elementare creștine cât mai curând totalitatea învățăturii creștine.

Mântuirea nu este o operație de salvare de ultim moment ci mai curând ca împlinirea unui proces care deja lucrează în și printre creștini.

Versetele de la 1-3 vin și arată că teologia este practică, dacă prin Cuvântul lui Dumnezeu suntem născuți la o viața nouă, care nu cunoaște moartea, aceasta ne obligă să eliminăm tot ceea ce este neconform cu standardul moral al lui Dumnezeu și care reprezintă o piedică atât în ceea ce privește dragostea creștină, cât și creșterea noastră. Astfel, noi trebui să tânjim să îl cunoaștem pe Domnul și Mântuitorul nostru, pentru ca în felul acesta să creștem.

Dumnezeu prin Cuvântul său este inițiatorul vieții noi – și tot prin Cuvânt Dumnezeu susține viața nouă spre maturizare, Cuvântul punând în fața noastră orice atitudine care nu este conformă cu viața nouă în Cristos, atitudine de care trebuie să ne lepădăm.

Aplicație întrebarea 4 din ghidul de studiu.

3. Înțelegerea identității și rolului nostru. 4 – 10

a. Identitatea noastră este în Cristos, iar rolul nostru este acela de a jertfe spirituale care sunt plăcute lui Dumnezeu. Ce implică aceste jertfe spirituale? Vom vedea în mod practic daca vom persevera în studiul nostru din 1 Petru, în special în secțiunea a 2 a 2:11-4:12.

· (V4) Cristos este Piatra Vie => Credincioșii sunt Pietre Vii

o Psalmul 118:22, Isaia 8:14-15, 28:16

o Matei 21:42-44, Marcu 12:10-11, Luca 20:17-18

o F.A.4:11-12 Rom 9:32-33, Efeseni 2:20-22

Natura noastră derivă din natura lui Cristos înviat, noi suntem vii pentru că Isus a înviat și este viu, viața noastră ca și creștini este modelată de viața lui Cristos victoria lui Cristos asupra suferinței, păcatului și a morții ne modelează viața și noi putem să fim biruitori prin El.

· (v4) Cristos este respins de oameni => Credincioșii erau respinși de oameni

· (v4) Cristos este ales de Dumnezeu => Credincioșii sunt aleși de Dumnezeu

· (v6) Cristos este piatra din capul unghiului => (v5) Credincioșii sunt o clădire duhovnicească.

o Psalmul 118:22, Isaia 8:14-15, 28:16

o Matei 21:42-44, Marcu 12:10-11, Luca 20:17-18

o F.A.4:11-12 Rom 9:32-33, Efeseni 2:20-22

o Cristos ca piatră unghiulară, este atât imaginea pietrei de temelie, a fundației, cât și a pietrei unghiulare, care încheie clădirea imaginea pe care NT o arată e că Isus este începutul și sfârșitul bisericii, Cristos este cel în care și prin care Biserica a fost fondată și cel în care și prin care Biserica se ține.

· (v4,6 ) Cristos este proslăvit – ales și prețios, scump încununat cu glorie și cinste => (v7) Credincioșii au parte de cinste

· (v6,7) Credincioșii îl acceptă pe Cristos => (v7,8) Necredincioșii îl resping pe Cristos

Între credincioși și Cristos este o legătură vie strânsă. Cristos a fost respins de oameni, și respingerea sa a atins punctul culminant la cruce, dar învierea glorioasă arată că El este o piatră vie, o piatră aleasă și prețioasă înaintea lui Dumnezeu.

Astfel noi suntem pietre vii pentru că viața noastră nouă vine din viața lui Cristos cel înviat, relația profundă dintre credincioși și Cristos se vede în imaginea casei spirituale care este ținută de Cristos – piatra din capul unghiului. Imaginea casei spirituale este imaginea Templului din VT, și astfel noi suntem casa lui Dumnezeu.

Ca și pietre vii, credincioșii nu trăiesc în izolare, ci în unitatea care este dată de Cristos, creștinii formează Noul Templu în care Duhul Sfânt locuiește, în care Dumnezeu este onorat , construcție în care credincioșii sunt atât pietre vii, cât și preoți care aduc jertfe spirituale.

Deși în alte locuri în Scriptură se vorbește despre fiecare credincios individual că este Casa Domnului, și acest lucru este adevărat pentru că Duhul Sfânt locuiește în noi, totuși aici Petru insistă pe unitatea credincioșilor ca și pietre vii, care împreună alcătuiesc un cadrul de închinare și de slujire spirituală prin Isus Cristos care este cel care dă unitate construcției.

Jertfele spirituale înseamnă atât rolul evanghelistic al bisericii, cât și închinarea plăcută înaintea lui Dumnezeu, ascultarea de El în ciuda suferinței și a respingerii, a alege să mai curând să suferim și să ascultăm de Dumnezeu – întocmai ca Isus- decât să păcătuim pentru a ocoli suferința, jerfă spirituală înseamnă să arăt dragoste față de frații mei, și să tânjesc după părtășia cu Cristos.

Cristos pentru unii este piatra vie, piatra unghiulară care transformă viața, pentru alții este piatra din capul unghiului care îi duce la pierzare.

Hristos este așezat pe calea omenirii pe drumul ei spre viitor. În întâlnirea cu Cristos fiecare persoană este schimbată: una pentru mântuire, alta pentru distrugere. . . . Nu se poate trece pur și simplu peste Isus pentru a continua rutina zilnică și pentru a construi un viitor. Cine îl întâlnește este inevitabil schimbat prin întâlnire: Ori vede și devine „o piatră vie”, sau se poticnește ca un orb de Hristos și ajunge la ruină. Goppelt

b. Noi suntem poporul lui Dumnezeu, dar nu pentru a fi o comunitate închisă ci pentru a vesti lucrările minunate ale lui Dumnezeu.

Petru încheie prima secțiune a cărții, arătându-le cititorilor că ei sunt poporul ales a lui Dumnezeu, sunt o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat. Iar Petru aici, aplică privilegiile acordate lui Israel în Exod 19:5-6 la creștini, această fără să însemne să Biserica a înlocuit poporul Israel, sau că Biserica este continuatoare lui Israel, poporul evreu își are locul lui în planul lui Dumnezeu ci ce vrea aici Scriptura să spună este că Suntem poporul lui Dumnezeu, avem o identitate unică, privilegii extraordinare nu doar aici pe pământ dar și în veșnicie, suntem beneficiarii direcți ai harului lui Dumnezeu și aceasta trebuie să se reflecte în relațiile din cadrul comunității creștine, relații bazate pe dragoste și pe apropiere de Dumnezeu în vederea creșterii, creștem împreună ca și comunitate, iar aceasta izvorăște din relația personală cu Dumnezeu, dar creșterea este facilitată în mod unic în părtășia și legătura frățească.

În același timp noi nu suntem chemați să fim o comunitate închisă, exclusivistă ci suntem chemați să fim o comunitate, deschisă, atractivă pentru cei din jur, o comunitate care să vestim lucrările mărețe ale lui Dumnezeu, pentru ca în felul acesta poporul lui Dumnezeu să crească cantitativ și calitativ iar Dumnezeu să fie glorificat.

Nu poți să crești spiritual dacă nu te implici profund într-o comunitate alcătuită din alți credincioși. Nu poți să trăiești viața creștină fără un grup de prieteni creștini, fără o familie de credincioși prin care să-ți găsești locul. Timothy Keller – Dumnezeul Risipitor.

Aplicați

1. Implicarea în comunitate creștini, nu se rezumă la a fi prezent la întâlnirile publice ale bisericii, fie că este vorba de duminică dimineață sau miercuri, ci să fiu conectat la viața bisericii. A face doar act de prezență este ca și cum m-aș duce la serviciu și doar aș sta în fața computerului, după 8 ore aș pleca acasă dar fără să îmi îndeplinesc îndatoririle pentru care sunt plătit. Implicarea în comunitate și în viața bisericii înseamnă a participa și a susține lucrările din biserică..... Cum ar fi ca în săptămâna care îmi stă în față să invit 2-3 familii la mine acasă pentru o cină și să discutăm împreună cum merge studiul pe 1 Petru, ce am descoperit studiind lecția nr 4.

2. Cât de mult sunt eu dornic să vestesc lucrările glorioase ale lui Dumnezeu? Tindem spre o comunitate închisă?

3. Cât de mult tânjesc și îmi doresc eu apropierea de Domnul?

4. Cât de mult acțiunile mele în raport cu frații sunt motivate de dragoste sau de dorința de afirmare, sau egoism?