Dovada supremă Învierea Domnului Isus

Sermon  •  Submitted
0 ratings
· 17 views
Notes
Transcript
Sermon Tone Analysis
A
D
F
J
S
Emotion
A
C
T
Language
O
C
E
A
E
Social
View more →

Introducere

-Oamenii au tot felul de credințe religioase sau nereligioase despre lume și viață.
-Unii cred că există un Dumnezeu alții nu cred că există și se numesc materialiști.
-Orice credință religioasă falsă este tot una cu necredința în existența lui Dumnezeu pe care o manifestă ateii.
-De aceea, este bine să ne cercetăm credința și să vedem să nu avem una falsă care să ne aducă la final în fața judecătorului suprem care să ne dea acel verdict teribil:
Matthew 25:41 BDC
Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! *Ps. 6:8; Mat. 7:23; Luke 13:27. **Mat. 13:40, 42. †2Pet. 2:4; Jude 1:6
-Pavel aceasta le spune atenienilor, de data aceasta predica, nu prin intermediul evreiilor în sinagogă, ci direct neamurilor păgâne în Aeropagul din Atena.
-Noi suntem dintre neamuri care am adunat tradițiile noastre străbune în credințele noastre religioase așa încât ca și grecilor din Atena Domnul ne cere astăzi să ne curățăm felul nostru de gândire și să acceptăm felul de gândire al Domnului care ne va fi de folos la marea judecată.
1 Peter 4:17–18 BDC
Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? *Isa. 10:12; Jer. 25:29; Jer. 49:12; Ezek. 9:6; Mal. 3:5. **Luke 23:31. †Luke 10:12, 14 Şi, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? *Prov. 11:13; Luke 23:31
Dar cea mai importantă dovadă a credinței adevărate este învierea Domnului Isus de aceea haide, să vedem ce înseamnă o credință adevărată.

Învierea lui Isus nu te lasă indiferent la idolatrie

-Lui Pavel i se întărâta duhul la vederea unei cetăți pline de idoli v. 16. Nu poți sta indiferent și să admiri elementele religioase ale culturii locurilor unde te găsești dacă cu adevărat ai crezut în Domnul cel înviat.
-Nu numai că nu era indiferent pentru că era stârnit de idolatrie dar plin de zelul de a descoperi și altora această minune a Domnului Isus stătea de vorbă cu iudeii și cu oamenii temători de Dumnezeu iar în piață stătea de vorbă cu aceia pe care îi întâlnea și sunt sigur că nu se văita că au crescut prețurile și că pensia este prea mică sau că Dragnea este bun sau rău ci vorbea despre învierea lui Isus.
-Până acolo că a intrat în contact cu filozofii vremii care i-au cerut să prezinte învățătura nouă care în esență era în Jurul unei persoane înviate care a fost ridicată la dreapta măririi lui Dumnezeu.
-Învierea lui Isus mă determină să nu suport idolatria, viciile promovate ca virtuți să fiu indignat de orice imoralitate și stil de viață care se promovează ca fiind normal? Sunt nu numai indignat dar mă rog și încerc să găsesc căi de a comunica adevărul despre Hristos și a distruge cazematele Satanei? Atunci cu adevărat Hristos e viu în viața mea altfel nu am altceva decât o ideologie moartă care nu mai impresionează pe nimeni.

Învierea lui Isus ne luminează cunoașterea unui Dumnezeu care altfel poate fi cunoscut bâjbâind

-Apostolul Pavel arată că acel Dumnezeu necunoscut Atenienilor este cel pe care prin învierea lui Christos îl face clar că este Tatăl Lui.
-noi credem într-un Dumnezeu care poate fi cunoscut bâjbâind omului pentru că sunt trei factori ce ajută la aceasta: 1. toți oamenii au ieșit din unul singur. În toată antichitatea se știa că pe Muntele Ararat este corabia lui Noe prin care a fost salvată viața pe pământ de apele potopului.
Mergând mai departe de Noe se putea ajunge la Adam și Eva din care au ieșit toți oamenii. Adam și Eva au fost făcuți de Dumnezeu astfel încât suntem creați de El.
-Pentru cei ce cred în Evoluție și care a fost o teorie mult timp predată în școlile românești putem să spunem că printre altele această teorie mai degrabă încearcă să scoată pe Dumnezeu din ecuație decât să aducă dovezi că este posibilă evoluția. Principala problemă este legată de imposibilitatea de a vedea astăzi noi începuturi ale procesului evolutiv. Observăm mai degrabă distrugerea unor verigi de animale ca urmare a acțiunii distructive ale omului și naturii decât posibile noi începuturi.
2. Următoarea modalitatea prin care putem observa bâjbâind pe Dumnezeu Creator al nostru este că a așezat anumite vremuri și hotare între oameni:
-aceasta este ceea ce se spune în
Deuteronomy 32:8 BDC
Când Cel Preaînalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor, după numărul copiilor lui Israel, *Zech. 9:2; Acts 17:26. **Gen. 11:8
Deut
Genesis 11:8 BDC
Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. *Luke 1:51. **Gen. 10:25, 32
Zechariah 9:2 BDC
El se opreşte şi peste Hamat, care se mărgineşte cu Damascul, peste Tir şi Sidon, cu toată înţelepciunea lor! *Jer. 49:23. **Isa. 23; Ezek. 26; Ezek. 27; 28; Amos 1:9. †1Ki. 17:9; Ezek. 28:21; Obad. 1:20. ††Ezek. 28:3, etc.
-Istoria omenirii este o dovadă a existenței lui Dumnezeu ca cel ce conduce Universul. Unele împărății s-au ridicat pentru un anumit timp și s-au întins cu hotarele lor într-o direcție sau alta după hotarele hotărâte de Dumnezeu după care s-au prăbușit și au ieșit în evidență că erau fiecare popor dar și poporul lui Dumnezeu care nu poate fi ignorat. Dacă Israel nu poate fi ignorat care proclamă că este din neamul lui Dumnezeu înseamnă că toate neamurile își trag obârșia din Dumnezeu.
3. În Dumnezeu avem viața mișcarea și ființa
-Noi suntem din neamul Lui Dumnezeu avem o viață ca a lui Dumnezeu și nu putem spune că suntem nemișcați ca un idol sau ca o icoană.
-Ne mișcăm nu suntem imobili ca niște statui fără mișcare.
-Ființa noastră are acele atribute ca dragostea, creativitatea, frumosul, cunoașterea, sentimentele pe care piatra și lemnul nu le au.
-Învierea lui Christos te ajută să înțelegi pe deplin că Dumnezeu este creatorul lumii acesteia; că în mod clar și-a prezentat planul de mântuire pe istoria poporului Israel. Nu poți să ignori faptul că Isus este Fiul său care ne-a adus darul cel mai de preț al învierii.

Învierea lui Isus ne luminează că Dumnezeirea nu este piatra aurul sau argintul construit de om ci ne cere să avem o relație cu El

-întrucât suntem din Dumnezeu nu putem să acceptăm eroarea de gândire că Dumnezeu ar fi diferit de noi în așa măsură încât să arate a idoli de piatră de argint sau de aur.
-Dumnezeu trebuie să fie cel puțin ca și noi comunicativ, creativ, sentimental.
-Așadar toate icoanele, toate moaștele, toate alte simboluri magice ale românilor nu au nici o valoare religioasă întrucât sunt doar pietre și bucăți de metal.
-Nu omul l-a creat pe Dumnezeu prin iscusința lui ci omul a fost creat de Dumnezeu.
-Așa încât Dumnezeu poruncește și nu omul ca și cum l-ar fi creat pe Dumnezeu. Dumnezeu poruncește omului să se pocăiască. Ce înseamnă pocăința? Înseamnă în mod principal întoarcerea la Dumnezeu alipirea de El. După ce realizez că Dumnezeu este Cel ce m-a creat trebuie să mă întreb ce vrea El de la mine?
-O relație normală cu Dumnezeu începe cu pocăința nu începe cu o ofrandă de îmbunare a lui Dumnezeu căci atunci îl consider pe El un idol. Unui idol nu te aștepți decât să ți se dea la schimb sănătate, bunăstare binecuvântare la schimbul adeziunii și credinței în el.
-Dumnezeu vrea de la mine pocăința de păcate dar și pocăința ca alipire de Dumnezeu și dezlipire de idoli.
-Aici este o pâine bună de mâncat pentru bisericile evanghelice care ajung așa cum ne atrage atenția Duhul Domnului în Apocalipsa să se dedea la lucrurile jertfite idolilor și astfel să se lipească de ei. Pocăința este nu numai o părere de rău pentru păcate dar și o adeziune cu tot sufletul către Dumnezeu.
Revelation 2:14 BDC
Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie. *Num. 24:14; Num. 25:1; Num. 31:16; 2Pet. 2:15; Jude 1:11. **Acts 15:29; 1Cor. 8:9, 10; 1Cor. 10:19, 20; Rev. 2:20. †1Cor. 6:13, etc.
Rev 2:
Revelation 2:20 BDC
Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. *1Ki. 16:31; 1Ki. 21:25; 2Ki. 9:7. **Exod. 34:15; Acts 15:20, 29; 1Cor. 10:19, 20; Rev. 2:14
Rev
Când eu mă întorc la practicile din trecut roșesc ouă, ciocnesc ouă, țin crăciunul pentru daruri și bradul de crăciun nu fac altceva decât să spun că acum ader la idoli și am și idoli și pe Dumnezeu ceea ce este o urâciune pentru Dumnezeu. Astfel, Îl împart pe Dumnezeu cu idolii.
Exodus 20:5 BDC
Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, *Exod. 23:24; Jos. 23:7; 2Ki. 17:35; Isa. 44:15, 19. **Exod. 34:14; Deut. 4:24; Deut. 6:15; Jos. 24:19. †Exod. 34:7; Lev. 20:5; Lev. 26:39, 40; Num. 14:18, 33; 1Ki. 21:29; Job 5:4; Job 21:19; Ps. 79:8; Ps. 109:14; Isa. 14:20, 21; Isa. 65:6, 7; Jer. 2:9; Jer. 32:18
Ex 34
Exodus 34:14 BDC
Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos. *Exod. 20:3, 5. **Isa. 9:6; Isa. 57:15. †Exod. 20:5
Deuteronomy 4:24 BDC
Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. *Exod. 24:17; Deut. 9:3; Isa. 33:14; Heb. 12:29. **Exod. 20:5; Deut. 6:45; Isa. 42:8
Deut
Deuteronomy 6:15 BDC
căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, Domnul Dumnezeul tău S-ar aprinde de mânie împotriva ta şi te-ar nimici de pe faţa pământului. *Exod. 20:5; Deut. 4:24. **Deut. 7:4; Deut. 11:17
Joshua 24:19 BDC
Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele. *Mat. 6:24. **Lev. 19:2; 1Sam. 6:20; Ps. 99:5, 9; Isa. 5:16. †Exod. 20:5. ††Exod. 23:21
-Observați că treaba este foarte serioasă și nu poți să te joci cu Dumnezeu și să-L provoci la gelozie căci nu vei izbândi.
1 Corinthians 10:21–22 BDC
Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. *2Cor. 6:15, 16. **Deut. 32:38 Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? *Deut. 32:21. **Ezek. 22:14
1 Cor 10:
-Așadar relația cu Domnul începe cu pocăința. Învierea Domnului te pune în relație corectă cu Domnul. Chiar când aștepți trezirea pocăința te ajută să te apropii de Domnul. Porunca Domnului celui înviat este să ne pocăim. Nu să discutăm despre pocăință ci să o facem.
2 Chronicles 7:14 BDC
dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. *Jas. 4:10. **2Chron. 6:27, 30
2 Chr
-Învierea lui Isus ne ajută să căutăm o relație de acest gen care va aduce viața veșnică sufletelor noastre.

Învierea lui Isus îmi dă porunca să mă pocăiesc

-v. 30 Este cel care nu-ți mai lasă nici o altă alegere. Dumnezeu a dat porunca să ne pocăim. Pocăință nu înseamnă doar părere de rău pentru păcatele săvârșite ci înseamnă și aderarea completă la Dumnezeu.
-Pocăința pocăiților aduce trezire ceea ce face ca focul dragostei dintâi să cuprindă și pe alții.
-Pocăința aduce mântuire
Romans 9:9–10 BDC
Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.” *Gen. 18:10, 14 Ba mai mult, tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. *Gen. 25:21
Romans 10:9–10 BDC
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. *Mat. 10:32; Luke 12:8; Acts 8:37 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
Rom 9:
-Domnul Este la dreapta măririi în ceruri ca mare preot care se uită la pocăința noastră ca să mijlocească pentru noi să primim și mai multă putere:
Hebrews 8:1 BDC
Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, *Eph. 1:20; Col. 3:1; Heb. 1:3; Heb. 10:12; Heb. 12:2
Heb 8
-Domnul ne poruncește să ne pocăim cei care nu credem ca să intrăm în legământ cu Domnul ceilalți să vină vremuri de înviorare.
Acts 3:19 BDC
Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare *Acts 2:38

Învierea lui Isus îl aduce în poziția și de Judecător Suprem pe Isus

-Dumnezeu va judeca lumea aceasta prin Domnul Isus.
-Când Domnul a fost întrebat de marele sinedru dacă este Hristosul Fiul lui Dumnezeu el a răspuns arătând că după lucrarea de mântuire are slujba de judecător
Matthew 26:64 BDC
„Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” *Dan. 7:13; Mat. 16:27; Mat. 24:30; Mat. 25:31; Luke 21:27; John 1:51; Rom. 14:10; 1Thes. 4:16; Rev. 1:7. **Ps. 110:1; Acts 7:55
Mat 2:
-Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său în lume ca să ne descopere voia Tatălui. De asemenea, l-a dat să ne răscumpere din păcatele noastre prin moartea pe cruce. Cea mai groaznică moarte ce a fost inventată pentru cel mai rău tâlhar. Chinul cumplit l-a suferit în locul nostru ca astfel fiecare din noi să nu aibă parte de pedeapsa normală pentru păcatele noastre.
-A treia zi Domnul l-a înviat din morți hotârându-l astfel ca singurul Mântuitor. Aceasta este dovada de netăgăduit pentru noi oamenii că El este Mesia.
-Odată ce a suferit pedeapsa în locul fiecărui om a fost stabilit apoi de Tatăl ca singurul judecător pentru om. Astfel că, cine nu acceptă jertfa Lui, răscumpărarea din păcat, primește osânda. Noi toți ne uităm la Christos ca la un Mare Preot milos și fără păcat dar nu trebuie să uităm că El este Judecătorul Suprem.
John 5:17 BDC
Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.” *John 9:4; John 14:10
John 5:29 BDC
şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. *Isa. 26:19; 1Cor. 15:52; 1Thes. 4:16. **Dan. 12:2; Mat. 25:32, 33, 46
John 5:22 BDC
Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, *Mat. 11:27; Mat. 28:18; John 5:27; John 3:35; John 17:2; Acts 17:31; 1Pet. 4:5
Acts 10:42 BDC
Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi. *Mat. 28:19, 20; Acts 1:8. **John 5:22, 27; Acts 17:31. †Rom. 14:9, 10; 2Tim. 4:1; 1Pet. 4:5
Acts
Romans 2:16 BDC
Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. *Ecc. 12:14; Mat. 25:31; John 12:48; Rom. 3:6; 1Cor. 4:5; Rev. 20:12. **John 5:22; Acts 10:42; Acts 17:31; 2Tim. 4:1, 8; 1Pet. 4:5. †Rom. 16:25; 1Tim. 1:11; 2Tim. 2:8
Romans 14:10 BDC
Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. *Mat. 25:31, 32; Acts 10:42; Acts 17:31; 2Cor. 5:10; Jude 1:14, 15
1 Peter 4:5 BDC
Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii. *Acts 10:42; Acts 17:31; Rom. 14:10, 12; 1Cor. 15:51, 52; 2Tim. 4:1; Jas. 5:9
Matthew 11:27 BDC
„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. *Mat. 28:18; Luke 10:22; John 3:35; John 13:3; John 17:2; 1Cor. 15:27. **John 1:18; John 6:46; John 10:15
Așadar după învierea lui Isus nu mai este nici o tăgadă că El este judecătorul suprem iar Domnul ne atrage atenția așa cum am spus și în Apocalipsa și prin ap. Pavel că nu acceptă sincretismul idolatru amestecul de idolatrie cu Dumnezeu.
Dacă Domnul condamnă această practică românească de a fi și cu Dumnezeu și cu idolii părinților noștri porunca este pocăința și aderarea la singurul Dumnezeu adevărat.
Singurul lucru care biruiește judecata este mila. Dacă tu respingi mila și dragostea lui Dumnezeu atunci nu mai este o altă salvare pentru tine.

Chemare

Poate acest mesaj o să vă taie elanul petrecerii cu ocazia Paștelui și bine o să fie pentru că nu suntem chemați în Împărăția Cerurilor la mâncare și băutură, ci la neprihănire și viață veșnică.
-Așa că învierea lui Isus ne aduce bucuria că Domnul este Mântuitorul nostru dar și Judecătorul care ne va judeca la finalul vremurilor dacă am primit sau nu într-un mod complet mărturia Lui.
-Învierea lui Isus nu mă lasă să stau indiferent de întunericul în care se află lumea aceasta.
-De 2000 de ani sărbătorim învierea lui Isus dar tot de atâția ani o facem într-un mod incorect aducând tot felul de lucruri idolatre împreună ceea ce facem să provocăm pe Domnul la gelozie. Iată de ce sărbătoarea aceasta este mai primită de Domnul dacă mă pocăiesc de toate aceste practici păgâne și mă alipesc Domnului pentru ceea ce este EL.
Pentru noi neamurile învierea lui Isus este de mare folos că ne rezolvă ambiguitățile legate de Dumnezeu.
Ne ajută să avem o relație cu acest Dumnezeu care are însușiri ca ale noastre.
Ne atrage spre Mântuire dar ne și atenționează în ciuda Harului imens ce-l desfășoară că există o Judecată Supremă care i-a fost oferită în mâini.
De ce n-am alerga la mila Sa și ne-am deschide astăzi inimile așa cum au făcut-o acei câțiva pe vremea lui Pavel.
Related Media
See more
Related Sermons
See more